Arhiva zilnică: 27 iulie 2012

Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă lansează Campania „ZÂMBETUL BUNICILOR”

Data: 5 octombrie 2024 by Redacția

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă lansează Campania „ZÂMBETUL BUNICILOR”. Fondurile strânse prin trimiterea unui SMS cu textul SENIOR la numărul de telefon 8864 se vor folosi la construirea unui Centru de Zi Multifuncțional dedicat exclusiv seniorilor și unde aceștia să aibă ACCES GRATUIT! Pe 14 decembrie 1990, Adunarea Generală a Națiunilor Unite desemna ziua de 1 octombrie Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, iar în anul 2020 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat perioada 2021 – 2030, „Deceniul ONU al îmbătrânirii sănătoase” care își propune să ofere tuturor „oportunitatea de a adăuga viață anilor”. Scopul este acela de a fi reduse, cităm, „inechitățile în materie de sănătate și îmbunătățirea vieții vârstnicilor, a familiilor lor și a comunităților prin acțiuni colective” desfășurate pe patru direcții: schimbarea modului în care gândim, simțim și acționăm față de înaintarea în vârstă; dezvoltarea comunităților în moduri care să promoveze abilitățile vârstnicilor; furnizarea de servicii de îngrijire integrată și de sănătate primară, centrate pe persoană, care să răspundă vârstnicilor; acces la îngrijire de calitate pe termen lung pentru persoanele în vârstă care au nevoie de acest serviciu. Populația mondială îmbătrânește, iar sănătatea persoanelor în vârstă poate fi influențată, îmbunătățită și menținută printr-un stil de viață sănătos, prin sprijinul comunității, accesul la servicii medicale și asistență medicală, nivelul de trai și politicile de sănătate publică, precum includerea în programe de prevenție și screening medical regulat. Statisticile confirmă că populația UE va scădea pe termen lung, iar structura de vârstă se va schimba semnificativ în următoarele decenii. Până în anul 2030, pe glob, 1 din 6 oameni va avea 60 de ani sau peste, până în anul 2050, numărul de persoane cu vârsta de 60 de ani și peste se va dubla (2,1 miliarde), iar al celor cu vârsta de 80 de ani sau peste se va tripla ajungând la 426 de milioane.

Conform raportului Institutului Naţional de Statistică (INS) din anul 2021, în România trăiesc peste 3,6 milioane de persoane cu vârsta peste 65 de ani.

„În România, fenomenul de îmbătrânire este peste media Uniunii Europene, de aceea oficialii trebuie să ia urgent măsuri pentru a ține sub control acest fenomen. Accelerarea acestui process în România este demonstrată de îmbătrânirea populației cu 10-15% anual, iar situația este deja extrem de îngrijorătoare” – a spus Dr. Alexandra Dobre, președinta Asociaţiei Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă. „În lipsa unor politici publice clare, care să încurajeze îmbătrânirea activă și sănătoasă a populației, efectele negative vor deveni tot mai vizibile: creșterea costului asociat sănătății și a cheltuielilor publice pentru sănătate, presiunea financiară uriașă asupra sistemului de pensii și asistență socială, lipsa programelor naționale de prevenție a principalelor cauze de îmbolnăvire tipice vârstnicilor. Mă bucur însă că am reușit, la nivel național, să adoptăm Strategia Națională de Îmbătrânire Activă 2023 – 2030 al cărei obiectiv general este creșterea numărului de persoane vârstnice care reușesc să trăiască o viață independentă cât mai mult timp posibil și îmbunătățirea accesului la servicii adecvate de îngrijire de lungă durată pentru persoanele vârstnice dependente. Schimbarea percepției societății asupra îmbătrânirii și încurajarea unei abordări pozitive a acestui subiect implică oricum mari eforturi la nivel individual, comunitar și social.”.

Cea de-a II-a ediție a Congresului Național de Îmbătrânire Activă, un eveniment de mare anvergură organizat pe 3 septembrie, la Grand Hotel Intercontinental, a avut ca obiectiv principal continuarea drumului către realizarea unui sistem național care susține, încurajează și informează persoanele vârstnice privind implicarea în diferite activități sociale şi de a descoperi cheia unei îmbătrâniri active și sănătoase. La acel veritabil „maraton al cunoașterii”, a fost lansat Proiectul național de securitate cibernetică în rândul seniorilor, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică (ICI București) și Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și s-a anunțat lansarea numărului unic pentru donații, pentru finanțarea unui prim centru de zi multifuncțional pentru vârstnici.

„Dezideratul acestui eveniment a fost și este acela de a demonstra nevoia existenței mai multor Centre de Zi pentru seniori! Anul viitor vom deschide și noi un astfel de centru, iar anul acesta lansăm în premieră două proiecte foarte importante, de mare impact: Albumul SENIORI de COLECȚIE – o încununare a celor 23 de Gale SENIORI de COLECȚIE cu invitați de excepție pe care le-am iniţiat şi organizat și Campaniile Naționale <SECURITATEA CIBERNETICĂ în rândul VÂRSTNICILOR> și <ZÂMBETUL BUNICILOR>” – menționa Alexandra Dobre.

Începând cu data de 1 octombrie 2024, Asociaţia Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă lansează Campania ZÂMBETUL BUNICILOR prin care se poate trimite un SMS la numărul de telefon 8864 cu textul SENIOR! Valoarea donației este de 4 euro pe lună, iar toate fondurile strânse se vor folosi la construirea unui Centru de Zi Multifuncțional dedicat exclusiv seniorilor și unde aceștia să aibă ACCES GRATUIT! Proiectul își propune înființarea unui Centru de Zi pentru Persoanele Vârstnice, destinat îmbunătățirii calității vieții seniorilor comunității bucureștene. Centrul de Zi pentru Persoanele Vârstnice nu va fi doar un loc unde seniorii pot petrece timpul liber, ci și un mediu sigur și prietenos care le oferă sprijin, activități și oportunități menite să contribuie la menținerea sănătății fizice și mentale.

În prezent, în București, locuiesc aproximativ 600.000 de seniori, iar centre de zi care să ofere activități gratuite funcționează doar 9, insuficiente pentru a acoperi nevoia de participare la o viață activă în mijlocul comunității, pe care mulți dintre seniori și-o doresc.

„Deschiderea unui nou loc de întâlnire, socializare și suport, adaptat nevoilor și preferințelor vârstnicilor, prin care să putem preveni astfel izolarea socială, marginalizarea și stigmatizarea persoanelor vârstnice, este absolut necesar, atâta timp cât România trebuie să implementeze la nivel național, conform directivelor europene, conceptul de îmbătrânire activă” – spune Alexandra Dobre. Spațiul Centrului de Zi, pe care Asociația Institutul Național de Îmbătrânire Activă îl va pune la dispoziție va avea o suprafață de 300 mp, permițând astfel participarea simultană la activități a unui număr de minimum 50 seniori, și anume: – Ateliere de creație și artă: Pictură, sculptură, lucru manual, teatru; – Activități recreative: Jocuri de societate, șah, puzzle-uri, seri de film; – Educație continuă: Cursuri de informatică, limbi străine, literatură; – Activități fizice: Gimnastică ușoară, yoga, dans, plimbări organizate; – Grupuri de suport și consiliere: Sesiuni de consiliere psihologică și întâlniri de grup; – Organizarea de excursii obiective turistice și vizite culturale la muzee.

Centrul de Zi va fi adaptat nevoilor seniorilor, cu săli de activități, zonă de relaxare, bucătărie și spațiu verde, iar personalul care deservește activitatea centrului este format din asistenți sociali, psihologi, kinetoterapeuți și personal administrativ.Programele și activitățile desfășurate vor fi alcătuite și implementate de psihologi, medici și specialiști, în vederea acoperirii unei game largi de nevoi manifestate de persoanele vârstnice. Beneficiarii sunt persoane cu varsta de peste 60 de ani, cu posibilități materiale reduse, care își doresc un mediu cald și primitor unde seniorii pot lega noi prietenii, unde își pot îmbunătăți activitățile fizice și mentale în vederea menținerii unei stări bune de sănătate, prin activități fizice, educative și recreative, consiliere și activități de grup care oferă suport emoțional și ajută la gestionarea provocărilor specifice vârstei.

