Ostaș al gliei străbune

De când te știi, te-ai înfrățit cu glia, cu țărna. Din ea ți-ai tras seva și hrana,  și mărirea, și căderea, în ea ți-ai găsit limanul și odihna. Pentru ea ai muncit, ai trudit, ai iubit, ai luptat și ți-ai jertfit tinerețea și anii, și banii. A făcut parte din viața ta, din trupul și din sufletul tău.

Cu țărâna te-ai botezat la vreme  de nevoie, în țărână ți-ai făcut bordei și mormânt. În țărână ți-a pus Dumnezeu, ca-ntr-o trăistuță, merinde pentru drum lung: și aur, și argint, și aramă, și sare, și petrol, și gaze, și cărbuni, și apă, și uraniu, și wolfram, și multe-multe altele. Glia aceasta ai iubit-o cu patimă și ai sărutat-o când ai avut-o, când ai părăsit-o, ori când ai revăzut-o. Ai dus povara dorului de glie, când pașii ți-au umblat în depărtări, ai plâns ca la moartea unui fiu, când dușmanii ți-au răpit din glia țării. Ai căzut cu gura în țărână pe câmpul de luptă, lăsându-ți sângele s-o-ngrașe. Ai fost convins întotdeauna, că, prin glia țării, vei fi și tu nemuritor. În glie ți-ai îngropat moșii, strămoșii, părinții, soția, copiii, în glie te îngropi și tu. Când ai plecat departe și ți-a fost teamă că nu-ți vei mai revedea niciodată plaiurile țării tale, ți-ai luat între bagaje un pumn de țărână de acasă, pentru ca să-ți învelești trupul cu ea la vremea când va fi să fie. În felul acesta erai sigur că frigul singurătății și al străinătății nu te va pătrunde.

Ai crezut cu tărie, Măria Ta, Țăran Român, că glia aceasta a țării tale ai primit-o din adânc de vremi de la moșii și strămoșii tăi și ai datoria sfântă s-o transmiți mai departe urmașilor tăi întreagă, liberă și neîngenuncheată. Cum spunea Ștefan cel Mare în Apus de Soare a lui Delavrancea: ,,Moldova nu este a mea, nu este a voastră, nu este a copiilor voștri, ci ea este a urmașilor urmașilor voștri!” Ai folosit cu grijă bogățiile închise de Dumnezeu în sânul pământului Țării tale, cu teamă. Ai luat atât cât și-a trebuit, ca să treci peste praguri și peste prăpăstii și ai lăsat restul, ca să aibă și urmașii tăi  la vremea lor, pentru lumea lor.

Te doare inima astăzi, când plângi în ungherul tău de colibă, auzind cu câtă larghețe și indiferență mai marii zilei dau străinilor  și atâtor vântură-lume, pe prețuri de nimic, pământuri petrolifere, aurifere, saline și altele asemenea! Ai muncit cu sudoare fiecare palmă de pământ, convins fiind că se supără Dumnezeu, dacă lași ceva nemuncit, năpădit de buruieni. Astăzi țara în cea mai mare parte este o ,,țară de pășuni”, o țară de mărăcini și de pălămidă. Mai marii zilei te plătesc ca să nu muncești pământul, să cumperi fructe și legume din cele patru vânturi, iar cernoziomul tău mănos să fie ,,rezervație” pentru … ,,păsărica cu ochi albaștri și gușă galbenă!”

Ai iubit, Măria Ta, Țăran Român, cu patimă fiecare palmă de pământ, fiecare slog, fiecare bucățică. Erai altădată în stare să-ți dai în cap cu frații, cu părinții, cu vecini, dacă ți-ar fi răpit o feliuță din ce era al tău. Azi parcă nu te mai interesează pământul! Ți-ai plecat capul și-ți sângerează sufletul, când vezi în satul tău, în comuna ta, pe bucata de pământ pe care ți-au lăsat-o moșii tăi, cum se fac stăpâni cu acte în regulă învârtiții zilei, de care n-ai auzit neam de neamul tău. Te simți mic, și umilit, și neapărat de cei ce ar trebui să te apere. Te simți strivit de cei ce au bani și relații, de hoții cu gulere albe. Cu o sută și mai bine de ani în urmă, George Coșbuc îți traducea gândurile și mesajul pe care-l transmiteai ciocoilor de atunci prin cuvinte ca acestea: ,,Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt/ Să vrem noi sânge, nu pământ!/ Când nu vom mai putea răbda,/ Când foamea ne va răscula,/ Hristoși să fiți, nu veti scăpa/ Nici in mormânt!”

Ai mai fi în stare, Măria Ta, să semnezi și astăzi un asemenea mesaj? Dar, de fapt, tu chiar mai exiști?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*