Din păcate, rămânem cu o singură concluzie concretă. Din campania pentru referendum şi referendumul în sine a pierdut poporul român, singurul care va deconta în mod direct perioada de instabilitate politică. Singurul care va plăti cu vârf şi îndesat pentru orgoliile şi frustările unei clase politice a cărei influenţă nefastă asupra economiei naţionale nu a putut fi înfrânată nici măcar de Banca Naţională. Ţara va fi cea care va achita factura unei crize politice interne induse cu o inconştienţă criminală. Vom plăti cu toţii decontul noilor preţuri la combustibili, chirii şi dobânzile umflate de prăbuşirea leului, vom plăti pentru noul nivel de îndatorare a ţării, pentru criza de credibilitate şi raiting-urile de ţară reduse în această perioadă, vom plăti pentru toate acestea în vreme ce politicienii care au generat această „curbă de sacrificiu” nu îşi vor asuma nici măcar răspunderea morală a dezastrului economic.
Criza politică produsă de guvernul Ponta şi accentuată masiv în campania referendumului (practic, au fost saptămâni de conflicte politice cum nu am trăit nici măcar la începutul anilor ’90!) a creat o nouă curbă de sacrificiu după cea impusă de Traian Băsescu. Numai că, dacă atunci a existat măcar o motivaţie, iminenta criză mondială, astăzi vom plăti doar din cauza intereselor de clică ale unor politicieni.
Da, „democraţia costă”! Dar nu trebuie să plătim pentru ea din cauza frustărilor şi orgoliilor unor politicieni de mucava.
Şi totuşi, au existat şi câştigători. Secesioniştii care au putut verifica „pe viu” eficienţa anumitor forme de manipulare pentru a alege la momentul oportun mijlocele cele mai pertinente în dezagregarea unităţii naţionale. Pentru că, de la sfărâmarea unităţii sociale, iar recenta campanie electorală pentru referendum ne-a demonstrat cât de uşor putem devenii proprii noştri duşmani, mai este doar un singur pas până la dezagregarea unităţii statale şi teritorial-administrative.
Pentru cei ce au ca ţel sfărâmarea României a fost un exerciţiu perfect pentru verificarea tehnicilor de manipulare necesare aducerii românilor, peste noapte, unii împotriva celorlalţi, gata să se sfâşie pentru nişte idei care nici măcar nu le aparţin. Puşi unii împotriva celorlalţi într-un exerciţiu al urii…
Şi este tragic adevărul pe care l-am aflat în aceste săptămâni. Faptul că două decenii nu ne-au fost de ajuns pentru a clădi acea stare de unitate, de încredere reciprocă menită a sta pavăză împotriva unor infiltrări aidoma celor recent produse. Acea unitate-scut pe care ar fi trebuit să o aşezăm, ca naţiune, între noi şi politicieni în numele dreptului de a nu ne mai lăsa manipulaţi.
Am aflat că nu suntem pregătiţi pentru a retrăi acele câteva zile de unitate şi solidaritate cu adevărat unice din Decembrie ’89. Felul în care s-a segregat societatea românească în aceste săptămâni de campanie, felul de insinuare a unor tehnici, în cele din urmă chiar banale, de decredibilizare, intoxicare şi manipulare, felul în care ne-am sfăşiat singuri, ca semn al gravului sindrom de care încă suferim, neîncrederea, au demonstrat că nu am învăţat să ne apărăm interesele noastre în raport cu impunerile unor politicieni vremelnici. Politicieni pentru ale căror orgolii şi frustări plătim de atâta amar de vreme o lungă factură.
Din nou s-a văzut cât de uşor putem fi manipulaţi. Şi ar trebui, pentru a spune că am învăţat ceva din referendumul abia încheiat, să conştientizăm dura realitate a faptului că, într-adevăr, suntem vulnerabili în eventualitatea unei acţiuni concentrate de decredibilizare, intoxicare şi manipulare având ca scop însăşi segregarea naţiunii ca preambul al enclavizării şi federalizării noastre.
Lasă un răspuns