Cocktail otrăvit

De aproape un sfert de secol Ţara se află în „tranziţie”. Premeditat, prin manipulare, constrângere şi utilizarea tehnicii agresiunii mediatice, a fost creată starea de psihoză a conflictului permanent. Astăzi, mai mult decât oricând românii sunt asmuţiţi unul împotriva celuilalt. Cauza? Continua luptă pentru putere a politicienilor actuali, compromiterea şi prăbuşirea instituţiilor statului asociate cu „amestecul intereselor externe în treburile interne ale României”. Toate acestea sunt câteva cauze directe ale haosul social şi politic generalizat care cuprins întreaga Ţară.

Luptele politice de la Bucureşti, declanşate după al doilea act al spectacolului „circului de vară” – referendumul pentru demiterea Preşedintelui  – au adus România în prim-planul atenţiei internaţionale, şi nu favorabil, Concomitent, intervenţiile externe lipsite de echidistanţă, au creat milioanelor de români un accentuat sentiment de frustrare. Nu sunt în măsură să apreciez dacă rapidele schimbări produse în România au respectat sau nu legislaţia internă şi normele europene, însă reacţia externă – potrivită sau nu – s-a manifestat cu o întârziere nepermis de mare. Să fie doar  întâmplare că abia acum? Nu! Nimic nu este întâmplător. Lucrurile se leagă. U.E., prin Signor Mao-Barosso-în-vacanţă şi Comisia de la Veneţia au reacţionat drastic la frământările mioritice. Recent, femeia-cioclu de la Casa Albă şi-a trimis „comisarul” în România să facă ordine. Parafrazând, am putea spune: „Nimic nou pe frontul de vest”. Prin anii ’50-’60, Moscova proceda în mod similar. Atunci se numeau „comisari ai poporului”, acum „comisari europeni” şi/sau „reprezentanţi ai guvernului american.” Tot un drac! Diferenţă de exprimare în traficul puterii.

Fariseul cabotin Mark Gitenstein, vremelnic şi nepotrivit ambasador al S.U.A. la Bucureşti (nu este primul de acest fel) se ocupă, pe lângă propaganda de promovare a L.G.B.T., de transmiterea către Departamentul de Stat al ţării sale a unor informaţii distorsionate despre situaţia din România şi despre scenariul „persecutării” preşedintelui suspendat. La rândul său, „Comisarul” american Philip Gordon, trimisul femeii-cioclu de la Casa Albă,  a declarat: „Dacă nu am fi crezut că România alunecă într-o directie greșită, nu m-aş fi aflat aici” şi că „S.U.A. susţin cele 11 puncte redactate de C.E. la adresa autorităţilor de la Bucureşti”, precizând că a auzit „ceea ce trebuia” de la oficialii români. Grijuliu, nevoie mare, Gordon a supralicitat, intenţionând să ne impresioneze: „Ne pasă de România, de viitorul ei, de democraţia ei. […] Am venit şi pentru a exprima aceste preocupări. Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat”. Aşa zic şi eu, referindu-mă inclusiv la misiunea „comisarului” Gordon. Prejudiciul de imagine produs de unele critici externe, bazate în mod exagerat pe afinităţi şi interese conjuncturale, dar şi  pe realităţi obiective ne obligă să recunoaştem că incertitudinea şi teama faţă de ziua de mâine sunt instaurate şi legiferate la nivel planetar.

Acţiunile celor doi, coroborate cu ameninţările voalate referitoare la perspectiva relaţiilor romano-americane, definesc – sine die – o politica de intimidare şi şantaj. După ce şi-au văzut sacii-n căruţă, după ce timonierul-şef le-a facilitat amplasarea bazei militare în România (vezi baza militară americano-israeliană de la Kogălniceanu şi instalaţiile militare de la Deveselu), Casa Albă, Bruxellul şi oficinele acestora îşi protejează favoritul, susţinând public un preşedinte repudiat de peste 85 la sută din votanţii români la recentul referendum.

La Washington, Adrian Vieriţă, Ambasadorului României în SUA tace ca mortu-n păpuşoi, lăsând să planeze asupra României spectrul unei ţări neguvernabile. Acolo, la Washington, se leagă şi se dezleagă intrigi care depăşesc cu mult nivelul de inteligenţă şi pricepere a actualului reprezentant diplomatic al României, permiţând comparaţia cu un alt „expert” şi campion al gafelor, aflat pe vremea Tăriceanului, pe scaunul lui Titulescu. Actualul Ministru de Externe – diplomat cu bogată experienţă în relaţiile internaţionale – ar trebui să-l readucă în ţară pe ambasador, pentru a-i oferi un post pe măsură: secretar la ferma de gâşte de la Cucuieţii din Deal.

