Dor de România Mare

Eu nu mi-am mai văzut pământul

Râvnit de lacomii duşmani,

Blestem să-i fiarbă, fiarbă-i sfântul

Cu lacrimi clocotite de ţărani!

 

Eu nu mi-am mai cerut pământul

Lăsat drept moştenire peste ani

De moşii mei cu legământul

De-a nu-l înstrăina pe bani…

 

Eu nu mi-am mai udat pământul

Cu lacrimi şi sudoare, să rodească,

Căci s-a făcut ţărână, l-a luat vântul

Şi dusu-l-a în ţarină neromânească…

 

Eu nu mi-am mai găsit pământul

Nici cât o palmă de mormânt parşiv,

Ci însumi pumnul de pământ îmi sântu-l

Ce-n mine l-am pierdut definitiv!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*