(poveste populară moldovenească)
A fost odată ca niciodată un pădurar, care iubea nespus de mult o ciocănitoare. Dar ca să nu știe toată flora și fauna prostuță de tot din împărăție despre aceasta, el și-a angajat un crin, altul decît Antonescu, o ditamai floare ce urma să fie acoperirea Ei, a ciocănitoarei, pe care n-o vom mai numi altfel, din teamă să nu-i sporim statutul de vedetă, cu care se mîndrește la orice nuntă, botez sau înmormîntare, unde e invitată specială de lux. Numele-i este mai sonor ca o scoică de mare, în care se păstrează valurile nebunatice, ca și anii ei, doldora de patimi și vis.
Azi e chiar ziua ei și despre cei născuți, știți și Dvs, numai de bine… Pe cînd era cu cioroiul X, dar și cu polițistul Y și traficantul Z, iar toată lumea n-avea cum să nu bănuiască despre asta, avea stringentă nevoie de un iubit ca acoperire și atunci a fost găsit El. Un crin Posmotrel, cum s-ar spune, traduceți și Dvs, că nu am cînd… Cu El era la braț peste tot: la bar și la expoziții de pictură, la teatru și la magazin, la ceremonii festive cu mult popor, unde dădea impresia că amîndoi se iubesc(deși ea îi putea fi lesne mamă!) pentru 10 vieți, cel puțin!
Ea îl sorbea din buzunare, El o sorbea din ochi, iar cînd ajungeau la scorbura din stejar a starletei, dăruită de altcineva, adorata celor cu foarte mulți bani îi dădea papucii în mîini și 3 lei de microbuz să ajungă CU BINE la gazdă! El era mai romantic decît Eminescu, care nu dorea decît “o oră să fi fost amici, o oră și atît”.
Oooooo, El, care rimează cu Viorel, era mai fericit de-un milion de ori. El a fost alături de Ea ani de zile, nu niște ore…colea. Atunci cînd era invitat la offline-uri cu pădurarul și era felicitat de acesta, alături de Lada Ciobanu, precum c-ar fi bloggerii preferați ai acestuia, nu gîndea că anume cel din fața sa e amantul adevărat al sărbătoritei de azi. Auzi, bloggerii preferați ai silvicultorului, bloggeri, care scriu cu scabrozități, vulgarisme de bîlci, parte din vocabularul ALES al pădurarului și al iubitelor lui.
Vai, vai, vai, cel de-l felicita era, de fapt, cel ce noapte de noapte o strîngea în brațe pe ciocănitoarea vieții lui, pițipoanca pițipoancelor, nesperata aripată a oricărui înalt demnitar. O strîngea, o giugiulea și-i ciugulea tandrețurile de peste tot, imediat ce lui Viorel i se trîntea ușa în nas. “Cum nu faci din deal grădină, /Nici din curvă gospodină!”—auzea crinul la televiziunea unde lucra, dar nu credea că aceste geniale versuri populare se vor potrivi vreodată și pentru ea. Le auzea, le fredona și nu știa că cea de-i jura dragoste pe vecie avea nevoie doar de un iubit ca și acoperire, altfel nu mai ieșea din gura lumii, precum nici nu a ieșit! El, ce i-a declarat capitulare necondiționată în direct la televiziune, el, un spirit adolescentin în extaz …sentimental, nu mai mult, el, angajat din mila ei și la FărăSlipMagazin, nu putea să-și imagineze nici în cel mai neverosimil coșmar că va fi trădat așa cum nu trădează nici o tîrfă. Cu excepția celor de lux. (La mulți ani, aleasă ciocănitoare Woody din Audi A8, bineînțeles. Ce mai fac? Pur și simplu treceam pe aici, prin pădure…)
Într-o zi, Crinul de Viorel n-a mai putut răbda și a cerut-o de nevastă. Credea că va fi dadaistă, însă vagaboanda a început a rîde în hohote, fără de contenire…, încît zgomotul rîsetului ei, mai strident ca explozia unei mașini, a cutremurat toată pădurea din temelii și, cît ai clipi, oastea stăpînului ei fu la fața locului. Zgîlțîit de guler, crinul îndrăgostit s-a ales cu o rugăminte cordială de a uita pentru totdeauna de propunerea-i indecentă și de a o lăsa pe splendoarea splendorilor, pe groaza viermilor de tot felul în pace! A doua zi ciocănitoarea și-a șters de pe facebook pozele cu Viorel, plasînd altele noi, în care apăreau doar dorințele acerbe, nestăvilite, ale ei de a se căsători cu pădurarul, proaspăt divorțat și numai bun pentru o nouă cununie cu EA. Statutul de ibovnică ascunsă, cu acoperire pierdută n-o mai aranja. Voia să fie doamna de fier a pădurii. Era mai mult ca niciodată convinsă că numai Ea merita încă de la naștere acest statut oficial! Făptură mai calculată și mai profitoare nu știu nici Parisul.
