Ce ne facem cu Traian?!

Întîmplările recente de pe scena politică românească au adus în faţa alegătorilor români întrebarea: ce facem cu Traian? Este vorba de Traian Băsescu, preşedintele suspendat al României, aflat în faţa unui nou Referendum Naţional pentru demiterea sa, la 29 iulie a.c. Recordul preşedintelui Traian Băsescu va fi imposibil de egalat. După alegerile prezidenţiale fraudate din anul 2004 şi după implicarea ambasadorului USA la Bucureşti, în prelungiri, a fost declarat cîştigător candidatul Traian Băsescu, în faţa premierului Adrian Năstase. Pentru încălcarea gravă a Constituţiei României, preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie de către Parlament, în anul 2007, prin votul a 322 senatori şi deputaţi. A urmat Referendumul Naţional pentru demiterea sa din funcţia de preşedinte al României, în ziua de sîmbătă, 19 mai 2007, cînd s-au prezentat la vot 44,45% dintre alegători. Curtea Constituţională nu a validat rezultatul Referendumului Naţional. După ce a fost suspendat în anul 2007, la alegerile prezidenţiale din anul 2009, preşedintele Băsescu obţinea „la mustaţă”, în faţa lui Mircea Geoană, preşedintele PSD, un nou mandat în fruntea României, după alegeri fraudate. Apoi, din nou, preşedintele Băsescu a încălcat prevederile Constituţiei României şi iarăşi a fost suspendat din funcţie de către Parlament, în ziua de 6 iulie a.c., cu voturile a 256 senatori şi deputaţi. Ca să atingă obiectivul de suspendare şi apoi de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au parcurs mai multe etape pregătitoare, respectiv:

1) Au achiziţionat în viu senatori şi deputaţi de la PDL şi UNPR, asigurîndu-şi o nouă şi confortabilă majoritate parlamentară.

2) Au încheiat un protocol scris cu UNPR, care s-a „lipit” de noua Putere (USL) şi o susţine cu condiţia de a-i fi păstrate privilegiile acordate de PDL. S-a trecut sub tăcere faptul că preşedintele de onoare al UNPR, senatorul Cristian Diaconescu, a fost angajat consilier prezidenţial la Palatul Cotroceni.

3) Au convenit un protocol oral cu UDMR şi, în schimbul susţinerii acestei organizaţii şovine, extremistă şi antiromânească, au promis că, după alegerile parlamentare din 2 decembrie a.c., vor aduce iarăşi UDMR la guvernare, iar pînă atunci Parlamentul îl va proteja pe deputatul Laszlo Borbely, ca să nu ajungă să fie cercetat de DNA.

4) Au înlocuit din funcţii pe Avocatul Poporului, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului cu reprezentanţi ai USL, respectiv domnii Valer Dor-neanu, Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu.

5) Au modificat, prin OUG, Legea Curţii Constituţionale pentru ca aceasta să nu se poată pronunţa în legătură cu Hotărîrile Parlamentului, precum şi Legea referendumului, astfel încît să poată fi demis Traian Băsescu din funcţia de preşedinte a României, cu votul a jumătate plus unu dintre alegătorii care se prezintă la urne.

6) L-au suspendat din funcţie pe preşedintele Traian Băsescu în ziua de 6 iulie 2012, pentru că în 6 mai 2010 a anunţat tăierea salariilor şi pensiilor, iar ulterior a făcut alte declaraţii şi fapte care încalcă grav Constituţia României. Ca o ironie a sorţii, migraţia politică a parlamentarilor PSD şi PNL spre PDL şi UNPR, promovată şi susţinută în timpul Guvernelor Boc I-V, s-a întors ca un bumerang împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a fostului partid de guvernămînt. Foştii aliaţi la Putere ai PDL, respectiv UDMR, UNPR şi deputaţii minorităţilor etnice au trădat şi au trecut rapid în barca USL. După votul celor 256 senatori şi deputaţi pentru suspendarea sa din funcţie, preşedintele Traian Băsescu s-a adresat Curţii Constituţionale, care, în decizia luată, a lăsat să se înţeleagă că nu au fost săvîrşite fapte foarte grave care încalcă Legea fundamentală a României. În campania pentru Referendumul Naţional din 29 iulie a.c., preşedintele suspendat şi PDL se vor folosi de această ambiguitate pentru păcălirea alegătorilor.

Liderii USL au greşit şi nu l-au acuzat pe preşedintele Traian Băsescu de încălcarea jurămîntului depus în Parlament, cel de la art. 82 din Constituţia României, care este foarte clar: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a Poporului Român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.

La jumătatea mandatului prezidenţial, USL putea şi trebuia să-l acuze pe preşedintele Băsescu că, împreună cu Guvernele Boc I-V şi Guvernul Ungureanu, a acţionat şi a acceptat, cel puţin, următoarele:

– scăderea nivelului de trai al populaţiei şi creşterea alarmantă a sărăciei;

– genocidul prin otrăvirea cetăţenilor cu aditivi alimentari cancerigeni şi prin închiderea spitalelor;

– deromânizarea României prin alungarea românilor, mai ales a tinerilor şi a specialiştilor, din Ţara-Mamă;

– concesionarea bogăţiilor naturale ale Poporului Român, la cele mai mici redevenţe din lume, stabilite de Regimul Iliescu-Năstase, de numai 3 dolari/baril la ţiţei, 5 dolari/1.000 metri cubi la gaze naturale  şi 2 euro/1.000 l la ape minerale;

– privatizările în paguba Poporului Român şi a Bugetului de Stat impuse de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană;

– situaţia catastrofală în privinţa atragerii fondurilor europene;

– creşterea datoriei externe a României cu peste 85 miliarde euro şi la dobînzi uriaşe;