„Schimbarea percepției societății asupra îmbătrânirii și încurajarea unei abordări pozitive a acestui subiect implică mari eforturi la nivel individual, comunitar și social. Putem contribui la această schimbare prin crearea de oportunități privind interacțiunea dintre generații, cum ar fi proiecte educaționale în care seniorii împărtășesc cunoștințele lor cu cei tineri. Trebuie să ne asigurăm că serviciile de îngrijire pentru persoanele în vârstă sunt de calitate și totodată accesibile lor, fapt care ar putea ajuta la menținerea independenței și a calității vieții. Trebuie să fim mai mulți cei care ne implicăm în promovarea politicilor sociale și îmbunătățirea legislației care sa susțină persoanele de vârsta a treia, asigurându-ne că există și resurse adecvate” – Alexandra Dobre, președinta Asociaţiei Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

A consemnat Oana Georgescu

Eul poetei Daniela Vasiloschi în căutarea sinelui sub presiunea timpului…

Data: 5 octombrie 2024 by Alexandru Florin Țene

Despre poezia Danielei Vasiloschi am mai scris, pentru motivul că talentul acesteia împletit cu fatalitatea tipologiilor emoționale, m-a făcut să înțeleg eul acesteia care este în căutarea sinelui. Eul liric al poetei este vocea autoarei în volumul „Se rostogolesc zilele”, care aparține genului liric și este identificat la nivelul mărcilor lexico-gramaticale: verbe și pronume sau adjective pronominale la persoana I sau a II-a (eu, mi, îmi, mea, cant, vreau etc). Până și interjecțiile din poemele volumului sunt mărci ale eului liric. Dar sinele căutat de eu, este în poezia din acest volum. Sinele poetei este o structură dinamică bazată pe acumularea de cunoștințe despre propria persoană referitoare la trăsături de personalitate, caracteristici fizice, abilități, valori, roluri sociale şi relaţionale. Însăși poeta ne luminează aceste deslușiri în versurile de pe ultima copertă: „Alerg zilnic să mă găsesc,/ Să descopăr taina din lut./ Încerc să intru în tiparele mele,/ Să le înțeleg, să le retușez,/ Să mă acomodez”.

Ceea ce pare a da unitate liricii este aici procesul psihologic de eliberare a condiției confesive: poezia Danielei Vasiloschi se îndreaptă înspre recenta ei înfățișare în marea presiune a timpului ce marchează vârsta, biografică, în chipul catagrafiei emotive: „Te simt în fluxul și refluxul gondolei,/ Te cânt, te sorb,/ Te dansez, te respir,/ Suntem miezul fierbinte,/ Care a atins infinitul./ Să mă desprind,/ Ar însemna/ Să renunț la viață” (Extaz). Un inedit realism liric și cu toate astea un vizionar, de un vizionarism cu originea nu în exasperarea simțurilor și nici al gândului ci într-o constituție care trăiește poetic: „E atâta durere în noi/ Și scrumul se-nparte la doi./ Amurgul e-un nor sângeriu,/ E ceață, mi-a frig, e pustiu… ” (Final)

Poeta și-a găsit vocea lirică adecvată în acea stare elegiacă și într-o filosofie a răbdării de ardeleancă tristă în căutarea unui baltag. Există un anume stoicism în poeziile din acest volum, din această fatigabilitate cu plânsul în gât este un stil care este definitivat căci determinată de psihologie și de incidental, lirismul ei stă în propoziție directă cu percepția lumii. Această dramă a căutării sinelui de către eu constituie geneza poeziei Danielei Vasiloschi și fără îndoială cea mai de seamă condiție a originalității ei, ascunsă mai puțin în calcul și în stil și infinit mai mult în psihologie. Poeta comunică mereu o stare de neliniște abătută asupra ei ca un vârtej necunoscut al lumii care o înconjoară, ea vede în lume destrămările, „apele triste”, regimul ei este eshatologic care e mereu pe punctul de a se produce. Această trestie simțitoare e solitudinea însăși, desfășurând o devoțiune pe care nu o dorește nimeni, o umilitate trăită; lirismul Danielei Vasiloschi pare a fi o obsesia unui eșec. Însă un eșec izbăvitor de nenorocire, prin aceea că aduce pentru creație o materie inedită, s-ar zice că poeta cultivă o asemenea substanță sufletească și s-a zidit în ea făcând din singurătate și din necaz mitologie. Poeta nu ilustrează o biografie frântă ci un spirit care a descoperit pietatea din căutarea sinelui de către eu. O infinită toleranță descoperim în poeme, o milă aproape religioasă față de „pământul tandru”, un soi de căutare în drumul către „scumpa mamă”.

O asemenea simțire cu prelungi complicații inanalizabile e făcută pentru o creație poematică, pentru lungi poeme de întinderea sentimentului care nu e scurt, atunci când se întreabă „Cine mi-e prieten?” și tot poeta răspunde, soarele, dansatorii, biserica, în concluzie mediul înconjurător care îi dă sentimentul de singurătate a sufletului.
Daniela Vasiloschi e un liric al mișcărilor fundamentale ale interiorității, un Hesiod visând la zeița Gustave Moreau povestindu-i pasaje din „Teogonia”, poeta e când lentă când furtunoasă, ritual și stihinic, are furii dar și calm chinezesc din stirpea confucionistă. Mâna poetei e blajină ca a femeii din mitologia greacă, însă arterele lirice pulsează grozav din mari emoțiuni în perioada căutării sinelui de către eu, în condițiile când poeta merge „Pe drumul meu,/ Nu mă opresc, nu mă abat,/ Fără ocolișuri,/ Bălării și spini din belșug!” (Îmi asum drumul).

Idol antropomorf sau reprezentare a Soarelui din aur de 5.000 ani vechime descoperit în Ghimpețeni (jud. Olt)

Data: 5 octombrie 2024 by Redacția

O descoperire excepțională a fost făcută, sâmbătă, 14 septembrie 2024, în județul Olt. Un tânăr de 37 ani, șofer de meserie și „detectorist” amator de un an și jumătate, a găsit o piesă din aur considerată unicat. Povestea descoperirii, așa cum a relatat-o tânărul Adrian Laurențiu Manea, este una ca de film. La momentul descoperirii autorul nu a știut ce ține în mână, aceasta fiind o piesă rară, din aur pur, care cântărește 20 de grame și despre care a aflat la scurt timp de la descoperire, căutând pe internet, că ar putea fi o amuletă purtată de căpetenii. Tânărul este din localitatea Nicolae Titulescu, din județul Olt, iar descoperirea a făcut-o în localitatea vecină, Ghimpețeni. Știa oarecum că zona în care merge pentru detecție poate să-i rezerve surprize. Odată intrat în lumea „detectoriștilor”, spune că a învățat să cerceteze hărți vechi și să se orienteze către zonele în care pot fi făcute descoperiri. „Sunt niște hărți pe internet. Sunt niște pagini cu niște hărți mai vechi, de la 1800, 1700, 1900, și mă mai uit acolo. Și din ce mai povestesc oamenii, legende din astea urbane, că a jucat aurul, că a venit nu știu cine și a mai săpat pe colo, pe vremea comuniștilor… Cam așa aleg”, a dezvăluit tânărul. Și despre zona în care a făcut descoperirea știa câte ceva. „Se zice că ar fi fost o așezare, dar la un kilometru de acolo, ar fi fost o așezare lângă comuna Ghimpețeni. E o zonă, un râuleț micuț, Gioroc se numește, și așa se spune, că acolo au fost niște așezări mai vechi. Coțofeni parcă, așezarea Coțofeni. Plus că au mai fost descoperiri în zona noastră, aici, la Nicolae Titulescu, la pădure. Niște monede de aur, un domn cu detectorul a făcut descoperirea”, detaliază pasionatul vânător de comori. Ziua de sâmbătă nu se anunța una cu totul specială. A plecat pe câmp însoțit de un bun prieten care îl urmează deseori în această aventură. Nici măcar după ce au scos obiectul, l-au ținut în mână și au constatat că nu seamănă cu nimic din ce mai văzuseră nu au îndrăznit să spere că poate fi ceva atât de valoros.

„Piesa a fost găsită sâmbătă, în jurul orei 17,00-18,00. Și, vă dați seama, când am găsit-o nu m-am gândit ce impact o să aibă sau ce piesă o să fie. Am rămas puțin surprins. Am zis „– Mamă, am găsit aur!”. După aceea, după ce am postat eu pe Facebook, pe pagina aceea de detecție, și au început toți colegii de detecție să spună acolo că „- Aoleu, bă băiatule, ce piesă ai găsit! Ai găsit tezaur” – tot felul de declarații, de poze cu alte obiecte asemănătoare, am început să-mi dau seama”, a continuat Adrian să povestească. A găsit piesa, spune el, la o adâncime de doar 25-30 de centimetri, într-o zonă care este teren arabil, ceea ce-l face să creadă că cineva a pierdut-o acolo. „Piesa e posibil să fi fost pierdută. Cei de acolo, oamenii mai în vârstă, spun că ar fi fost un lac acolo, în zona aceea. Acum, nu știu ce să zic. Oricum nu cred că a stat 3.000 de ani, sau 5.000 de ani, în pământ. E pământ arabil acolo. A fost arat acolo, a fost discuit, dar…”, mai spune tânărul. După ce a descoperit-o, tânărul recunoaște că a mai încercat să vadă dacă este și altceva în zonă. „Piesa era singură. Eu am mai dat prin jur, pe acolo, după ce am găsit-o, dar nu a mai ieșit nimic. (…) Am înțeles că o să vină, o să delimiteze locul, o să mai am voie să detectez în zonă, acolo, dar la 50 de metri din locul unde s-a găsit. 50 de metri, 100 de metri, nu mai e voie”, era deja informat tânărul despre ce urmează să se întâmple.