….Prăvălită pe divanul împurpurat de 101 trandafiri albi și fără spini, ciocănitoarea visa atît de frumos, încît surîdea prin somn, ca o zeiță din lumi imemoriale, abia mai păstrate în cărți. Tradiție a moldovenilor cu veșnică dezlegare la comunism, organizarea petrecerilor cu ciocănitori de soi în apartamentele mai marilor zilei era perpetuată de toate guvernările, oricît de democratice n-ar fi fost ele. Pe timpul împăratului chinez croncănitor Vor On In acestea deveniseră normă cotidiană, scenă, unde privighetorile de televiziune, bufnițele de muzică pop și pupezele cu sex-apel ciripeau, după care juisau cu luminile stinse în paturile deputaților, miniștrilor, președinților de toate nivelele și altor șopîrle în rang înalt. Erau culese de On In-tatăl și On In-fiul direct de la ecranul televizoarelor și aduse în mașinile cu numere speciale de înmatriculare direct acolo unde trebuia. Valeții de serviciu le descărcau la comandă, pregătite gata și le ofereau ca pe tavă gangsterilor flămînzi.
Adevărul e că aceștia mai erau și foarte generoși cu ele, toate, fără excepții, plecau acasă cu daruri scumpe, chei de la apartamente, mașini nou-nouțe, bijuterii, sume importante de bani și alte fînețuri. Burghile și sfredelitoare profesioniste și multifuncționale, acestea erau favoritele bugetelor, premiilor, ordinelor, titlurilor onorifice, a concertelor și turneelor toate, organizate de un naist al poporului pentru oficialități.
Orice practică veche, dar merituoasă, știut lucru, trebuie preluată și acest gest al noilor conducători face doar să fie aplaudat, concluziona în vis Iubirea pădurarului nostru, cea de s-a făcut cearșaf(citiți în original prin capitală: Lingerie)sub orice demnitar, care avea la moment în buzunare minimum 30 000 dolari sau euro, valuta nu prea contează.
De la vlădică la opincă, cum s-ar spune… Un fel de ciocănitoare de lux, ați inventa Dvs. Și tocmai de aia aceasta nici nu s-a căsătorit pînă acum!
…Trezită din somn, ciocănitoarea, alias ghionoaia, și-a spălat ochii de ultima imagine de vis, și-a făcut o baie cu ierburi aduse de pe muntele Athos, a format un număr de telefon și a zis: „N-ai uitat, pădurarul meu drag? Astăzi e ziua mea și-aștept să-mi dai în dar ce mi-ai promis. Nu mai vreau bani, nu vreau nici o Elveție să-mi dai. Sunt goală pe divan și-aștept…. Ca-se-ta!!!!!”
(Sfîrșit. Cade cortina. Corul de ciocănitori intonează „La mulți ani”).
Lasă un răspuns