Un artist ratat…

Mi-a plăcut întotdeauna să vizionez sau să audiez piese de teatru. Am citit multe cărți cu piese de teatru. Ascult cu bucurie actorii mari vorbind și destăinuindu-se. Îi socotesc niște intelectuali de elită ai țării, care au multe de spus. Mi-ar fi plăcut să fiu actor, dar nu mi-a dat Dumnezeu un astfel de talent și bine a făcut.

Prima încercare de a face pe actorul am exersat-o pe la patru-cinci ani. Aveam casa în lucru. Părinții nu aveau serviciu. Lucrau cu ziua pe la fermă și pe unde apucau. Cheltuieli erau mari și sărăcia pe măsură. Într-o zi eram împreună cu părinții în casă. S-a uitat tăticu pe geam și i-a văzut urcând pe uliță, spre noi, pe Giurcău și pe Nițu Paicu. Erau perceptori la primărie. Noi nu ne plătisem impozitele. Tăticu a căutat  o soluție urgentă ca să scape și de data aceea. M-a învățat pe mine să ies pe scară când aveau să strige cei doi la poartă și să le spun că părinții îmi sunt la câmp, la prășit de fasole. Mi-a repetat de mai multe ori în cele câteva minute pe care le aveam la dispoziție. Eu am încuviințat că mi-am învățat perfect rolul.

Când au bătut cei doi la poarta noastră, eu m-am repezit la ușă, am deschis repede și ,,păsărica” mi-a zburat din gură: ,,-Tata-i la fasui!”.În timp ce am spus aceste cuvinte am întors fața și m-am uitat peste umăr, pe deschizătura ușii, în cameră, unde-mi erau părinții. Voiam neapărat să văd ce zic de felul cum mi-am interpretat rolul. L-am observat pe tăticu făcându-mi disperat cu mâna să mă uit la poartă. Perceptorii erau negustori de oameni. Imediat au priceput cum stau lucrurile. Unul dintre ei m-a întrebat: ,,- Unde zici, mă, că este tată-tău?” Uitându-mă iarăși cu un ochi la poartă și cu altul peste umăr la părinți, ba chiar zâmbindu-le, am răspuns la fel de grăbit replica ce-mi fusese dată  de ,,regizor” mai înainte: ,,-Tata-i la fasui!” Giurcău, fiind convins că e vorba de o înscenare, mi-a zis: ,,-Spune-le, mă, să iasă afară, că dacă nu, intrăm noi peste ei!”. Aici am amuțit, fiindcă nu mi se spusese mai dinainte ce trebuie să răspund într-o astfel de situație. M-am întors bine cu spatele spre poartă și cu fața spre odaie, ca să înțeleg ce vrea tăticu să-mi spună.

Dacă au văzut așa, părinții mei au ieșit, i-au chemat pe cei doi în casă, le-au pus masa și le-au mai dat ceva din impozitele pe care le datorau. Ce mai! N-am avut talent de actor și pace!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*