Cu obiectul din aur pur în mână, tânărul a făcut mai întâi o fotografie și, cu ajutorul Internetului, a aflat, încărcând fotografia, că ar putea fi vorba de o descoperire rară. După asta a făcut postarea, iar colegii „detectoriști” i-au confirmat. L-a anunțat pe primarul din Ghimpețeni că a făcut descoperirea, în schimb nu a luat legătura și cu un arheolog (procedura de predare nu îl obligă). Spune că există pe grupurile căutătorilor de comori un curent conform căruia s-ar afla, cumva, în tabere diferite. Adrian Manea precizează în schimb că totdeauna în explorările sale urmărește harta de pe Ministerul Culturii. Adrian Laurențiu Manea a predat obiectul descoperit, duminică, 15 septembrie 2024, către autorități. Spune că nu a intervenit asupra piesei, doar a spălat-o cu apă. „Primul gând a fost, vă dați seama: am dat de niște bani! Dar satisfacția e mai mare. Când am observat eu ce fel de piesă e, m-am gâdit de ce ar trebui să ne batem joc de istorie, când mai bine trebuie să aibă locul ei acolo. (…) Vă spun sincer, unii mi-au mai zis: bă, trebuia să o bagi în buzunar, s-o topești, să pleci cu ea, să… Nu m-am gândit o clipă”, a mai precizat Adrian Manea.

Tânărul a pus piesa în cutia unei brățări pe care a primit-o cadou de la soția sa, iar sub obiect a împăturit un șervețel tricolor. „Eu am făcut acea cutie. Cutiuța aceea, dacă o să întrebe lumea, o aveam de la o brățară pe care mi-a dat-o soția mea cadou. O brățară de aur. Și aveam un pachet de șervețele, de când a fost Campionatul European, și m-am gândit eu să fie așa, interesant. M-am gândit să nu o duc în pungă”, a mai spus căutătorul de comori. Între timp s-a mai liniștit, însă în prima noapte, mărturisește, aproape că nu a dormit, pe de o parte de emoție, pe de alta din cauza mesajelor și apelurilor primite non-stop. „Nici acum nu-mi vine să cred. Cel puțin în noaptea aia n-am dormit., am dormit trei ore. Suna telefonul, vibra, mesaje, comentarii peste comentarii…”, a mai spus tânărul. Obiectul de tezaur descoperit de Adrian Manea nu a ajuns încă la Muzeul Județean Olt, așa cum sunt siguri arheologii instituției muzeale oltene că se va întâmpla. „Piesa nu a ajuns la noi, piesa este la Poliție”, a declarat arheologul Muzeului Județean Olt, dr. Florin Ciulavu. Specialistul spune că, din ceea ce a văzut în fotografii, este vorba de un obiect cu o vechime dse aproximativ 5.000 ani, care „sută la sută va rămâne la Muzeul Județean Olt”, și pentru care, cu siguranță, găsitorul va fi recompensat. Pentru că este o descoperire excepțională, răsplata poate ajunge până la 45% din valoarea piesei, decizia fiind a evaluatorului. „În țară este unicat. Mai sunt piese apropiate, dar exact ca aceasta nu sunt”, a explicat dr. Ciulavu.

Deosebite în cazul acestei piese sunt forma și decorul. „Din aceeași perioadă mai sunt piese cunoscute în județul Sălaj, aproximativ din aceeași perioadă, dar altă formă, alt decor, de aceea spun că este unicat. Este un idol antropomorf, reprezintă o femeie, asta știm sigur. Restul, cu amuletă și cu brățară, aceste informații nu sunt adevărate. Amuleta se purta, aceasta nu este o piesă făcută pentru a fi purtată. Dacă ar fi fost purtată constant s-ar fi deteriorat. Nu erau gândite să fie purtate”, a mai precizat arheologul. Idolii de aur, primul antropomorf, de tip „en violon”, iar al doilea zoomorf, din tezaurul descoperit la Moigrad (jud. Sălaj), datând din eneolitic, aproximativ mileniul IV î.Hr., aduce cu idolul „nostru” nou descoperit. Aceste piese deosebite pot fi admirate în expoziția permanentă a Muzeului National de Istorie din București, în secțiunea „Tezaurul Istoric”. Idolul de aur esre încadrat temporal în epoca neolitică. Are elemente comune cu un obiect descoperit în Grecia, vechi de peste 3500 de ani. Se estimează că idolul ar fi fost purtat de o căpetenie din civilizația dunăreană Sălcuța – Gumelnița, perioada 4500 – 3500 î.Hr. Având în vedere cele 10 orificiile putem presupune că acesta (idolul) era cusut (prins) pe un suport, fie el veșmânt ritualic, harnașament, altar, sceptru. De la forma rotundă putem presupune că reprezenta Soarele cu nimbul său de raze, susținând astfel un cult al astrului zilei. În zona în care a fost găsit idolul antropomorf a fost instituită o zonă de protecție pe o rază de 50 de metri. În decurs de un an, spune procedura, se va deschide o cercetare arheologică, ceea ce le va oferi specialiștilor mai multe informații. Așteptăm și noi rezultatul cercetărilor. (G.V.G.)

De vom tăcea, gloria de drept a înaintașilor ne va ajunge act de judecată; nouă, dar mai ales urmașilor…

Data: 4 octombrie 2024 by Cezar Adonis Mihalache

Atât de rău vom fi înstrăinați de propria istorie, de propriul trecut, de propriile biruințe, că vom ajunge a ieși singuri din această existență tot mai palidă… Dintr-o prezență a nepăsării… Vom părăsi singuri, rușinați, cu frunțile plecate, istoria pe care ne-au lăsat-o înaintașii… În care ne-au lăsat, dar vom uita că am fost în ea, parte a ei, de drept a ei… Ne vom dezice singuri de faptele lor mărețe, pe care le vom vedea cu ochelarii de iepe supuse ca fiind tot mai mărunte… Mărunte și fără de contribuție… Și vom ajunge, vor ajunge generațiile pe care le lăsăm golite acum de istorie, lipsite de mândria de a fi români, de demnitate, de rost, dând seamă pentru învinovățirile aduse de cei străini de neam și țară… De unii care ne-au maltratat poate înaintașii când ne făureau o țară… De aceia care ne-au scos din manuale, din cărți, din Istorie, din Panteonul de proprie națiune… Și nu va fi de mirare când vor reuși a ne înstrăina de istoria noastră, de părinții și țara noastră, de noi înșine… Când toate acestea ni se vor prezenta drept nemeritate și vom fi făcuți acaparatori… Noi uzurpând istoria, cultura, măreția furate de ei astăzi… Și vor reuși, căci nu au stat ei pe gânduri să-l scoată pe Mântuitorul nostru din sacrificiul Lui pentru umanitate… Și ar fi capabili să-l izgonească și pe Creator din făurirea Lumii… Pentru că nu au măsură… Nu au limite… Nu au astâmpăr… Falsifică, sfărâmă, înlătură, distrug…

Sigur, nu ar putea să o facă fără iudele puse de ei să ne conducă, să ne înstrăineze, să ne umilească, să ne sărăcească… Să ne dea de o parte pentru a-și face loc lor… Or, de vom mai tăcea, gloria de drept a înaintașilor va ajunge act de judecată a urmașilor… Iar alții, cei străini de neam și țară, vor fi puși în panteonul națiunii… Iar noi, românii, vom fi ridiculizați și poate judecați pentru îndrăzneala de a ne mai cere, cândva, țara înapoi… Deja un cândva dintr-un prea târziu încă de acum… Pentru că s-a ajuns în acel târziu mai întins ca un eșafod… S-a mers prea departe cu falsificarea, batjocorirea, golirea a tot ce este sfânt pentru noi… Și nu, nu ar fi putut face asta dacă noi, la rândul nostru, nu am fi mers atât de departe cu tăcerea… Cu răbdarea transformată în nepăsare, neputință și abandon…

Când premierul țării tale laudă evrei pentru că „fără ei nu ar fi existat statul român de astăzi”, iar sângele nostru se târâie cu aceeași nepăsare prin venele calcifiate de nechibzuință este deja un semn al respingerii noastre din noi înșine… Al respingerii acceptate și apoi al unei alungării impuse… Iar în loc să ne ridicăm, să glăsuim, tăcem… În loc să dăm cu pumnii națiunii în ferestrele trădătorilor de la putere, ne uităm nepăsători spre acel mâine ce va deveni un de prea de demult…

România de astăzi nu, nu a fost făcută de evrei! Căci nu ei au fost cei au stat de veghe și netrecere la porțile țării. Nu ei au pus cu prețul vieții lor drapelele de luptă pe redute… Nu maicile evreice au fost cele ce au stat la capul răniților și muribunzilor de pe front pentru a le alina durerile… Nu pântecele mamelor evreice au fost sfârtecate de baionetele unor armate de ocupație criminale… Da, au fost și evrei care au luptat pentru această țară… Dar sacrificiile lor au pălit postum sub uzurparea adusă de unii dintre urmașii lor și, mai ales, de cei colonizați aici pe post de urmași…

Istoria acestei țări este a noastră! A românilor! Minoritățile au avut un loc, dar meritele lor nu trebuie exagerate, glorificate, fals glorificate, și puse înaintea celor ce s-au jertfit pentru țara lor. Pentru țara în care evrei și-au găsit și ei un loc și față de care oricum aveau o minimă obligație… Iar toate aceste falsificări, prin diminuarea până la extincție a contribuțiilor înaintașilor noștri de neam, de sânge și de jerfă, de către ființe atât de putrede trebuie să înceteze. Trebuie să ne ridicăm, trebuie să rostim, să arătăm, să acuzăm! Nu să dovedim ceva, căci nu avem noi a dovedi ceva lor. Dar dacă nu o să o facem de grabă, mai încolo, un mai încolo trecut deja de acum spre ziua de iei, nu va mai avea cine. Căci noile generații nu vor mai ști istoria adevărată, ci vor cunoaște doar ceea ce le-au turnat invadatorii în cap pe seama neimplicării noastre.

