Ceva mai slabe decât cele de anul trecut, rezultatele din acest an de la Bacalaureat nu par totuși să invite la o analiză prea serioasă a cauzelor din moment ce însuși ministrul Educației crede că printr-un plan de măsuri, cu responsabilități precise și cu termene de remediere totul se rezolvă ca în ședințele de partid din tinerețea lui Ion Iliescu. Ecaterina Andronescu lăsa de înțeles, la prima sa declarație de presă de după afișarea rezultatelor bacalaureatului 2012, că lucrurile se pot regla printr-un cadru legislativ mai flexibil, cu alte cuvinte Legea 1/2010, fiind cel mai mare rău, ar putea fi înlocuită curând cu o alta sub guvernarea Ponta. Dar dacă totul se rezumă la a face o analiză și a adopta un plan de măsuri cu scadențe și responsabilități precise, înseamnă că ne putem aștepta curând la o remediere a situației ce ar echivala cu scoaterea camerelor de luat vederi din sălile de examen, adică cu ascunderea gunoiului sub preș.
A dispune măsuri fără a lua în calcul implicația corectă a tuturor factorilor educaționali, a cauzelor socio-culturale obiective, a orizontului de așteptare propus absolvenților de sistemul educațional, a determinațiilor care conduc la formarea de scopuri educaționale, a restructurării sistemului de promovare și motivare a cadrelor didactice înseamnă să ne învârtim în același cerc vicios care s-a închis imediat după ministeriatul lui Andrei Marga la Învățământ. Lipsa unei politici coerente pe termen lung în școala românească face ca odată cu orice nouă guvernare să se caute altceva; ori aceasta este o formă indirectă de subordonare politică a sistemului, cu decontul pe termen lung, achitat de generații de tineri înșelați în orizontul aspirațiilor lor.
Ecaterina Andronescu, cel puțin în recentele sale discursuri, evită să vorbească despre descentralizarea reală a sistemului tocmai fiindcă acesta nu poate fi scos din calculul unor interese străine de sine: clientelism politic, presiuni ale unor interese particulare (învățământul ca piață a muncii pentru fabricile universitare de diplome) etc. Amenințarea cu inspecțiile la disciplinele de examen nu este o soluție până când în politica retributivă nu se fac distincțiile care se impun; nu poți să pretinzi unuia mai mult decât altuia fără să răspunzi automat și cu o determinare salarială adecvată. A nu se înțelege de aici că rezultatele slabe ale candidaților la ultimele ediții ale bacalaureatului vin din direcția salariilor nivelatoare ale cadrelor didactice. Ministrul Educației nu poate rezolva problemele sistemului schimband Legea 1/2010 fiindcă nu de acolo vin rezultatele slabe ale elevilor, ci din cele trei mari pachete de probleme: elevul, școala și societatea. Rezolvarea dnei Andronescu nu va fi una eficientă fiindcă nu vizează cum se cuvine nici măcar problemele școlii. Problemele elevilor decurg din cele ale societății, în raport cu care trebuie să se formuleze scopuri educaționale.
Într-o conomie de piață nu piața muncii trebuie acordată cu școala, nici în socialism nu a fost posibil așa ceva, ci școala trebuie să răspundă cererii cantitative și calitative de forță de muncă. Abia apoi se discută problemele școlii și ale slujitorilor ei. Modul în care concepe Ecaterina Andronescu reforma în învățământ (a câta oare de după 1989?), judecat după declarațiile sale legate de rezultatele la bacalaureatul de anul acesta, nu este unul dătător de speranțe. Soluțiile competente ar trebui să vină dinspre părinții elevilor (parteneri educaționali maturi), iar aceștia au de soluționat nu probleme în raport cu Ministerul, ci în raport direct cu școala, în contextul descentralizării efective. Iar elevul trebuie considerat ca beneficiar real al actului educațional, pe seama căruia nu trebuie făcute calcule reversibile privitoare la cifra de școlarizare, în interesul școlii, al liceului și al ofertei sale cu profiluri concepute în cancelarie și nu în aspirațiile elevului și pe piața muncii.
Lasă un răspuns