Luceafărului

Tu eşti cântarea veşnică a poeziei,
Divin Luceafăr,
Glas pur de lumină,
Vibrează versul tău peste un secol,
Pleiadă peste suflete, senină!

Te-ai dus cu dorul tainic printre stele
Să intonezi în sferele înalte…
Din ochiu-mi trist îmi curge roz albie
O lacrimă
Pe vremea-ţi purpurie.

Tu ai şoptit în zorii dimineţii,
Ca Eol prin al negurei fior,
Ţi s-a-mpletit printre şuvite negre
Eternul, durerosul nostru dor!

Nici moartea nu a fost atât de crudă
Să te arunce în uitarea care geme,
Căci tu ţesut-ai vise şi mistere
În poezii,
O dulce mângâiere.

Şi ochiul nostru mai sclipeşte încă
De inima ta plină de iubire,
Şi îngerii s-ar frânge-n raze roşii,
Pe braţe albe
Toţi te duc spre nemurire!

Speranţă,
Ideal
Şi flori albastre
Şi Lacul încarcat cu nuferi,

Dorinţă şi Strigoi,
Fir de poveste…
Şi-n Freamătul de codru
Tu tot suferi

Luceafăr,
Vreme trece, vreme vine…
Din noaptea grea
Ne mai arunci scântei,
Reverşi asupra noastră foc de patimi,
Te regăsim pe lângă fiecare tei…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*