O țară se apără și la fruntarii, dar și la interior…

Întoarcerea acasă… și credință

Data: 4 octombrie 2024 by Petru Jipa

Două conflicte pe două continente: spaimă, frică, lumea este paralizată de o politică lipsită de strategie. În ultemile zile chiar noi ne facem probleme, am inventat un ciclon care a venit doar în mintea bolnavă a unor decidenți politici. Dar să ne întoarcem acasă și să ne gândim ce înseamnă războiul. Pentru mine acel film pe care l-am văzut când eram tânăr a reprezentat răspunsul la această întrebare. „Coming Home” (Întoarcerea acasă) este un film dramatic din 1978, regizat de Hal Ashby, care abordează o temă profundă legată de război, dragoste și ură. Acțiunea se desfășoară în timpul și după războiul din Vietnam, urmărind povestea lui Luke, un veteran care se întoarce acasă după ce a fost rănit. Filmul explorează impactul războiului asupra soldaților și a familiilor lor, evidențiind dificultățile de reintegrare în societate și efectele psihologice ale traumelor suferite. În centrul povestirii se află relația dintre Luke și o femeie pe nume Sally, care, de asemenea, se confruntă cu propriile sale probleme și dorințe. Pe parcursul filmului, tema iubirii și a pierderii este explorată profund, arătând cum războiul afectează nu doar soldații, ci și cei dragi lor. „Coming Home” este apreciat pentru interpretările puternice ale actorilor, inclusiv Jon Voight, Jane Fonda și Bruce Dern, și pentru mesajul său emoționant despre remodelare și înțelegere. În filmul „Coming Home,” războiul este prezentat ca fiind devastator din mai multe perspective, reflectând realitățile dure cu care se confruntă soldații și familiile lor. Iată câteva motive pentru care filmul subliniază această viziune. Filmul arată impactul profund al traumelor suferite de soldați, cum ar fi sindromul stresului post-traumatic. Aceasta subliniază cum războiul nu lasă doar răni fizice, ci și cicatrici emoționale care afectează relațiile și viața de zi cu zi. Războiul generează o distanțare între soldați și cei dragi, iar filmul explorează dificultățile de reintegrare.

Această dinamică evidențiază cât de mult suferă nu doar soldații, ci și familiile lor. Prin prisma experienței personajelor, filmul critică ideea romantică a războiului. Aceasta oferă o perspectivă mai realistă, contrastând efectele războiului cu urmările sale devastatoare. Personajele se confruntă cu dileme morale legate de scopul războiului și de valorile în care au fost educați. Aceasta reflectă conflictele interioare și confuziile care pot apărea în urma experiențelor de război.

Aplauzele pentru război și violență nu pot fi acceptate, iar persoanele care le susțin nu pot fi caracterizate uniform. Mulți oameni văd războiul ca pe o apărare a valorilor naționale sau a unui ideal. Patriotismul poate motiva susținerea conflictelor, sunt percepute ca pe o datorie față de țară. Uneori informațiile prezentate de mass-media sau de liderii politici pot glorifica războiul, prezentându-l ca o soluție rapidă la problemele complexe sau ca o modalitate de a restabili ordinea. Existența unui număr mare de conflicte armate în lume poate duce la desensibilizare. Oamenii pot deveni mai puțin empatici față de suferințele cauzate de război, fiind prezentate ca parte a normalității. Persoanele care cresc în medii în care războiul este glorificat sau normalizat pot dezvolta o atitudine similară, influențate de valorile și normele comunității lor. Unii oameni pot crede că războiul este necesar pentru a asigura securitatea națională sau personală, percepția fiind că violența este o soluție legitimă în fața amenințărilor. În fața incertitudinii și instabilității, unii pot vedea războiul ca o modalitate de a recupera controlul asupra unei situații percepute ca amenințătoare.

Generalul Michael Flynn, cel care a fost al 24-lea consilier pentru securitate națională a SUA, spune: „Vreau ca poporul american să înțeleagă că suntem într-un război chiar acum… acesta este un război intelectual, fizic, emoțional și cu siguranță spiritual… ne confruntăm cu un grup întunecat de oameni. Sunt marxiştii care nu au suflet…” Iar Donald Trump se roagă să nu fie asasinat: „Sfinte Arhanghel Mihail, apără-ne în luptă. Fii apărarea noastră împotriva răutății și cursei Diavolului. Dumnezeu să-l mustre, ne rugăm cu smerenie, și tu, Domn al oștirilor cerești, prin puterea lui Dumnezeu, aruncă în iad pe Satana și pe toate duhurile rele, care târâie prin lume căutând ruina sufletelor. Amin”. Cum aș scrie eu o poveste de dragoste într-o perioadă de război? Poate așa: În mijlocul haosului și distrugerii unui război devastator, doi tineri s-au întâlnit și au descoperit că dragostea poate înflori chiar și în cele mai întunecate vremuri. El, un tânăr soldat curajos, și ea, o tânără infirmieră dedicată, s-au atras unul către celălalt într-un mod care le-a umplut inimile de speranță și lumină.

Întâlnirile lor se petreceau în ascuns, printre ruinele orașului distrus de bombardamente, unde timpul părea să se oprească pentru a le oferi un moment de liniște și iubire. În ochii lor se citea o pasiune arzătoare, iar atingerile lor erau pline de tandrețe și dorință. În ciuda pericolelor iminente și a separării inevitabile, cei doi își promiteau să rămână uniți și să lupte pentru dragostea lor, chiar și în mijlocul războiului care îi despărțea. Fiecare moment petrecut împreună era prețios, iar amintirea lor avea puterea de a-i ține în viață și de a le da curaj în cele mai întunecate clipe. În cele din urmă, războiul s-a încheiat, iar cei doi tineri s-au regăsit în mijlocul ruinelor, dar cu inimile pline de speranță pentru un viitor împreună. Dragostea lor a supraviețuit tuturor obstacolelor și a devenit o poveste, arătând că iubirea adevărată poate învinge orice adversitate.

Apropo…! Vrem să ne iubim printre ruine?

Printre picături și crize succesive…

Data: 4 octombrie 2024 by Gheorghe Piperea

Un proiect pe termen mediu și lung al birocrației UE, care s-a derulat pas cu pas, pe ascuns, printre picături și crize succesive ori suprapuse, este independența fiscală a UE față de statele membre. Odată cu noul mandat pe care și-l dorește Ursula von der Leyen și cu ocazia discutării bugetului UE pe anul 2025, acest scop nici nu mai este ascuns: se derulează la vedere, cu toată forța de panzer a majorității PPE (populari, așa zis de dreapta), S & D (socialiști – caviar) și Renew (neo-marxiști). Este de știut că bugetul de mii de miliarde de euro al UE este constituit din: (i) contribuția directă și explicită a statelor membre; o sumă reprezentând un procent din PIB – ul fiecărei țări membre merge anual la UE; (ii) fracțiuni din anumite taxe și impozite, pe care statele membre le colectează și apoi le virează, în anumite procente, la bugetul UE; așa este cazul: -taxelor vamale (trei sferturi din ele merg la UE); – al tva (un procent de 0,3 la sută merge la UE); – al impozitului pe venit sau pe profit și, țineți-vă bine, – al noilor taxe și impozite generate de „lupta” UE cu schimbările climatice, respectiv; – taxa pe tranzacțiile cu certificatele de emisii de carbon, deja în vigoare de mai mult de zece ani; – taxa pe carbonul din emisiile instrumentelor cu care facem cald în casă, care va fi efectivă din 2025 (îi privește pe toți consumatori de utilități casnice) și – taxa pe importurile de bunuri din state non-UE, fabricate cu tehnologii neprietenoase cu mediul), care va fi efectivă din 2026.

Așadar, această sub-categorie de taxe înseamnă fix rezultatul invenției UE, care consideră că, plătind bani la împărăție, contribuim la răcirea globală sau, mai nou, la fixarea climei, ca să nu se mai schimbe. Cu ocazia acestei mărețe lupte, UE mai face și un piculuț de bani, dar noi nu ne supărăm, că UE ne protejează de viruși, cupole de foc, dictatori din est, conspiraționiși, dezinformatori și, mult mai nou, ne ferește de influența toxică a oamenilor sănătoși, cu logică naturală și cu bun simț firesc, adică de „medievali ne-evoluați”. Evident, aceste taxe și aceste costuri sunt suportate, la final, de contribuabilii și de consumatorii din statele membre. Aceiași cetățeni UE care, la nivelul lui 2019, erau într-o proporție de 20 la sutî săraci, iar azi sunt săraci în proporție de 30 la sută. După pandemie, lupta cu schimbările climatice și implicarea în război, UE a generat un „supliment” de săraci de 45 de milioane de persoane.

