Problema săracilor dintr-o ţară este îndelung discutabilă. În primul rând trebuie stabilit un prag al sărăciei, definit în funcţie de condiţiile socio-economice şi cultural-istorice specifice teritoriului şi populaţiei supuse spre analiză.
La nivel individual este o problemă de percepţie: este posibil ca ceea ce pentru unii înseamnă sărăcie, pentru alţii să fie un lux; în timp ce la scara socială, ceea ce pentru unele populaţii din unele zone ale planetei este un lux, pentru altele să constituie simple condiţii normale de civilizaţie.
De regulă se zice în popor că cine e sărac, are o hibă: ori e beţiv, ori e muieratic, ori e leneş, ori îi plac excesiv jocurile de noroc, ori e nechibzuit la bani, ori e iresponsabil şi a turnat copii în neştire, mult peste câţi îşi permite financiar să crească, ori are o boală care-l împiedica să muncească sau să gândească normal, ori de-a dreptul o combinaţie nefericită de mai multe din aceste cauze…
În faţa problemelor vieţii oamenii reacţionează diferit: inteligenţii caută să le prevină, deştepţii caută soluţii, iar proștii caută scuze (pentru că pentru multe dintre hibele enumerate la aliniatul unu, poporul, în marea sa înţelepciune, pune eticheta necruţătoare de „prost”!). De regulă omul sănătos, harnic, chibzuit, responsabil şi echilibrat, este în stare să găsească soluţii cinstite de a o scoate la capăt, chiar şi în cazul unei educaţii economice mai precare. Importantă este voinţa de a căuta aceste soluţii şi disponibilitatea de a „pune osul la treabă”!
În noua filosofie de abordare a problemelor sociale legate de sărăcie, va trebui să se ţină seama de toate acestea şi să se distingă clar între cei care NU POT şi cei care NU VOR. Cei care din motive obiective, absolut ne-imputabile lor, nu pot, vor trebui categoric sprijiniţi. Cei care din motive subiective nu vor să-şi facă datoria de oameni şi aşteaptă pomană, precum animalele de la grădina zoologică, vor trebui tratate ca atare. Dur, dar corect!
Important este ca toată lumea aptă de muncă să aibă şanse egale la un trai decent şi în funcţie de implicare, voinţă, eforturi şi inteligenţă să obţină ceea ce merită. Oportunităţile mai trebuiesc şi căutate, nu doar oferite pe tavă (de către cine şi pentru cât timp?).
În cazul unui stat asistențialist şi excesiv de grijuliu (aş vrea să o văd şi pe asta!…), cunoaştem cu toţii o anumită etnie (fără supărare şi fără urmă de rasism, dar e un fapt cât se poate de obiectiv) care s-ar abona la „pomana porcului” non stop, fără a-şi face nici cea mai mică problemă de conştiinţă dacă merită sau nu să primească ceea ce i se oferă şi pe lângă aceştia, o lungă listă de alte putori înnăscute şi de nesimţiţi de profesie, de toate naţionalităţile şi etniile, profitori ai unei eventuale societăţi pline de generozitate, care nu şi-ar pune nici o secundă problema că cineva depune eforturi şi cheltuie resurse financiare şi energie umană pentru că ei să primească asistența pe care o pretind.
Vă dau un exemplu care ar trebui aplicat „la sânge”:
Venind în ţară, de la graniţa cu Ungaria şi până la Bacău am constatat o mare diferenţă între cum arată oraşele, străzile, drumurile, şanţurile, etc, în raport chiar cu mult huliţii (de către unii) noştri vecini unguri. Pare că la ei s-a măturat şi s-a aruncat gunoiul la noi… Diferenţa este izbitoare: mizerie pe străzi, între blocuri, drumuri cu şanţurile pline de vegetaţie, astfel încât la cele mai mici ploi – apa da pe dinafară, copacii necurăţaţi, garduri vii crescute haotic ne-tunse de la însămânţare – probabil, iarba netăiată de când i-a dat colţul, etc. etc. etc…
În acest timp – primăriile oferă cu excesivă generozitate ajutoare sociale tuturor celor fără venituri, sau ale căror venituri se află sub un anumit prag. Eu le-aş imputa toate aceste ajutoare şi le-aş plăti din salariul şi averea personală a tuturor acelor primari ale căror comune şi oraşe arată aşa cum am spus…
Păi, măi fraţilor! Ori suntem gospodari, ori nu suntem! Cale de mijloc nu există pentru un primar! Cum vine asta? Oraşul geme sub gunoaie, bălăriile ne năpădesc şi oameni apţi de muncă, voinici că brazii, stau ca nesimţiţii în coadă la pomană la uşa primăriei.
Eu dacă aş fi primar (deşi cu idei ca ale mele nu cred că m-ar vota pomanagiii şi se vede treaba ca votul lor trebuie că e hotărâtor!!!), n-aş da un sfanț la cei care sunt apţi de muncă şi n-au venituri suficiente: aş ieşi în fața primăriei şi aş chema un camion cu mături, lopeţi, făraşe, tomberoane, seceri, securi, fierastraie, coase, hârleţe şi tot arsenalul de rigoare şi le-aş da de treabă. Să nu mai văd o hârtie pe stradă, un copac necurăţat, un gard viu crescut aiurea, un petec de iarbă ne-tunsă şi un șant necurăţat! Cine refuză… Valea!… „Ura şi la gară!” – spre primării cu primari tâmpiţi şi proşti administratori al căror unic scop în primărie este doar acela de a-şi asigura realegerea prin votul pomanagiilor! E o crimă să foloseşti resursele oamenilor harnici şi cinstiţi pentru a susţine lenea şi nesimţirea în loc să le oferi celor merituoşi condiţii civilizate de trăi în propria lor țară și în propria lor localitate de domiciliu.
Suntem săraci? O ducem prost? Poate că „merităm”!
Lasă un răspuns