Dintre ciudatele personaje care au umplut cu supramăsură întreg tomberonul politicii post-revoluţionare, nu-mi ies din minte Roman şi Stolojan, tipi aparent antagonici ca imagine, estetică, dar complementari în strategii distructive. Aceşti patpataşoni ai servituţilor exogene interesului naţional, siniştri tarabagii ai avuţiei naţionale, multă, puţină, cât a fost după 89, prin prezenţa lor pe micile ecrane, la momente bine determinate, rămân un semnal de alertă maximă pentru prăbuşirea economiei, pentru starea tot mai precară a naţiunii. Complementari: primul, cel sub a cărui guvernare s-au spulberat industriile autohtone şi proprietatea cooperatistă a foştilor ceapişti, dă bine pe chestii sociale, menţinându-şi tupeul de june prim al unui eldorado spre care, dacă nu ştiu ce şi nu ştiu cum, însă nu încă, căci, bla,bla,bla, aiurea în tramvai.
Celălalt, un specialist care şi-a trădat şansa de a fi casier-socotitor la o firmă de pompe funebre, apare apocaliptic, un fel de strigoi înacrnat mioritic pentru a anunţa adevărurile FMI, firmă la care a fost anchesat pentru un stagiu de resuscitare globalistă. Ambii, personaje de o inutilitate copleşitoare, sunt perfuzaţi financiar din bugetul public şi, având vene groase, sunt convins că reprezintă fie un nucleu al alchimiei neaoşe, fie materializarea nefericitei expresii ţărăneşti „a face din rahat bici”. La plesneală.
În spatele lor, două şiruri aparent anonime de alţi căpuişari, consumatori în surplus de stipendii, pensii speciale, drepturi financiare de recunoştinţă pentru abnegaţia inutilă a declinării primei părţi din expresia amintită. Că au avut funcţii, posturi, demnităţi: Şi cu astea, vorba marelui Tănase, ce-au făcut? Unde am ajuns? Suntem, sigur că da, un popor de şeherezade. În rest, plesneală ca la pluguşor: S-a sculat mai an/ bădica Traian. Şi o ducem al naibii de bine.
Lasă un răspuns