Și stați, că nu e tot… Având în vedere această minune de eficiență a luptelor duse de această magnifică birocrație de la UE, propunerile de buget pentru 2025 și, pe mai departe, până în 2035, sunt de majorare a procentelor de prelevare la bugetul UE a unor taxe și impozite. Mai mult decât atât, UE își (ne) propune crearea unor taxe și impozite noi, în siajul mărețelor realizări și proiecte propuse a fi îndeplinite până în 2050, când Green Deal va fi atât de bine realizat încât nu va mai rămâne piatră pe piatră din UE. În legătură cu modul de cheltuire a acestor resurse financiare stoarse de la statele membre și de la cetățeni, să reamintim doar că există programul de luptă contra consecințelor economice și sociale grave ale „luptei” contra pandemiei, luptă comisă tot de birocrația UE. Este ceea ce, în România, este cunoscut sub numele de PNRR. Este un program de 750 de miliarde de euro, care a fost majorat cu 50 de miliarde de euro, pentru a se extinde ca program de dotare a UE cu energie „vrede”, ca să fie mai eficientă lupta contra schimbărilor climatice (RePower EU). De asemenea, acest buget inițial va fi majorat cu sumele necesare continuării războiului din Ucraina (minim 95 de miliarde de euro). Evident, acești bani sunt bani împrumutați de UE. Nu există, cel puțin aparent, o sursă de rambursare a acestor sute de miliarde. Așadar, e nevoie mare de alți bani, de alte taxe și impozite. Culmea este că a venit Mario Draghi în Parlamentul UE, a vorbit oarecum pereților și a spus că UE este în mare belea economică și socială și are nevoie de investiții de minim 800 de miliarde de euro…

Cel ce are urechi de auzit, să audă: vorbim de aproape 1700 de mii de miliarde de euro, care trebuie scoși cumva, de undeva. Din ce? Din majorarea taxelor și impozitelor existente și din inventarea unora noi. Între aceste noi taxe și impozite, la loc de „cinste” stau taxele pe tranzacții cu certificate de emisii (Emissions Trading System – ETS), operaționale deja de 10 ani, sau taxele pe importurile de produse non-UE, fabricate cu tehnologii neamicale cu mediul (Carbon Border Adjustment Mechanism CBAM), aplicabile din 2026. Statele membre vor colecta aceste taxe și le vor vira integral la UE.

Se mai propun: – taxe pe tranzacțiile în spațiul digital; de aici obsesia pentru digitalizare, plăți și încasări digitale și moneda digital a băncilor centrale (CBDC); – taxe pe tranzacțiile de pe piața de capital; sunt curios cum va mai putea fi competitivă această piață în UE, în raport de bursa din Londra, New York, Tokio, Shanghai sau Hong Kong; – taxe pe (ne)colectarea deșeurilor și penalități pentru risipa de mâncare.

De departe cea mai cool și mai nouă „resursă financiară proprie” a UE va fi penalitatea aplicată statelor membre UE care nu respectă echilibrul de gen și care plătesc salarii, bonusuri și beneficii mai mari pentru bărbați și mai mici pentru femei și … pentru alte persoane… Dacă UE va fi independentă fiscal nu va mai „atârna” în trena statelor membre UE, în special a celor cu economii mari – Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda. Va putea deveni, așa cum vor indivizi ca Timmermans sau ca Verhovstad, un supra-stat, o uniune sovietică având reguli și scopuri proprii. Va putea să își deruleze nestingherit politicile de inginerie socială și de demolare a omului natural, pentru a-l reconstrui „mai bine”, adică, sub forma unei păpuși emoționale sau a unei figurini de plastilină. Precizez că România este membră a multor organizații internaționale – NATO, FMI, BM, ONU, OMS etc., dar numai Uniunea Europeană, care este o construcție juridică, iar nu un supra-stat, are ambiția de a ne impozita direct și pe față și de a transforma statele membre în … filiale sau puncte de lucru ale administrației financiare din cadrul Comisiei Europene. În orice organizație internațională se plătește un fel de taxă de participare la club, dar asta este tot ceea ce se cere, iar nu o taxă sau impozit aplicabile direct cetățenilor, companiilor și instituțiilor.

La fel ar trebui să fie și UE. Nu a acceptat nimeni ca acest atribut al suveranității să fie abandonat în favoarea vreunui soviet suprem al UE. Cel puțin, nu la cunoștința mea. Noi ne vom opune, aici, în Parlamentul UE, acestui curent periculos și contrar Tratatelor UE. Ne vom opune atât politic, cât și juridic. Vom încerca să barăm acest plan sau, măcar parțial, să îl neutralizăm. Dar e bine ca lumea să priceapă ce se întâmplă aici, chiar dacă pare plictisitor. De fapt, pe asta se și mizează aici – să nu știți, să nu vreți să știți pentru că e complicat, să nu puteți să știți pentru că atenția vă este deviată către crize, supraviețuire, șantaj emoțional sau non-subiecte.

Notă: În legătură cu unele taxe, UE chiar nu are comptența de a le majora sau schimba destinația. De exemplu, impozitul pe venit sau pe profit sunt de strictă competență a statelor membre. Este unul dintre motive pentru care birocrația UE și liderii partidelor parlamentare mari de aici se străduiesc să desființeze regula unanimității în luarea deciziilor de modificare a Tratelor UE. Notă înspăimântătoare: fiind vorba de „resurse financiare proprii” ale UE, înseamnă că de încasarea și cheltuirea lor se va ocupa EPPO, parchetul inventat de UE pentru a fi bățul pe spinarea recalcitranților, băț mânuit azi de Codruța Kovesi.

Sorina Popescu, românca din echipa CERN care a detectat Bosonul Higgs primind Premiul Nobel pentru Fizică (2013)

Data: 3 octombrie 2024 by Redacția

Cine este românca ce a luat Premiul Nobel pentru cel mai mare experiment din istorie? A primit marele și râvnitul Premiu Nobel – cel mai important premiu din lumea academică – cu întreaga sa echipă în anul de grație 2013. Numele de dr. Sorina Popescu este foarte posibil să nu vă spună mai nimic. Sigur, când vorbim despre Premiile Nobel acordate românilor, în afară de George Emil Palade, se mai știe de Elie Wiesel, laureat cu Nobel pentru Pace, scriitoarea Herta Muller, laureată cu Nobel pentru literatură, Ştefan W. Hell, pentru Chimie. Medicul Ioan Moraru este, cumva, într-o postură asemănătoare cu cea a cercetătoarei de care vorbim astăzi, el primind Premiul Nobel pentru Pace, în 1985, ca membru al organizaţiei „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”. Dar doctorul în fizică Sorina Popescu este o persoană care încă este activă, nu ține de arhivele istoriei științei. Născută pe plaiuri buzoiene, pasiunea ei pentru fizică s-a declanșat încă din copilărie, după ce a urmărit filmul „Uimitorul Căpitan Nemo”, atracția sa pornind în sensul fizicii nucleare. „Cred că la 14 ani i-am zis mamei mele că eu vreau să fiu fizician. (…) I-am pus întrebări enorme profesorului meu de fizică că, la un moment dat, mă evita”, spunea dr. Sorina Popescu, care a devenit unul dintre cei mai importanti oameni de la Acceleratorul de particule din Geneva, altfel spus CERN. După absolvirea Liceului „B.P. Hasdeu”, actualul Colegiu Național, din orașul natal Buzău, a urmat cursurile Facultății de Fizică din Universitatea București, apoi un master la „Joint Institute for Nuclear Research” din Dubna, Rusia.

În 2000 și-a susținut teza de doctorat, după care a lucrat în diferite prestigioase institute de cercetare. Încă din 1997 a început colaborarea cu CERN Elveția, pentru ca din 2001 să devină unul dintre conducătorii echipelor de cercetători care au lucrat la descoperirea „bosonului Higgs”, dovedind existența concretă, nu doar teoretică, a ceea ce a fost numit „particula lui Dumnezeu”. O realizare remarcabilă care, în 2013, a adus întregului colectiv de la CERN Premiul Nobel pentru Fizică. „CERN se află la granița Elveției cu Franța. Este un laborator care a fost creat din motive politice, în sensul de a opri oamenii inteligenți din Europa să plece în America la cercetare. România a devenit membru din 2016, iar eu sunt membru din echipa care a luat Premiul Nobel pentru descoperirea Higgs (…) Cea mai mare provocare pe care am trăit-o la CERN a fost detectarea bosonului Higgs, pentru că nimeni nu mai credea în modelul teoretic, iar Europa se îngrijora că nu mai dăm rezultate”, a mărtu¬risit cercetătoarea, la o întâlnire cu elevi din liceul pe care l-a absolvit în Buzău, în 2019. În ceea ce privește aplicațiile descoperirilor care au revoluționat lumea, dr. Sorina Popescu a amintit Internetul, ecranul tactil al smartphoneului, îmbunătățirea RMN-ului etc.

