Pe malul mării, în jocul lin al razelor lunii
Când noaptea-şi revarsă tainele pe pământ
Simt cum sunt Doamne, în calea luminii
Un praf de nisip, un grăunte de gând!.
Aflat în zbor, între albastru şi imensitate
Uimit, nu ştii ce să alegi de eşti întrebat
Marea ca o certitudine, ce-ţi e aproape
Ori cerul plin de taine, misterios, îndepărtat.
Ah! cum te gândesc şi cum te trăiesc
Doamne cu mintea aţipită şi inima trează!
Doar Tu puteai să învecinezi împărătesc
Val pieritor de mare şi munte ce durează!
O vreme, pe muntele înmiresmat, Olimp
sălăşuit-au zeişori mulţi, cu stăpânul lor, Zeu
Dar s-a primit un sfânt measaj după un timp
Şi lumea a înţeles că Tu Eşti Unic Dumnezeu1
Şi ţi-a zidit piatră cu piatră lăcaş sfânt
În Ţara norilor, loc de închinare şi slavă
Meteora, să n-o întreacă alta pe Pământ
În neprihănire, rugă şi vrednicie bravă.
Aici mi-am îndoit eu cu credinţă şi smerenie
Genunchii, iar fruntea spre cer am înălţat
Azi spre amurg, la slăvitoarea vecernie
Vibrând, în arome de mirt şi de cuget curat.
Soră cu Marea Lavră din Athos, cu Sihăstria
Lăcaşuri sfinte în care rugile nu contenesc
Ca în strămoşeştile mânăstiri din România
Am simţit că mă hrănesc cu duh, dumnezeiesc.
Lasă un răspuns