Cred că jumătate din populaţia matură a României, e nemulţumită şi mărunţeşte din buze, ba unii chiar vociferează, din pricina faptului că sinuciderea fostului premier a dat greş. A fost o înscenare? A fost reală? Iată un bun prilej de discordie, de zâzanie, de zavistie, cum ar fi spus Nicolae Steinhardt. Atâta ură n-am văzut în mijlocul gloatei. O revărsare de noroi şi scârnă care înghite totul. Să faci cruce după cruce şi să blestemi un om care nu ţi-a făcut nimic, să fii supărat că n-a murit şi să te bucuri că, în sfârşit, va ajunge la închisoare, mi se pare o atitudine profund necreştină, ba, aş putea spune, chiar diabolică.
În loc să te rogi pentru un om căzut, să-ţi uneşti rugăciunea cu a mai multor oameni, pentru a depăşi momentul de criză, tu îi doreşti suferinţa şi moartea. De ce? Ne-am abrutizat, ne-am imbecilizat, ne-am dus dracului!
Satana e călare pe noi şi râde în barbă şi pe sub mustăţi.
-Ha, ha….v-am prins, nătărăilor!
În fine, după nenumărate deliberări şi păreri ale unor oameni schilozi sufleteşte, se pare că omul Năstase va fi dus în seara aceasta, de la spitalul Floreasca, la spitalul Rahova. Spre bucuria nebunilor. Spre amarnica bucurie a celor cu suflet de gheaţă, unde s-a cuibărit cel potrivnic. Societatea e sfâşiată şi scoate limbi de foc pe gură, precum dragonii.
Halal! Or să ne râdă şi curcile!
Ce fel de popor mai e şi acesta care se bucură de răul semenului? Câtă credinţă mai are în el? O fâşioară care va fi repede înghiţită de flăcările lacome ale iadului. Ce trist, ce trist mi se pare, că am aajuns într-o prăpatie de unde, mă tem că nu mai e cale de ieşire!
Astă seară, vor dormi liniştiţi toţi cei care s-au zbătut, care s-au agitat, care au suduit şi au murmurat, care au blestemat şi au aruncat anateme.
Unul singur va plăti. Un om. Rămas singur.
Bertold Brecht a scris cândva o piesă de teatru cutremurătoare: „Un om = un om”.
De data aceasta omul e inegal. Cu sine însuşi. Cu toţi ceilalţi.
Orice ar fi făcut, Dumnezeu l-a iertat. Aşa cum l-a iertat pe Dismas, tâlharul cel bun, pe cruce, promiţându-i Paradisul. „În noaptea aceasta vei fi cu mine în Rai”, i-a spus Cristos, pentru că a crezut în El şi au suferit acelaşi martiriu, moartea cea mai ruşinoasă, pe lemnul crucii, pe Muntele Căpăţânii. Dar, mai cu seamă, pentru că acesta, cu toate că era înrăit în fapte de tâlhărie, n-a ezitat şi L-a recunoscut pe Dumnezeu, în omul schingiuit de pe cruce, împărtăşind aceeaşi soartă.
Iertarea şi promisiunea mântuirii se pot câştiga, fie şi cu o vorbă.
Dar şi osânda, tot cu o vorbă se poate dobândi. Împotriva aproapelui, pe care trebuie să-l iubim ca pe noi înşine. Aşa ne-a poruncit Isus Cristos, Mântuitorul nostru. „Căci din vorbele tale vei fi mântuit şi din cuvintele tale te vei osândi” – scrie în Evanghelie.
Să luăm aminte.
Lasă un răspuns