A luat Premiul Nobel alături de echipa cu care a descoperit „particula lui Dumnezeu”. „Internetul aici s-a inventat. Tim Berners-Lee (n.r. – fizician și programator englez care a inventat „World Wide Web”, în 1989, primul site din lume fiind chiar http://info.cern.ch.) a lucrat la CERN pentru că a vrut să-și ajute colegii să aibă acces în același timp la date. Fizicienii sunt ambițioși și se cred mai deștepți decât toți, iar toți vor să aibă acces la date în același timp. Tim Berners-Lee este fizician. Firme ca Oracle, Intel, HP, toate, sunt la CERN pentru că este un laborator unde se testează volumul de date de procesare. Dacă ai un calculator nou, cu o memorie mai mare, de exemplu, Intel va anunța în curând un procesor nou care a fost testat la CERN. Apple, la fel. De exemplu, ecranul tactil al smartphoneurilor a fost prima dată testat la CERN, la fel aplicațiile în medicină. Acum se încearcă la CERN să se rezolve problema cancerului. De exemplu, pe vremuri când făceai un RMN, trebuia să stai într-un ma¬gnet timp de o oră nemișcat, într-un zgomot infernal. În acest moment CERN este cel mai important laborator din lume. Altfel spus, în acest domeniu, americanii au pierdut cursa cu Europa. La CERN avem magneți supraconductori, în acest moment un RMN durează doar 30 de minute și este foarte silențios”, a adăugat Sorina Popescu care, tot în 2019, a devenit Cetățean de Onoare al Municipiului Buzău.

CERN este acronimul de la „Conseil européen pour la recherche nucléaire” („Consiliul european pentru cercetare nucleară”), cea mai importantă organizație europeană de cercetare științifică fundamentală. Aici funcționează cel mai mare laborator din lume în care sunt studiate particulele elementare. Fondată în anul 1954, această organizație internațională are acum 22 de state membre, inclusiv România. Acum, cel mai important laborator CERN se află în Elveția, la câțiva kilometri de orașul Geneva. Acolo se află Acceleratorul de Particule ,,Large Hadron Collinder” (LHC) care este considerat cea mai mare mașinărie construită vreodată de om. Și pe bună dreptate: acest instrument de cercetare unic este adăpostit într-un tunel circular de 27 de kilometri aflat sub pământ, la o adâncime de o sută de metri, și înțesat cu aparatură extrem de complexă. Dr. Sorina Popescu are o experiență de peste 25 de ani în cercetare în domeniul fizicii particulelor elementare, în laboratoare internaționale, precum IFA-Măgurele, FERMILAB-USA, CERN-Geneva.

Potrivit dr. Călin Alexa (prof. dr. – Reprezentant al României la CERN în Comitetul pentru Politică Științifică (Scientific Policy Committee – SPC), la experimentele de la Geneva lucrează în jur de 100 de persoane deținătoare de pașaport românesc. Unii au fost trimiși de universități străine, în timp ce alții au venit datorită unor programe făcute de instituții de la noi, precum Universitatea din București, Universitatea Politehnică București sau Universitatea de Vest din Timișoara, Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Institutul de Științe Spațiale. Mulți dintre cercetătorii români care participă la experimente sunt recunoscuți la nivel mondial și au un volum mare de lucrări publicate. Țara noastră se laudă, însă, și cu tineri doctoranzi și chiar cu studenți de geniu. Unul dintre ei, Ciprian Tomoiagă, este un tânăr de viitor.

Senzorii folosiți la experimente vor genera un volum mai mare de date față de acum doi ani, iar oamenii de știință spun că acestea vor fi și mai precise. Informațiile ar trebui să îi ajute să confirme sau să infirme concepte din fizică aflate deocamdată la stadiul de presupuneri. „Speram să găsim fenomene fizice noi, fie confirmări ale unor ipoteze teoretice existente, fie fenomene fizice noi care nu sunt înscrise în anvelopa gândirii teoretice actuale”, a declarat dr. Călin Alexa. „Într-o primă etapă, întrebările la care comunitatea științifică vrea răspunsuri sunt legate de particula Higgs, caracterizarea acestei particule, posibilitatea de a o măsura cu precizie, spinul, paritatea, pe scurt toate caracteristicile unei particule, aceleași care sunt folosite în a descrie electronul sau protonul. Se vor investiga și alte canale de dezintegrare, canale care deocamdată aparțin lumii „exotice” sau putem zice imposibile”, a declarat dr. Sorina Popescu. Lista lucrurilor de studiat e însă și mai lungă. Cercetătorii ar putea descoperi particule noi, exotice, care nu interacționează prin intermediul forței electromagnetice. Ei speră să afle lucruri și despre materia întunecată, care reprezintă 73 la sută din totalul de masă-energie al universului. Aceasta nu poate fi observată cu telescopul, pentru că nu reflectă lumina, însă cercetătorii au dedus că există urmărindu-i efectele gravitaționale. Ce este materia întunecată? O idee ar fi că ea e formată din particule supersimetrice, despre care știm de asemenea destul de puțin. Acceleratorul de la Geneva ar putea oferi indicii, în următorii ani. Mașinăria din adâncurile Genevei va spune dacă există sau nu extradimensiuni. Mai exact, cercetătorii caută particule a căror viață să fie imposibilă fără existența acestor extradimensiuni. O altă întrebare pe care și-o pun oamenii de știință este de ce în Univers avem acum mult mai multă materie decât antimaterie, pentru că, la începuturi, proporțiile au fost egale. Acceleratorul de Particule va oferi soluții și unor probleme de zi cu zi, cu care multe companii și instituții se vor confrunta în viitorul apropiat. „Există necesitatea de a învăța cum poți lucra cu volume mari de date”, spune dr. Sorina Popescu. Crede că nu doar fizicienii vor avea de câștigat de pe urma experimentelor de aici, ci și specialiști din multe alte domenii. Ce se face acolo poate revoluționa, de exemplu, „comunicațiile cu un nivel mare de transmisie de date, noile materiale rezistente la radiații sau noile materiale pentru transportul de energie electrică cu zero pierderi de energie, visul tuturor inginerilor”. Tot datorită Acceleratorului, vom învăța să producem dispozitive electronice cât mai rezistente la un nivel radioactiv, care apoi pot fi utilizate pentru sateliți sau pentru misiuni spațiale, spune dr. Sorina Popescu. Începând cu data de 20/06/2015 România a devenit stat membru al CERN. Astfel și mai mulți tineri valoroși – pe lângă cei peste o sută care lucrează dejaacolo -, oameni de știință consacrați și ingineri din țara noastră vor putea lua parte la cel mai mare experiment din lume și vor avea șansa chiar să devină membri în stafful CERN. (G.V.G.)

„Fragmentul Todorescu” (sec. XVI) – prima scriere în limba română cu alfabet latin se află la Budapesta

Data: 3 octombrie 2024 by George V. Grigore

Cunoaștem cu toții celebra „Scrisoare a lui Neacșu din Câmpulung”, cea mai veche scriere păstrată în limba română, dar cu alfabet chirilic (conform uzanțelor vremii), datând din anul 1521. Ea a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în Arhivele Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi. Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească. La Câmpulung era vechea capitală a Țării Românești. Dar, mai puțin cunoscută la nivel public este, însă, prima scriere în limba română cu alfabet latin care s-a păstrat, așa-numitul „Fragment Todorescu”. Păstrat la Budapesta, la Biblioteca Națională Széchény (manuscrisul RMK I.361b), el se află într-o „Carte de cântece” (1570-1573) ce conține o culegere de zece imnuri calvine (protestante), traduse dintr-un original maghiar mult mai vechi. Alcătuit din patru file, micul volum a fost tipărit de sasul maghiarizat Kaspar Helth / Heltai Gáspár la Cluj și a fost realizat la comanda românilor calviniști din zona Banat – Hunedoara.

A fost descoperit în ziua de 7 februarie 1911 de Hiador Sztripszky, angajat la Muzeul Național din Budapesta, într-un anticariat din capitala Ungariei. Mica culegere de cântece, împreună cu alte fragmente tipografice, fusese folosită ca material de umplutură la legarea volumului „Diodori Siculi scriptoris graeci libri duo de Philippo et de Alexandro. Utrumque latinitate donavit Angelus Cospus Borroniensis”, Viennae Pannoniae, 1516. După Carlo Tagliavini însă, textul, din cauza formatului extrem de redus (numai patru file), este probabil doar o probă tipografică destinată unei subscrieri și imnurile conținute în el provin din mai multe cărți religioase maghiare. După descoperire, toate textele au fost achiziționate de bibliofilul român Iuliu Todorescu, iar din acest motiv și astăzi culegerea de cântece este cunoscută sub denumirea de „Fragmentul Todorescu”. Imediat după descoperire, textul a fost editat de Hiador Sztripszky și de filologul român Gh. Alexics în volumul „Szegedi Gergely énekeskönyve XVI századbeli roman”.

