Atît de singur este fiecare,
Atît de singur, că din mine fug
Și mă avînt spre mările din zare
Și nu mă smulg dintr-al prihanei jug.
Atît de singur plînge orice mamă,
Și-atît de singur rîde-orice Prezent,
Pruncul abia născut, deja exclamă
Singurătate de consum curent.
E-atît de singur Sufletul ce tace
La porțile Minciunii, orișicînd.
Și-ar vrea să strige-n cer, dar se preface
Și, divorțat de ultimul lui gînd,
Rămîne-așa, cum i-ar fi zis din toate
Luceafărul ne-nvins, ce ne-aparține:
“E-un mut, cărîndu-și monumentu-n spate,
Mut cu trompeții încuiați în sine”.
Lasă un răspuns