– subfinanţarea şi distrugerea sistematică a Învăţămîntului românesc, inclusiv prin închiderea a 3.000 de şcoli (majoritatea din mediul rural), prin modificări repetate şi dictatoriale ale Legii Educaţiei;

– acţiunile antiromâneşti ale Ungariei şi UDMR, vizînd autonomia teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc (fără secui) şi a Ardealului;

– răstignirea satului românesc şi politica diabolică vizînd lichidarea tradiţiilor strămoşeşti;

– susţinerea intereselor unor asasini economici şi asasini politici în domeniul exploatării şi jefuirii zăcămintelor de aur, argint, wolfram, uraniu, ţiţei şi gaze naturale, inclusiv gazele de şist;

– tăinuirea tranzacţiei în favoarea statului Israel, prin cedarea tezaurului României din primul război mondial şi a celor 300 de table mari de aur din tezaurul de la Sinaia (care au fost confiscate şi s-au aflat la Moscova din ianuarie 1918, respectiv 14 septembrie 1944), în contul pretinsei datorii pentru cei 400.000 de evrei victime ale Holocaustului din al II-lea război mondial, cifră recunoscută de către preşedintele alogen al României, Ion Iliescu, la deschiderea Muzeului Holocaustului de la Washington.

Cei 256 de parlamentari ai PSD, PNL, PC, UNPR, UDMR şi deputaţii minorităţilor etnice care au votat pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu l-au acuzat de încălcarea jurămîntului depus în Parlament, gîndindu-se că le va veni şi lor rîndul la demitere, fără etapa suspendării. Se ştie că, în baza legislaţiei existente, cei aleşi în funcţia de preşedinte al României, primar şi preşedinte de Consiliu Judeţean pot fi demişi din funcţie, respectiv să le înceteze mandatul, dacă alegătorii decid astfel în urma unui referendum. Singura excepţie şi cu efecte extrem de nocive pentru cetăţenii români şi pentru Parlament o constituie senatorii şi deputaţii. Cu toate că sînt aleşi în colegii electorale, parlamentarii nu răspund în faţa alegătorilor! Dacă în colegiile electorale şi în Parlament deputaţii şi senatorii: încalcă jurămîntul depus; nu ţin legătura cu alegătorii; migrează de la un partid la altul, înşelîndu-i şi sfidîndu-i pe alegători; absentează nemotivat de la lucrările Parlamentului; săvîrşesc fapte penale; votează împotriva intereselor cetăţenilor etc., ei trebuie sancţionaţi prin încetarea de drept a mandatului în urma rezultatului referendumului local din colegiul electoral. Pentru intrarea în normalitate în viaţa politică, mai ales în cea parlamentară, Guvernul Ponta este dator ca, prin OUG, să modifice Legea referendumului şi să o completeze cu prevederi referitoare la încetarea mandatului senatorilor şi deputaţilor în condiţii similare cu primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene. Astfel, se pune capăt migraţiei politice a senatorilor şi deputaţilor, precum şi jocurilor politice conjuncturale.

La ultima Conferinţă de Presă, din seara zilei de 6 iulie a.c., de la Palatul Cotroceni, preşedintele suspendat Traian Băsescu le-a cerut altora: „Să aveţi grijă de ţară şi de oamenii ei!”. Se ştie că, în timpul Guvernelor Boc, Ungureanu şi Ponta, au fost aranjate majorităţile parlamentare şi preşedintele Traian Băsescu putea şi avea obligaţia să aibă grijă de ţară şi de oamenii ei. Fiind speriat de varianta demiterii din funcţie prin Referendum Naţional, la 29 iulie a.c., preşedintele suspendat a cerut Guvernului Ponta să organizeze alegeri libere şi corecte, iar buletinele de vot să fie înseriate. Aşa ar fi normal şi legal: la toate felurile de alegeri să fie înseriate buletinele de vot. Astfel ar fi blocată o mare parte dintre modalităţile de fraudare a alegerilor. Dar de ce, în 22 de ani, omul politic Traian Băsescu nu a acţionat pentru alegeri libere şi corecte, inclusiv pentru înserierea buletinelor de vot? Rămîne de văzut dacă Guvernul Ponta va hotărî să fie înseriate buletinele de vot pentru Referendumul de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Avînd în vedere harababura în plan legislativ pe tema numărului de voturi necesare pentru demiterea preşedintelui României, nu este exclus ca Guvernul Ponta, prin OUG, să decidă că Referendumul Naţional se prelungeşte cîteva zile, din cauza concediilor, a caniculei etc. Precedentul există, din anul 2003, la revizuirea Constituţiei, cînd Referendumul Naţional a fost prelungit pentru ziua de 19 octombrie 2003, ca să se poată aduna voturi de peste tot, inclusiv de pe stradă, din magazine, de la înmormîntări etc. Aşa a fost atunci, sub coordonarea PDSR. Ce va fi la 29 iulie a.c. sub controlul USL (PSD, PNL, PC)? Ce facem cu Traian? În mod normal şi după faptele sale, preşedintele suspendat Traian Băsescu trebuie demis prin votul responsabil a peste 10.000.000 de cetăţeni români!

În 10 iulie a.c., preşedintele supendat Băsescu şi-a început campania electorală, iar a doua zi a continuat cu o Conferinţă de Presă. Senatorii şi deputaţii PSD, PNL, PC, UNPR, UDMR şi deputaţii minorităţilor etnice au intrat în vacanţă şi nu fac campanie electorală în colegii pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Luna iulie 2012 este deosebit de călduroasă, dar canicula nu poate întrerupe serialul „Balamucul”, care are episoade tot mai surprinzătoare în noua campanie electorală, prima desfăşurată în plină vară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*