„Gigi” de sub Tâmpa sau despre transhumanţa unui liberal

Treaba este simplă. În vreme ce unii parlamentari s-au repliat în funcţii locale, alegând să-şi „sacrifie” restul de mandat pentru a prinde o primărie, conştienţi că nu vor mai intra în parlament, alţii au fost prea siguri de sine şi au plusat în meseria lor de o viaţă. Aceea de molii de parlament.  Numai că, încet-încet, până şi ultimii şi-au dat seama că lucrurile se complică, iar destinul lor s-ar putea să nu mai coincidă cu opţiunile alegătorilor.

La prima vedere ar părea că şi senatorul-scandalagiu Ghişe s-a aflat în aceeaşi situaţie, fiind, iniţial, mult prea orgolios pentru a renunţa la statutul de parlamentar pentru o funcţie locală. În realitate, însă, a realizat că pentru a-şi asigura supravieţuirea în „civilie”, trebuie să lupte pentru a prinde acelaşi tren al imunităţii parlamentare. Singura cale care i-ar permite să evite riscul unei „sesiuni” după gratii pe marginea unor dosare ce îl păndesc.

Or, trebuind să se transforme în ceea ce, din perspectiva charismei, nu ar putea fi decât poate într-o altă viaţă, senatorul încearcă o metodă de metamorfozare după formatul de succes popular „D.D.”. Dar, tragedie! Secenariul nu i se potriveşte de fel scandalagiului de serviciu şi, în loc să devină o versiune „D.D.”, senatorul a început să semene cu o copie nereuşită a lui Gigi Becali, transformându-se practic în noul bufon al clasei politice. Pentru că la asta se reduce întreaga maimuţăreală antibăsesciană a lui Ioan Ghişe: transferul pe locul de drept rezervat lui Gigi Becali pe estrada feluritelor specimene politice. Se schimonoseşte dizgraţios pentru a cerşi notorietate în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare. Treaba este că, în vreme ce spectacolul pe care îl oferă Gigi este cel mai adesea de o naturaleţe dezarmantă, la Ioan Ghişe totul se transformă într-un fals mizerabil.

Desigur, este treaba lui Ioan Ghişe cum alege să-şi procure notorietatea de care are nevoie pentru un viitor capital electoral. În lenjerie, în tricouri unsuroase, între cartoane de „homeless” politic. Numai că, în interpretarea disperată a rolului pe care şi l-a asumat, nu din simpatie cu toţi cei 7,5 milioane de alegători care i-au spus „nu” lui Traian Băsescu la referendum, ci dintr-un pragmatism rece, senatorul a ajuns să depăşească limitele bunului simţ.

Acum, nu îi mai ajung pieţele şi trotuarele pentru manifestările lui patologice şi se caţără cu picioarele pline de mocirla politicii pe soclurile devenirii noastre. Aşa a ajuns şi pe piedestalul statuii de la Cotroceni. Acolo unde şi-a alăturat tricoul plin de sudoarea urii lângă mesajul de sacrificiu al înaintaşilor, promovarea mesajelor lui ranchiunoase chiar de lângă înscripţia hotarului istoric, „Spuneți generațiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătaie pentru întregireaneamului”, nu este o simplă mârlânie, ci o blasfemie fără margini.

Ioan Ghişe poate să protesteze în orice fel doreşte. Dacă tot a prins un „trend”, de 7,5 milioane de simpatizanţi, n-are decât să se ţină de el, zbierând mimetic laitmotivul uzurpării funcţiei prezidenţiale de către Traian Băsescu. Dar să nu aducă atingere simbolurilor naţionale. Să stea departe de acestea şi să nu încerce să-şi înalţe menirea lui de surogat liberal urcându-se pe soclurile care oricum nu i se potrivesc nici măcar pentru o literă din numele nedevenirii sale.

În fapt, tot protestul senatorului nu are decât un scop individual. Un pragmatism care se leagă de un calcul simplu. Căci, dacă din cei 7,5 milioane de cetăţeni care au votat împotriva întoarcerii lui Traian Băsescu la Cotroceni senatorul va capta fie măcar şi procentul de electori din propriul colegiu, îşi va asigura negreşit un nou mandat de parlamentar. Este vorba, aşadar, de supravieţuirea politică în forma ei cea mai descărnată de sentimente şi nu ar trebui să ne surprindă dacă, în lunile rămase până la alegerile parlamentare, senatorul îşi va „descentraliza” protestele spre colegiul care l-a propulsat în parlament. Şi nu îl vom mai vedea în şlampi politici pe soclul de la Cotroceni, ci pe statuile de sub Tâmpa.

Este şi acesta un mijloc de reîntoarcere la popor a parlamentarului după un mandat de aroganţă şi indiferenţă. Iar împrumutarea rimei fără mimă a demiterii Băselului, în fapt, manipularea aşteptărilor sincere a celor 7,5 milioane de alegători, poate fi o reţetă de succes pentru mulţi cioclii politici. Pentru că, în 7,5 milioane de votanţi încap, chiar şi în cea mai pesmistă pondere, multe colegii. De aceea nu este de mirare că protestului lui Ghişe i s-au alăturat şi alţi parlamentari care mizează pe agâțarea de un cârlig electoral.

Oricum, nu putem nega faptul că, dintr-o anumită logică a monologului liberalului scandalagiu, se poate spune că Traian Băsescu a uzurpat funcţia de preşedinte prin întoarcerea sa la Cotroceni. Întrebarea este însă: de ce senatorul nu face apel şi la Crin Antonescu, pentru a-l convinge pe acesta să-şi revendice la rându-i statutul uzurpat de cetăţeanul Băsescu? De ce Antonescu nu a rămas la Cotroceni să apere drepturile celor 7,5 milioane de votanţi care nu l-au mai vrut pe Traian Băsescu? Pentru că, altminteri, nu poți decât să-l clasezi şi pe şeful liberalilor tot într-unul din cele două statusuri posibile: uzurpator sau laş…

Realitatea este că, dacă oricare alt personaj politic şi-ar fi asumat scenarita promovată de Ioan Ghişe, faptele ar fi avut o altă credibilitate acum. Ba, dacă ar fi luptat chiar Antonescu pe această poziţie, poate că altfel raportam acum numărul voturilor la pragul referendumului. Dar aşa, cu un personaj care este evident că interpretează scenariul scandalagiului de serviciu pentru propriul interes electoral,  minima logică juridică din toată povestea s-a decredibilizat…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*