Radio „Europa liberă”

Până în 1967, alergam la Colibași, la bunici, ca vaca la sare. Bunicul meu, Dănilă Pârvănescu, zis Dunăreancu, avea un aparat de radio ,,Miorița”. Cu el asculta ,,Vocea Americii”. Când mă vedea, îmi făcea semn conspirativ și ne retrăgeam undeva, ca să nu fim deranjați și începea să-mi povestească ce auzise. Profesor universitar să fi fost și tot nu le-ar fi ținut minte așa bine pe toate. Povestea frumos, pătimaș, și-l ascultam cu sufletul la gură. Mă ținea la curent cu tot ce era în lume, dar mai ales cu aspectele politice.

În 1967 a cumpărat tăticu primul nostru aparat de radio. Era ,,Delta”. Mult mai puternic decât al bunicului. Cu el am prins ,,Europa liberă”, ,,Vocea Germaniei”, ,,Vocea Parisului”, ,,Radio Vatican”, dar și emisiunea în limba română de la Moscova. Aveam ce alege. Dintre toate, repede m-a înrobit ,,Europa liberă”. Dacă mâncam sau dacă beam apă nu conta. Important era să nu pierd vreo emisiune. Uneori le ascultam și în reluare. Parcă era o lume nouă, o lume altfel decât cea pe care o cunoșteam eu zi de zi. Mai mult decât atât, oamenii aceia de la microfon ne învățau pe noi, ascultătorii, să gândim, să cântărim cu capetele noastre, să ieșim din carcasa unei gândiri îndoctrinate.

Ajunsesem preot, reușisem să public niște cărți, mai multe articole prin revistele bisericești. Într-o zi m-am întâlnit cu un prieten al meu. Era dintr-un sat de munte. A fost bucuros că m-a întâlnit. ,,-Gelule, mi-a zis, bine că te-ntâlnii, că trebuia să vin eu până la tine să-ți fac o vizită!” În câteva cuvinte mi-a povestit că în urmă cu câteva zile venise la el maiorul  T. de la securitate. Printre altele, îi dăduse o temă: trebuia să vină până la Bârda, să mă întâlnească și să-mi ceară niște cărți. Cu acel prilej să mă întrebe așa, ca din întâmplare, ce părere am eu despre cei de la Radio ,,Europa liberă”. Prietenul meu mi-a spus: ,,- Eu trebuie să scriu cuvânt cu cuvânt ce-mi spui. De aia vrusei, ca să stau mai întâi de vorbă cu tine, ca nu cumva să greșesc. Ce le spun?”  Parcă pentru prima dată am simțit atunci cum se împlinește în mine cuvântul Mântuitorului: ,,Nu vă frământați ce veți răspunde înaintea oamenilor, căci Duhul Sfânt vă va da vouă ce să răspundeți!”M-am recules câteva clipe și i-am  spus prietenului meu: ,,- Gheorghe, spune-le c-am zis așa: eu am doi câini. Le dau mâncare în fiecare zi, ca să mă apere. Dacă ei nu ar mai lătra și nu și-ar face datoria, eu aș termina cu ei și aș aduce alții în locul lor. Așa sunt și cei de la ,,Europa liberă”. Ei lucrează la patron și fac ce li se cere. Dacă nu corespund, îi dă afară. Nu contează ce gândesc ei, important este ce gândește stăpânul, patronul….”   Prietenul meu făcuse ochii mari și mă privea ciudat. Apoi m-a întrebat: ,,- Chiar așa să le spun?” ,,-Exact așa!”

Peste mulți ani, după Revoluție, s-a întâmplat de am oficiat un parastas la un cunoscut într-un sat. Acolo  gospodarii respectivi au insistat să rămân la masă. Am acceptat. M-au băgat într-o cameră separată și au rugat pe cineva ,,să-mi țină de urât”. Era un bărbat scund și rotofei, bine hrănit, atletic, dar trecut binișor de șaptezeci de ani. Nu-l cunoscusem până atunci. L-am întrebat ce pregătire are și în ce domeniu a lucrat. Mi-a spus că a fost ofițer la securitate și a avut în obiectiv toate satele din partea de munte a județului. Când ne-am mai obișnuit unul cu altul și am văzut că i s-a mai dezlegat limba după ce a răsturnat două păhărele de țuică de prună, l-am privit în ochi și l-am întrebat: ,,- Spuneți-mi și mie dacă v-a plăcut răspunsul meu în legătură cu ,,Radio Europa Liberă”.  L-am prins cu garda jos. Nu se aștepta la așa întrebare. M-a privit oarecum speriat, apoi a început să râdă. ,,-Părinte, mi-a zis, nu bănuiți câte discuții a provocat răspunsul dumneata! Eu am fost convins că ai fost avertizat că se transmite, dar  ce era scris negru pe alb rămânea scris. A plăcut enorm de mult răspunsul dumneata la toți colegii mei. Am ținut hârtia aceea multă vreme la dispoziție, ca să o arăt când îmi venea câte un control. Arătam și eu cum gândesc oamenii mei din sector! Asta a fost meseria și a trebuit să-mi câștig și eu pâinea. N-o făceam eu, o făceau alții!”. Mda!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*