Ca să fie mai cu moţ, reprezentanţi iresponsabili ai actualei opoziţii s-au dat în petec aruncând presei ideea izbucnirii unui război civil în România. Păi dacă, ipotetic, ar fi vorba de aşa ceva, părţile ar fi clar definite, dar nu cum vor ei, ci cum ar vrea poporul, nu tagma jefuitorilor, adică „guvernaţi contra guvernanţi”.

Mesajelor transmise Bucureştiului de către Angela Merkel, José Manuel Barroso- în vacanţă, alţi comisari ai U.E. şi de către Philip Gordon ar putea fi interpretate astfel: „Chiar dacă votul poporului este împotrivă, lăsati-l în pace pe Băsescu! El este protejatul nostru. Pe el îl vrem! De el avem nevoie, nu de voi!”, ceea ce demonstrează că ordinele femeii-cioclu date lui Gordon ignoră şi contrazic zicerile lui Thomas Jefferson unul dintre dintre fondatorii Declaraţiei de Independenţă: „Guvernele există pentru interesul guvernaţilor, nu al guvernanţilor.”

Venind în România, Philip Gordon a declarat: „Dacă nu am fi crezut că România alunecă într-o directie greșită, nu m-aş fi aflat aici. […] S.U.A. susţin cele 11 puncte redactate de CE la adresa autorităţilor de la Bucureşti”, precizând că a auzit „ceea ce trebuia” de la oficialii români. Apoi, grijuliu, nevoie-mare, Mister Gordon a supralicitat: „Ne pasă de România, de viitorul ei, de democraţia ei. […] Am venit şi pentru a exprima aceste preocupări. Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat”. Aşa zic şi eu, referindu-mă inclusiv la misiunea „comisarului” Gordon… şi mai zic: Le pasă statelor Unite de România, precum oilor de la stână de soarta palmierilor din Madacascar.

Prejudiciul de imagine produs de unele critici externe, bazate în mod exagerat pe afinităţi şi interese conjuncturale, dar şi pe realităţi interne obiective, ne obligă să recunoaştem că incertitudinea şi teama faţă de ziua de mâine sunt instaurate şi legiferate la nivel global. În urma discuţiilor cu uşile închise dintre suspendat şi comisarul cu firmanul, se pare că „suspendatului” i s-ar fi ordonat ca la o lună după – asigurata – reîntoarcere la Cotroceni (deşi „recidivist” şi aflat la a doua suspendare), să-şi dea demisia. Compromisul mai prevede o ieşire convenabilă din scenă a suspendatului, şef – lipsit de onoare – al statului roman, dar deosebit de apreciat de către „cea mai democrată ţară din lume”. Şi cum să nu fie? Doar „Democraţia” americană ştie să-şi apere defect-aţii. Răsplata? Va primi o misiune oficială internaţională ca raportor N.A.T.O., poziţia sa viitoare oferindu-i imunitate internaţională şi ocrotindu-l astfel de justiţia poporului român.

Se impune să fim recunoscători Departamentului de Stat al S.U.A. şi U.E. pentru interesul deosebit pe care îl acordă dezbaterilor publice interne ale României şi pentru soluţiile „democratice” pe care le oferă. Urmare a modificărilor de situaţie survenite, remarca unui cunoscut jurnalist adresată tuturor „comisarilor” externi – indiferent de provenienţa lor -, a anticipat, într-un fel, firmanul Casei Albe: „…dacă tot vă topiţi de dragul preşedintelui României, să-l luaţi la dumneavoastră acasă, să-l hrăniţi, să-l alintaţi şi, eventual, să-l decoraţi. Până atunci, vă rog politicos să ne lăsaţi pe noi, românii, să ne decidem democratic, fără impuneri discreţionare şi ilegale de reguli ieşite din curenta practică a structurii pe care o conduceţi, numele conducătorilor şi viitorul.”

„Au veni americanii!” Noi am vrut! Până una-alta, Philip Gordon ne-a servit un cocktail otrăvit. Aşa ne trebuie! Pentru că „rău era cu «Der, die, das», tare rău e cu «Davai ceas», dar şi mai rău cu «Shale gas!»”