Orice teamă, dacă nu excede limitele cauzalității, nu poate fi decât de ceva sau de cineva și, neapărat, pentru ceva sau pentru cineva ‒ altfel este irațională. E îngrijorător curajul ignorantului, dar el nu produce efecte considerabile în solitudine, însă e periculos în orice circumstanțe curajul solidarității ignorante prin lipsa lui de prevedere, prin consistență oarbă, dar mai ales fiincă îl poate declanșa până și o cauză emoțională. Si atunci mă tem de ignoranții solidari pentru oricine nu li se solidarizează.
Mă tem este mai puțin decât îmi este frică și mai mult decât mă îngrijorez. Teama însă nu poate fi ocolită și nici îngrijorările; ele fac parte din cotidian. Cu frica trecem însă de simpla intensitate a temerii și de suma îngrijorărilor. Temerea și îngrijorările sunt circumstanțiale ca și frica, numai că aceasta din urmă deplasează definitiv lucrurile spre dezechilibru și nu de puține ori derapează spre disperare și groază. Am avut destul de des ocazia să stau printre românii din diaspora și le-am urmărit preocuparea de a se conforma codurilor și convențiilor străine obișnuințelor familiare lor. Grija lor însă pentru conformare se justifica prin riscul de a rata scopuri bine conturate și asta însemna un eșec care acasă poate fi banalizat; afară, alternativele sunt limitate.
Am văzut totuși confruntări de mândrie națională, dar ele aveau loc în exclusivitate între emigranți, nu între ei și băștinași. Oricând o ceartă între un român și un peruan, pe un teren neutru, e altfel decât una între un român și un asiatic. Peruanul i-ar reproșa românului, în spiritul latinității, tot ce nu-i convine; cu un chinez, spre exemplu, lucrurile iau altă turnură, se contextualizează altor exigențe temperamentale, de etică, de religiozitate etc. Acasă însă lucrurile cunosc dezinvoltura fiindcă nu sunt cenzurate de un cod necunoscut. Perceperea diferită a lucrurilor, dificultațile reflexivității cauzate de convingeri imature produc zgomotul confruntării. Argumentele insuficient analizate, și mai puțin fixarea idealurilor, se extind pe toate palierele vieții sociale și politice și devin cu atât mai zgomotoase cu cât miza lor comună este disputată între emoțional și rațional, între persuasiv și impresii. Și fiindcă sporadic ele trebuie să decidă pe termen lung în numele tuturor, mă tem.
Azi mă voi teme de proporții, de raportul dintre lucidul pur și volitivul cald, dintre prevedere și nesăbuință, dintre gloată și mulțime. Mă tem să nu îmi fie frică!
Lasă un răspuns