Dragii mei, încerc să recompun împreună cu voi îndemnul cristic: „Nu vă fie teamă!”
Nu vă temeţi să alungaţi din preajma voastră zarafii de Ţară, zarafii de Duh şi de Istorie. Simpla, nevrednica aşezare a unei crainice alături de Ştefan cel Mare şi Sfânt, de martirii luptei pentru Unitate, Independenţă, Suveranitate, depăşeşte absurdul, ne transformă – prin tacită acceptare -, în pacienţi ai spitalelor psihiatrice. Înţeleg, e firesc, spre exemplu, ca engleza să fie atotstăpânitoare în domeniul I.T. Dar nu vă fie teamă să aşezaţi, în firească vecinătate de I.Q., limba română, a doua limbă internaţională de utilitate practică la Microsoft. Şi nu vă temeţi a fi orgolioşi în inteligenţa care nu poate fi impozitată de guvernanţi. De cine vă este teamă?
Nu există pagină a evoluţiei civilizaţiei umane în care românii României să nu fie prezenţi, indiferent de surplusul de efort diplomatic pervers de a-i ascunde în uitare. De cine vă este teamă?
Grădina Maicii Domnului, propria ta ţară, cum a definit-o personalitatea de prim ordin a acestuii veac, Ioan Paul al II-lea, este tranzitată în derizoriu de excesive aplecări, îngenunchieri, vasalităţi închipuite, supradimensionări caricaturale ale alogenilor. Mioriţa este recompusă în regim globalist, averea şi insemnele voievodale străbune sunt tâlhărite de tâlhăria politică a celor fără de ţară, fără teamă de judecata istoriei, profanatorii inveteraţi ai duhului naţional. De ei vă este teamă?
Daţi-mi un singur nume de politician „în exerciţiu” care să fi pus în relaţie coerentă milioanele de locuri de muncă vândute pe un dolar, privatizate în inexistent, şi milioanele de românoi expulzaţi peste hotare, tragică soartă impusă de guvernanţi ca soluţie economică, ca strategie. Ciudată, impardonabilă vânzarea de frate, de neam ca „avantaj economic”!
Mă uit şi mă crucesc de ducă-se pe pustii privind afişele electorale, ascultând bâlciul sonor tomberonizat pe străzile oraşelor. Traseiştii, virtualii deţinuţi de drept comun, sereliştii politici cu ubicuităţi inexplicabile, toţi ăştia aruncă în balta electoratului nada unor promisiuni în care perversitatea socială e de-a dereptul diabolică, contra naturii. Şi mă uit la un individ cu stetoscopul atârnat de-a lulea, la un altul, gonflat de spaimele pierderii de avantaje, la un altul care, dincolo de rânjetul populist, ascunde neverosimila aliniere oneroasă pe o listă a multimiliardarilor de tranziţie. Şi marea majoritate a ăstora, democraţi de ceapa-ciorii, nu îţi cerşesc votul în sine, ci acceptul de a contribui pe mai departe, prin taxe şi impozite halucinante, la propriul lor surplus de prosperitate. Că de aia căţeii nu încap, din lipsă de finanţe, pe listele dulăilor!
Sigur, clar, e nevoie de o schimbare, de o aerisire totală a spaţiilor guvernamentale, parlamentare. O aruncare pesate bordul interesului public a păturicilor politici!
Daţi-mi un singur exemplu de martir post-revoluţionar apartenent castei politice, un om care să nu fi avut teama de a clama dezertificarea existenţelor comune în folosul propriei existenţe. Şi iată-i, în haită, haiducind bruma noastră de existenţă, credibilitatea noastră şifonată, efortul tragic de supravieţuire al sărăcimii. De cine vă temeţi?
Silnicind realitatea în scenarii fanariote, în falsete comunitare, mereu dincolo de ţară, de patrie, de duhul viu al naţiunii, comandourile politice se joacă de-a democraţia construind un avorton democratic specific interesului lor prin ordonanţe de-a şuia, de parcă mintea noastră nu poate face apropierea necesară între o ordonanţă şi un servitor sau o slugă.
Conform reţetei corăbierului de Cotroceni, în sine o formă regurgitată a piraţilor de umed (apă, vodcă, wisky), deriva socială permanentizată (cum şi tranziţia) oferă imunitate maximă actanţilor de prim plan, distribuţiilor parlamentare mereu, aparent, şanjabile, dar necum modificate. Circul rămâne circ! De aceştia, de aceşti clovni politici vă temeţi?
Conducerea triumfală a noii puteri (triada USL) clama scoaterea politicului din zona instituţiilor deconcentrate, un demers firesc în sine, care propunea păstrarea în funcţie a personalităţilor recunoscute public ca valoare, ca demers de utilitate comunitară. Aiurea! În plină campanie electorală se produce o cădere de capete în serie, feudalismul politic nereuşind să-şi depăşească condiţia de bazar oriental. Unde este, deci, victoria? Cine ce a învins când noi aceştia suntem învinşii?
Oameni buni, aveţi şansa unei revoluţionări sociale prin vot. Votaţi-vă doar pe voi înşivă, validând doar pe cei care vă reprezintă real prin prezumţia de devoţiune, activism restaurativ a unei democraţii reale, prin orgoliu civic, ecumenism social, respect pentru istorie, românitate şi adevărul propriei istorii. Şi, obligatoriu, puneţi-i să jure dacă nu pe Biblie, cel puţin pe cele 10 porunci!
Lasă un răspuns