Actualmente textul este păstrat în Biblioteca Națională Széchényi din Budapesta (Ungaria). Reproducem mai jos transcrierea textului, realizată de Ion Gheție și publicată în volumul „Texte românești din secolul al XVI-lea” (București, 1982):

„La Esaias prorocul tuturora au scris lăsat că
Domnulu-i va odihni carii mor în credința Lui.
Cu Sine-i va rădica sus care cu El adevereadză, cum
morții Săi îi va învia și sus în cer îi va duce.
Aceasta o face să-L fericăm, binele Lui să nu-l ui-
tăm, ce mai tare să-L lăudăm cine așteptăm sculătura.
Aceștia-i lasă în odihnă, tremete să viedze și lasă
acolo viselind, cum să aibă tot binele.
Credzuții Miei, întrați luntru, porțile vă încununați,
puținelu închideți, să nu între mânia Me.
Ce numai în vreme scurtă, în clipitul ochilor, pâ-
nă-Mi va trece mânia-Mi, tot acolo odihniți.
Că mânia lu Domnezeu toată tărime purcegând,
pre oamenii despre pământ pogori-va giudecata.
Cu care alenișii săi pierde-le-va strâmbătate, ce va
ține oamenii săi, că s-au în el usbăitu.
Mai mult pământul sângele nu-i va ascunde tru-
pul lui, ce Domnezeu viața lui rădica-va pre vecie.
Mare-i noauă veselie, cându ne vom îngrupare, că
iară vom fi într-una, cu Domnezeu vom lăcui.
Cest frate-ne ce-au muritu, amu-i fătul lu Domne-
zeu; ce plângem, când casa Lui este-n părăția Domnului?
Lucrul nostru-i de căștigă, lucrul lui de veselie; să
rugăm pre miloste Lui, fie cu voi Svânta Troiță.
De-ne noauă Duhul Svântu după moarte-ne împărăția-și,
să putem vede fața Lui până în vecia veacului […]”

Concluzionăm faptul că în țara noastră scrierea limbii române s-a practicat cu două tipuri de alfabete, chirilic şi latin. În aceste două tipuri de alfabet s-au păstrat şi cele mai vechi texte româneşti cunoscute până azi. Mai există un mister legat de asemănarea limbii noastre cu dialectul celtic al provinciei Wallace din Anglia și semnalat într-o lucrare din sec. XVIII. John Chamberlayne (1666-1723), scriitor, traducător și membru al Societății Regale a fost cel care a descoperit această asemănare. Numele istoricului britanic a fost descoperit de B.P. Hașdeu și Samuil Kölescri. Lucrarea sa, în care a fost descoperită rugăciunea „Tatăl nostru” în limba celtă, se numește „Oratio Dominica In Diversas Omnium Fere Gentium Linguas Versa Et Propriis Cujusque Linguae Characteribus Expressa” a fost publicată la Amsterdam, în 1715. Ar mai fi o asemănare semnalată de Lucian Cuejdean cu limba Punjab din India. O cercetare viitoare mai aprofundată ne va lămuri asupra adevărului.

Calitatea umană…

Data: 3 octombrie 2024 by Grid Modorcea

Când am fost în Scandinavia, grupul nostru reprezenta în mic România de azi… Oamenii erau mereu speriați, oriunde vedeau un restaurant, tăbărau pe el, de parcă erau din neamul lui Flămânzilă. Unde băgau atâta în ei? Dar aveau bani și oamenii cu bani nu intră în muzee, intră în restaurante. Orice încercare de a discuta despre Ibsen, marele dramaturg al Norvegiei, sau despre Edvard Grieg, simbolul orașului Bergen, despre faimosul său Concert pentru pian și orchestră în la minor, pe care l-am ascultat de atâtea ori la Festivalul „George Enescu”, interpretat de mari soliști ai lumii, se izbea de un zid. În autocar, ghidul nu punea muzică populară norvegiană, ci manele! Eram în rai și el punea comicării cu Puiu Călinescu, foarte aclamate de turiști! În jur erau munți, lacuri, peisaje nemaivăzute, iar el spunea bancuri, precum unul cu o domnișoară care e întrebată de un cuceritor, ce înălțime aveți? 150 cm, răspunde fata. Dar cu greutatea cum stați? O, mult mai bine, spune ea. Am sub 150, am 120! Omul acesta e bun de ghid pentru gâscani, căci era lipsit complet de sentimentul măreției, al evenimentului, al fenomenului. De ce? Fiindcă nu avea nici un strop de sacralitate în el. La cea mai veche biserică de lemn din Norvegia, un miracol arhitectonic, el făcea poze cu un picior în aer. E un om admirabil, plăcut, cu multe calități, dar trebuie să se pregătească mai bine, să știe că într-un grup există diversitate, și altfel de oameni, care nu au spirit de turmă, care merg în excursie cu un scop înalt. Pe mine m-a confundat. Am întâlnit la Bergen, la Statuia Vikingilor, o familie de români, el și ea, care se jucau cu copiii lor. Am intrat în vorbă cu bărbatul și spunea că vin acolo la muncă, dar nu lucrează decât pe sezoane, restul timpului nu au ce face. Cum nu, mergeți la teatru sau la Opera din Oslo, le-am zis. Ce să căutăm noi acolo?! Nouă ne este dor de România, e mai bine la noi, fiindcă românii sunt calzi, norvegienii sunt reci! Păi și eu sunt rece față de un om ca el! Iată opinia unui român din Lumea I, fără nici o aspirație. Cu neamul lui Șoșoacă nu poți decât să faci de râs România. Astfel de oameni, care n-au intrat într-o bibliotecă, nu înțeleg nimic din Norvegia. Fără aspirații pentru Lumea II, stai acasă, rămâi cu bancurile despre Bulă și Bilă.

E foarte greu de dedus unde va ajunge România, cu milioane de oameni răspândiți care-ncotro. Nu zic că ghidul pe care l-am avut era dintr-o asemenea plămadă. Dimpotrivă, aș zice, dar are nevoie la rându-i de o călăuză. Rolul unei călăuze este să fie mereu la obiect. La obiect era să pună muzică populară norvegiană, nu manele. Sau în lumea Alpilor norvegieni, să pună concerte de Edvard Grieg, suitele sale inspirate din folclorul scandinav. Sau imagini din spectacolele Operei de la Oslo, nu hâhâieli cu Puiu Călinescu și suita de gaguri luate din emisiunea „Tembeliștii”. Peisajul nu permitea o asemenea blasfemie. Permitea imagini din Fragii sălbatici și alte filme ale unuia dintre cei mai mari regizori ai lumii, Ingmar Bergman, a cărui operă, despre care am scris zeci de pagini, definește cel mai bine omul scandinav și angoasele lui. Școala de film suedeză este model pentru istoria cinematografului. Dar Bergman nu a apărut pe limba lui. Misiunea unei călăuze este să-i facă pe călători să plece mai bogați spiritualmente decât au venit. Dar el nu s-a pregătit în acest sens. Nu a nimerit-o niciodată, să fie pe unda aspirațiilor scandinave. Era mereu ca nuca-n perete.

Luasem cu mine ultima carte apărută, Angelophania, cu gândul să i-o ofer călăuzei. Sau altuia din grup pe care l-aș fi apreciat. Cumva vreo miraculoasă călăuză a călăuzei. Dar n-am avut cui, nu am găsit pe nimeni potrivit pentru ea. Erau oameni cu bani, și milionarii nu cumpără cărți, ei cumpără bancuri. De aceea am numit grupul cu care am fost NOBODY. Nici unul nu mi-a răspuns la prezentarea mea. Dădeam mâna, mă prezentam, spuneam cine sunt, dar ei se comportau ca NOBODY. Cine se comportă așa? Oamenii care nu au nimic de arătat, care nu au cu ce se mândri, care nu au cu ce să se laude. Zici că sunt modești. NU sunt. Sunt „stupid people”, cu excepțiile de rigoare. „Modestia este calitatea celor care nu au alte calități”, spunea Napoleon. Ei sunt pomanagii, cu excepțiile de rigoare, repet. Dar și în Norvegia? Aici nu există cerșetori, iar la Catedrala din Oslo am întrebat două măicuțe care vindeau suveniruri dacă aici există pomana, alms, în engleză, dacă se dă de pomană la săraci? N-au înțeles, deși le-am pronunțat și cuvântul dole, ajutor pentru șomeri. Așa trebuie să fie o utopie a viitorului, să nu existe săraci, șomeri, pomeni, orice formă de umilință a omului. N-am văzut nici un cerșetor pe stradă sau la ușa bisericilor. Și nimeni nu vindea sticle și borcane ca în era Iohannis-Ciolacu, „să-i ia dreacu”.

Mereu m-am izbit de această realitate, care e diferența dintre noi și norvegieni sau alte popoare civilizate? Calitatea umană. Cum se ajunge la ea? Prin educație, prin cultură. Cum poți să educi, așa, dintr-odată, într-o călătorie, o grămadă de oameni? Nu poți. Fiindcă ei nu au venit cu educația minții de acasă. Ba în fața Bibliotecii din Oslo, cineva mai sexy din grup, mi-a spus să nu mai pomenesc de cărți și de artă, că scoate pistolul. „Să intru eu într-o bibliotecă?Never! Never!”, a strigat, înălțându-și brațele spre niciunde. Ce trist sunt și acum că nu am avut cui să dăruiesc Angelophania, să o ofer ghidului sau altcuiva care să mă facă să simt că are atingere cu sacrul. Ce fericit aș fi fost să văd pe cineva dornic de cultură, de cunoaștere, de a fi părtaș la viziunea mea angelică. Și vă mai dau un exemplu. În localitatea Borgund, la 191 kilometri de Bergen, există o biserică din lemn seculară, cea mai veche din Norvegia, poate și din lume. E clădită acum aproape 800 de ani. Are o structură solidă, e construită din pereți de bârne numiți „stavkirke”. Bârnele și legăturile dintre ele se susțin fără nici un cui, așa cum își făceau și dacii casele. Noi ne cunoaștem bine bisericile de lemn din Maramureș, dar această biserică este nemaivăzută, nu fiindcă nu are icoane, că nu pare creștină, ci e construită din lemn masiv, fără altar, are forme de corabie vikingă. Au construit-o chiar vikingii, din rațiuni care nici azi nu au fost descifrate. Ei bine, românii din grup au refuzat să meargă la ea, să o vadă și prin interior. Unde ar fi văzut, în loc de icoane, senzaționale sculpturi cu lupi și dragoni, parcă ar fi fost inspirate de stindardul dacic – cap de lup, trup de dragon. Am fost singurul care am ajuns acolo și am rămas uimit de frumusețea ei arhitecturală. Era cioplită așa cum e și măreața corabie vikingă din Muzeul vikingilor de la Stockholm.

