Profanarea Voievozilor

De câteva săptămâni  se face mare zarvă în presa românească pe tema dezgropării osemintelor primilor voievozi ai Țării Românești. E vorba de Basarab I, întemeietorul Țării Românești (1310-1352), fiul său, Nicolae Alexandru (1352-1364) și nepotul său, Vladislav Vodă (1364-1377). Acesta este doar începutul, fiindcă vor urma alți urmași ai acestora, precum Mircea cel Bătrân, Matei Basarab, Mihai Viteazul și alții. Și toate astea, pentru a se lua probe, ca să se stabilească prin analize sofisticate, dacă aceștia sunt… unguri! Și asta în timp ce noi, poporul, suntem poftiți să asistăm la spectacolul de la parlament, de la guvern, de la președinție și din alte locuri… Ce-a mai zis acela, cum a înjurat celălalt…, ce vilă și-a construit domnul X, ce mașină și-a cumpărat domnul Y, cine a mai divorțat și alte asemenea știri arzătoare la ordinea zilei….

O jignire mai mare la adresa națiunii române nu se putea! Nu le ajunge vecinilor câte pretenții au asupra românilor, asupra pământului, limbii și ființei românești. Vor acum și istoria românească! Câțiva istorici în anii trecuți ziceau despre Basarab I, că a fost cuman, că a fost peceneg, oricum, orice, numai român nu! Puțin a lipsit să nu se spună că a fost țigan, mai ales că tatălui său, Tihomir, i se mai spunea și Negru Vodă în tradiția populară.

Câteva cunoștințe elementare privind dreptul internațional medieval ar clarifica lucrurile și ar reduce la tăcere pe acești ,,domni”, care tulbură odihna marilor bărbați ai istoriei românești. Basarab I a fost căsătorit cu doamna Marghita sau Margareta, o unguroaică de la Tr. Severin, fiica unui nobil maghiar din această cetate. Precizăm că Severinul la începutul secolului al XIV-lea era sub unguri, pintenul lor cel mai înaintat în Peninsula Balcanică. Basarab nu s-a perpelit de dragul  Marghitei, ci a făcut o căsătorie politică, pentru a-și asigura stabilitatea în partea de apus, fiind tot mai amenințat de tătari din răsărit. Căsătoriile politice erau fracvente în Evul Mediu. Ele întăreau legăturile politice dintre state și dintre familiile domnitoare. Marghita era nu numai unguroaică, ci și catolică. Basarab a dus-o la Câmpulung-Muscel, acolo unde își avea capitala și i-a construit acolo o bisericuță, numită în documente cloașter. Aolo i-a adus și un preot catolic, care făcea slujbe catolice. Ei au avut două fete, Teodora și Elena și un băiat, Nicolae-Alexandru, botezați în religia ortodoxă. Niciodată nu s-au socotit unguri sau catolici. Pe Teodora au măritat-o cu  Ivan Alexandru, țarul bulgarilor, iar pe Elena cu Ștefan Dușan, țarul sârbilor. Iată încă două exemple de căsătorii politice. Copiii celor două fete au fost bulgari, respectiv sârbi, niciodată nu s-au socotit români. În ciuda rudeniei sale cu mari feudali unguri prin Marghita, Basarab I a fost atacat de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. Oricine a trecut prin școală își amintește de lecția pe care i-a dat-o acestuia Basarab la Posada, în 1330, când suveranul maghiar și-a lăsat armata aproape în întregime ucisă la locul luptei, iar el a reușit să scape cu chiu cu vai, travestit în hainele unui soldat. Cu acel prilej au aflat și ungurii și toți europenii că aici, între Carpați și Dunăre, există o țară, Țara Românească, un domn, Basarab Întemeietorul și un popor, care este în măsură să-și apere cu prețul vieții fiecare palmă de pământ străbun.

Vladislav Vodă, nepotul lui Basarab I, a fost căsătorit cu doamna Clara, tot o unguroaică catolică, care coresponda cu papa de la Roma. Conform dreptului internațional medieval, copiii născuți din căsătorii mixte(între ortodocși și romano-catolici, între ortodocși și reformați sau între catolici și reformați) moșteneau etnia(adică neamul) și religia tatălui. Numai în situația în care părinții erau de acord, copiii puteau fi botezați și în religia mamei, dar asta numai în cazuri speciale.

Așadar, în cazul voievozilor noștri, chiar dacă au avut între părinții lor mame de origine maghiară, ei s-au socotit întotdeauna români, au moștenit religia și tronul taților, au luptat chiar cu prețul vieții pentru apărarea și afirmarea în lume a neamului românesc.

Ar fi bine ca acești ,,savanți” de duzină, care au terminat de studiat toate celelalte probleme ale istoriei și o mai au doar pe aceasta, să ne lase în pace. Avem destule probleme din prezent și din trecut de rezolvat, iar mai marii noștri ar fi bine să ia atitudine demnă față de aceste aberații, care încearcă să ne submineze stâlpii de rezistență ai istoriei neamului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*