Partidul Spoliator Democrat

Destul de repede după preluarea frâielor guvernării, Victor Ponta a avansat ideea supraimpozitării bugetarilor. A acelor salariaţi care, după majorările de lefuri din cadrul procesului de reîntregire, ar putea ajunge la salarii brute de 4500 lei.

Şi a putut vorbi atât de lejer pe o temă atât de gravă pentru buzunarul celor vizaţi pentru că, ajungând la putere pe uşa laterală deschisă prin graţia lui Traian Băsescu, şi nu prin votul românilor (nu încă!), Ponta nu şi-a încălcat practic nici o promisiune. Pentru că el nu a spus niciodată, cât a fost în opoziţie, că nu va suprataxa bugetarii dacă va ajunge la guvernare

Că a înşelat, din nou, aşteptările românilor, e deja o altă treabă. O chestiune care oricum nu pare să-l îngrijoreze. Acum însă, Victor Ponta forţează lucrurile într-un mod nedrept. Nedrept faţă de românii care l-au privit cu speranţă. Şi care poate chiar au crezut că, după desemnarea lui ca prim-ministru, nu vor mai sta în faţa lacătelor ferecate ale spitalelor, nu se vor mai înghesui să prindă un medicament compensat, nu vor mai aştepta cu lunile după morfină, nu se vor mai înghesui în şcolile transformate în abatoare de destine pentru a-şi putea înscrie copii în ilogica clasă pregătitoare şi nu-şi vor mai vedea odraslele supravegheate la exemene de parcă le-ar susţine, nu în citadele educaţiei, ci în şcolile de corecţie.

Este  adevărat, guvernul are nevoie de bani la buget. Iar Victor Ponta, asumându-şi un rol care îl depăşeste, şi care l-ar fi depăşit şi doar din postura de umil consilier rătăcit pe coridoarele Palatului Victoria, a apelat la aceeaşi aritmetică de ocârmuire după schema tăierilor din bugetul de familie, schemă aplicată de guvernele „fără număr” ale lui Emil Boc. Şi vizează măsuri pe care, dacă ar fi fost în opoziţie, le-ar fi criticat vehement.

Aidoma sinistrelor guverne Boc şi Ungureanu, premierul actual marjează tot pe linia impunerii unei taxe în numele „solidarităţii”. Diferenţa este că supraimpozitarea lefurilor nu mai este etichetată, într-un fel de comunicare neinspirat, la categoria „salarii nesimţite”, aşa cum a făcut Emil Boc, ci este „justificată” prin nevoia de solidaritate.

Şi totuşi, Victor Ponta nu spune a cui solidaritate? Sau, mai bine spus, solidari cu cine? Pentru că, fiind vorba de solidaritate, este aberant să o iei cu de-a sila din lefurile bugetarilor cu salarii mari, neapelând la gestul benevol al acestora de a renunţa eventual la un anumit procent. Ba, privind în urmă, nu poţi să nu remarci faptul că mai aproape de ideea de solidaritate, în actul de spoliere a anumitor lefuri, s-a aflat Emil Boc, care şi-a pus miniştrii să renunţe la părţi din salariile pe care le primeau.

Astăzi însă, Victor Ponta reclamă ideea de solidaritate, dar vrea să aplice o spoliere grosieră. Deocamdată doar românilor cu salarii (brute) de peste 4500 lei. Dar asta nu înseamnă că, pe măsura lărgirii găurilor din sacul bugetar, solidaritatea nu va fi impusă şi altor niveluri de salarizare! Şi este cu adevărat ironic ca tocmai un partid de factură social-democrată să ajungă să genereze ideea solidarităţii forţate, a spolierii cu de-a sila.

Or, Ponta vrea să impună o asemenea acţiune, de forţare a „solidarităţii”, când românii aşteptau de la el o lămurire. Pentru că ar fi fost de aşteptat ca premierul să se certe cu Traian Băsescu, nu din cauza frustărilor sale (în acea linie marginală a orgoliului cine stă pe locul din faţă la masa Europei), ci pe seama unei alte „solidarităţi” care i-a fost impusă poporului român chiar de preşedintele republicii. Acea de a contribui la pactul fiscal, practic la eforturile de salvare a altor ţări cu probleme, pe seama banilor noştri.

De aici ar fi trebuit să înceapă Victor Ponta: să lămurească problema acelei solidarităţi impuse de Traian Băsescu în mod discreţionar şi total indiferent faţă de vocea poporului. Faţă de cuvântul acelui reprezentat la care vrea să apeleze acum pentru a fi uns ca reprezentant al poporului. În speţă, Parlamentul României.

Şi mai este un lucru trist. Pentru că, dacă Traian Băsescu a sfidat Parlamentul când a luat o serie de decizii, ignorându-i dreptul de a se pronunţa, Victor Ponta se foloseşte de Parlament pentru a-şi rezolva chestiunile de intimitate politică nerezolvate de afişele USL. Or, cine este adevăratul manipulator?

Mai mult, parcă pentru a-şi demonstra lipsa de logică şi anticipare politică, după ce a vorbit de taxa de solidaritate fără a consulta Parlamentul, Victor Ponta aruncă şi nada unei dezagregări a societăţii. O dezagregare cu iz de segregare a claselor social-profesionale, prin angajamentul de a-i scuti pe profesori (pe cei universitari, pentru că numai în învăţământul superior se găsesc astfel de salarii!) de „taxa de solidaritate”.

Şi, oricât ar părea de explicabil, că doar va preda şi Ponta pe la vreo universitate după ce se plictiseşte de copilotajul ţării, totuşi este total imoral şi neconstituţional!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*