Cred că lucrurile stau așa cu toate grupurile din România care brăzdează lumea. Românii se află în această fază de pelerini ad-hoc, de descoperitori ai altor lumi deja descoperite. Foarte bine. Dar se duc boi și vin vacă. Altfel, dacă n-ar fi așa, s-ar întâmpla ceva benefic și cu țara noastră. Dacă sute de mii de români, milioane, străbat lumea și văd ce minuni fac alții, de ce la noi se duc la vot și o aleg pe Șoșoacă, sau pe Ciucă, de ce nu se imită aceste repere regale, dimpotrivă, le ignorăm, ne-am omorât regii, președinții, și România tot dă înapoi ca racul, după decenii de democrație original dirijată.

Și vreau să se rețină ceva esențial: când pleci în lume, trebuie să pleci pregătit, să știi pentru ce vrei să ajungi într-un loc sau altul, să te documentezi, să ai un țel, un scop, nu să pleci fiindcă ai bani și nu mai știi ce să faci cu ei sau să vezi și tu ce a văzut colegul de birou! Ridică-te la cunoaștere, la ceea ce poți învăța nou, ca să poți la rându-ți să-i înveți și pe alții! O doamnă din grup spunea că a fost în 43 de țări. Și la ce i-a folosit? Cine știe? A fost pentru ea, e problema ei, din experiența ei se alege praful dacă nu are un rol în societate, dacă nu a scris despre ea, dacă nu a enunțat-o, ca să folosească și altora. Egocentrismul trebuie dat sub preș. Există, așa, la unii patima călătoriilor, dar e problema lor, călătoria lor nu se transformă într-o carte sau în altceva util. Vikingii explorau lumea, dar se întorceau acasă cu bogății, cu tot ce adunau mai bun din lume. Noi nu suntem vikingi războinici, nu ne putem compara cu ei, dar putem să strigăm guvernanților, uite, ce am văzut acolo sau dincolo, de ce nu faceți și voi ca ei? Compari fără să vrei realitățile din țara ta și țara pe care o vizitezi. Și mereu mă întrebam, oare norvegienii nu sunt oameni?

De ce oare noi, românii, nu putem fi ca ei, ca norvegienii? Comparativ cu ei, e limpede că noi, românii, nu suntem oameni. Ne lipsește calitatea umană.

Dar, nota bene, eu nu m-am dus în Scandinavia să cunosc români, îi știam prea bine, voiam să cunosc localnici, norvegieni, suedezi sau danezi. Și am cunoscut destui, în timpul liber, când mergeam la opționalele pe care ceilalți le refuzau, nu-i interesau, cum ar fi vizita castelului Kronborg, o fortăreață renascentistă care i-a inspirat lui Shakespeare piesa Hamlet, sau la Tivoli, cel mai mare loc de distracții din lume, la concurență cu Disneyland, dar mult mai rafinat și sofisticat. Aici vezi unde a ajuns omenirea, aici te întrebi de ce marea catedrală din Copenhaga e goală, iar în Tivoli sunt sute de mii de oameni, care, cu mic cu mare, caută fericirea copilăriei. În loc să vezi așa ceva, cu doar 24 de euro, îi arunci pe cârnați și maioneză! Și-au pierdut oare oamenii credința? NU, au găsi altă cale spre fericire, satisfacțiile umane nu mai sunt de tip religios. Aici nu există BOR, care să țină o țară pe loc, în incultură, în rugăciuni stupide și promisiuni deșarte, dependentă de atâtea practici depășite, aici nu există cultul sfinților și al icoanelor! Nici măcar cuvântul pomană nu există. Ce e aia?, mă întreba ghidul de la Bergen, și toată lumea se amuza. Creștinismul s-a infiltrat târziu în Norvegia, în Scandinavia, după epoca vikingă, ca ungurii la noi în Dacia, dar oamenii s-au lămurit repede ce-i cu el și acum bisericile au devenit muzee, cum o să devină și Catedrala Mântuirii noastre, dacă știm să ne mântuim mai repede de păcate!

Austeritatea lui Țepișor al II-lea (Mircea Geoană): Promisiuni de Viitor sau Povara Fiscală

Data: 2 octombrie 2024 by Radu Golban

Într-o perioadă în care românii speră la un viitor mai bun, Mircea Geoană, pe care l-am putea numi ironic „Țepișor al II-lea1”, vine cu o propunere ce pare să ne împovăreze și mai mult. Deși nu a ajuns încă la Cotroceni, Geoană ne promite deja biciul fiscal2, sugerând că măsurile sale vor aduce impozite mai mari și salarii mai mici. Este acesta viitorul pe care ni-l dorim? Geoană, doctor în științe economice, pare să ignore faptul că teoria deficitului bugetar este una ideologică, ținând de economia politică. Este rușinos că și-a obținut doctoratul sub îndrumarea unui teoretician (Gheorghe Dolgu) ajuns pe cai mari grație sovieticilor. Economia politică este o pseudo-știință comparativ cu econometria, care se bazează pe metode statistice și matematice pentru a analiza date economice reale. Încurcătura economică actuală a României se datorează Pactului Fiscal al UE impus de Germania. Acest pact, cunoscut oficial sub denumirea de Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare, a fost semnat la 2 martie 2012 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013. El stabilește reguli stricte privind deficitul bugetar și datoria publică pentru statele membre ale UE, cu scopul de a asigura disciplina fiscală și stabilitatea economică în zona euro. România, deși nu face parte din zona euro, s-a angajat să respecte prevederile acestui pact ca parte a angajamentelor sale europene.

Dacă Geoană se laudă cu experiența sa ca adjunct al secretarului general NATO, de ce nu ne spune că va cere modificarea acestui pact păgubos pentru România?

Am scris încă din martie 2012 despre acest pact: „Astăzi zelul european la Bucureşti repetent la lecţia de istorie şi reticent la patriotism în contextul suveranităţii a fost din nou primul gata să se supună oricărui dictat. Ambele – creditele forţate în cliring şi dictatul austerităţii – sunt instrumente ale unui stat supus unei guvernări străine care prin intermediul propriei administraţii fiscale aplică o politică de pauperizare a populaţiei în numele unei alianţe europene, redefinind abuziv binele comun.”

Geoană ne promite acum indirect că va depăși austeritatea lui Băsescu. Reducerea cheltuielilor publice va fi pe seama celor săraci. Din ce vrea Geoană investiții publice? Vorbe goale! El vehiculează termeni fără a le cunoaște proprietatea. Nu vrem un joc de glezne la ceea ce ne promite doctorul în economie Mircea Geoană. Argumentele lui Geoană despre atragerea investițiilor străine par rupte de realitate: nici predictibilitatea și nici corupția nu sunt factori decisivi pentru atragerea investițiilor. Coroborând statisticile investițiilor străine directe 4cu datele din CIA World Factbook5 privind gradul de corupție al țărilor, observăm că cele două statistici nu corelează. Nici pe departe cele mai „curate” state nu atrag cele mai multe investiții. Probabil se aplică regula că „banul trage la ban și păduchele la păduche” (Se referă la conducătorii de care am avut parte si nu la popor). România a devenit o țară care pierde anual din competitivitate; adversarii noștri au reușit să ne facem atât de scumpi încât să nu mai fim atractivi.

Se pare că Geoană nu gândește când vorbește, la fel cum s-a întâmplat când i-a urat sănătate Majestății Sale Regelui – o greșeală pe care el însuși a numit-o eroare de exprimare. Analizându-i argumentele economice, devine evident că acestea sunt adesea greșeli de gândire sau rezultatul oboselii unui candidat consumat.

Regula deficitului bugetar este una aleasă de cei care stăpânesc Europa însă nu o aplică acasă. Iarăși vrea să se facă plăcut Germaniei? În concluzie, doar un set de impozite feudale și inumane care vor lua și untul de pe pâine vor asigura disciplina bugetară impusă și cotizațiile la Bruxelles, dar și un potențial de răscoală precum în 1907. Mircea Geoană afirmă că „Guvernul se întinde mai mult decât îi permite plapuma” și că măsurile fiscale vor fi lăsate viitoarei guvernări. Dar oare nu este el cel care propune creșterea taxelor și impozitelor? Se contrazice singur când vorbește despre eficientizarea aparatului de stat și creșterea investițiilor fără a oferi soluții concrete.

România are nevoie de lideri care să pună interesele cetățenilor pe primul loc, nu de promisiuni goale și politici care să împovăreze și mai mult populația. S-ar putea ca drumul propus de Geoană să fie unul spre austeritate extremă, iar românii merită mai mult decât atât.