Referinţe critico – istorico – literare la adresa operei şi activităţii profesorului Mihail Diaconescu

Mihail Diaconescu este cel mai reprezentativ scriitor al spiritualităţii româneşti, începător al scrisului nostru viitor. Dumitru Stăniloae, 24 noiembrie 1989. Mihail Diaconescu lucrează în coordonate documentare aproape fără fisuri. El nu răstoarnă, nu modifică şi nici nu modelează altfel datele fundamentale de cadru şi de atmosferă (…). Este apoi, pe lângă evocare, puterea inventivităţii epice şi este mai cu seamă elementul decisiv al viziunii caracterologice, care transfigurează, ambele, materia istorică, o depăşesc şi o transcend. Florin Mihăescu, Argeş, Piteşti, An. XII, nr. 4 (110), decembrie 1977. Proza plină de pitoresc şi de tensiune dramatică a lui Mihail Diaconescu se dovedeşte a fi o foarte personală interpretare a lumii ideilor, a întrebărilor de maximă generalitate ale omenirii. C. Ervin Tivig, Histoire Litteraire Comparée, Bucarest, An. V, 1978. Trebuie să-i mulţumim romancierului de prestigiu Mihail Diaconescu pentru fidelitatea cu care rămâne, în lucrul său literar, ataşat eroilor culturii noastre. Virgil Cândea, Luceafărul, Bucureşti, An. XXIV, nr. 7 (981), sâmbătă 14 februarie 1981. Mihail Diaconescu a înţeles să surprindă epocile în situaţiile lor de criză (…). În aceste medii trăiesc şi creează artişti care (…) devin simbolurile unei atitudini în faţa istoriei şi implicit a artei pe care o slujesc. Sergiu I. Nicolaescu,  Familia, Seria a V-a, Oradea, An. XVII (117), nr. 3 (187), martie 1981. Toate aceste calităţi de excepţie ni-l recomandă pe Domnul Mihail Diaconescu ca pe unul dintre prozatorii cei mai importanţi ai literaturii române de azi şi realizatorul unui nou tip de roman istoric, explorând zone inedite, într-un stil şi cu mijloace absolut proprii şi originale.
(Ion Rotaru, Argeş, Piteşti, An. XVII, nr. 128, martie 1982)

Cu fiecare apariţie editorială este tot mai evident că Mihail Diaconescu tinde să ocupe un spaţiu aparte în cadrul prozei noastre contemporane, ducându-şi cu consecvenţă la îndeplinire un foarte ambiţios proiect epic de largi şi îndrăzneţe dimensiuni: să dea cu mijloacele specifice artei romanului istoric o frescă a devenirii fiinţei spirituale româneşti, prin „radiografia“ conştiinţelor unor intelectuali, artişti, oameni de cultură, reprezentativi ai timpului, în care se oglindesc şi îşi află numele frământările şi dramele fiecărei epoci, urmărind totodată astfel surprinderea unei esenţe a fenomenului spiritual românesc. (…) Privită în ansamblu construcţia impune şi rezistă privirii critice: problematica etică are dramatism, documentaţia ştiinţifică şi filozofică, imensă, este prezentată fără note false, deşi cu unele lungimi obositoare, naraţiunea are însă dinamism şi descrierea farmec, iar episoadele amoroase sunt dintre cele mai izbutite pasaje ale cărţii.

(Alexandru Condeescu, Argeş, Piteşti, An. XXI, nr. 8 (180), august 1986)

Genul de roman istoric cultivat de Domnul Mihail Diaconescu facilitează invazia documentului în ficţiune. Munca de preparaţie, investigarea arhivelor şi a locurilor trebuie să fie copleşitoare. Nevrând să deformeze adevărul istoric prozatorul se supune cu bună ştiinţă acestei asceze. Este admirabilă în acest caz voinţa de construcţie, fiindcă pare incomparabil mai dificil să ordonezi un vast material decât să struneşti telegarii fanteziei. (…). Autorul îmbracă, în funcţie de nevoile eposului, când hainele protocolare ale istoricului, când straiele familiale ale povestitorului. Dinamismul poveştii provine din mişcările interioare/ exterioare ale personajului (…). Apoi intervine procesul devenirii interioare a personajului aşa cum se reflectă în oglinda timpului. Însăşi dispunerea secţiunilor romanului învederează etapele mişcării insesizabile în raport cu istoria. (…) Atare procedură este decelabilă, la rigoare, şi în celelalte cărţi semnate de Mihail Diaconescu, dovedind, în ultimă instanţă, întemeierea unei maniere epice inconfundabile.“

(Nicolae Oprea, Astra, Braşov, An. XXI, nr. 1 (184), ianuarie 1987)

Eroism şi jertfire peste puterile lumii găsim mai peste tot în romanele lui Mihail Diaconescu (…). Sunt (…) un eroism şi o tărie de jertfă sub care toate puterile lumii cad şi se spulberă. Aurel Ion Brumaru, Argeş, Piteşti, An. XXII, nr. XI (194), noiembrie 1987. În descendenţa lui Sadoveanu (din care se străvăd, în stil, reminiscenţe involuntare), dar cu abatere de la temele eroice, cu orientarea spre cultural, cu tendinţa expresă de a evoca şi reabilita, a dezgropa din uitare, figuri ale trecutului care ne aşază printre cele mai civilizate popoare ale lumii, Mihail Diaconescu s-a specializat într-un nou tip de roman istoric. Documentarea se face minuţios şi este pusă în cărţi aproape în întregime, dar şi dreptul la invenţie este exercitat pe larg, în pagini cursive, atrăgătoare, cu tablouri de epocă adecvate şi lucrate după tradiţie, reconstituite muzeistic la faţa locului.

(Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, Vol. III, 1944–1984, Editura Minerva, Bucureşti, 1987)

Sacrificiul, ultimul roman al lui Mihail Diaconescu, este un roman despre spaţiu şi spaţii. Drumuri, centre culturale şi de civilizaţie europeană, contacte între reprezentanţi ai acestora, mişcări pe „verticala locului“, dar şi investigări ale situaţiilor. (…) Călătoria spre zei şi a Speranţa. De la prima unire a locuitorilor din această zonă sub sceptrul lui Burebista – până la Unirea definitivă a românilor şi la crearea celorlalte state naţionale pe ruinele fostului Imperiu Austro-ungar: replica se impune de la sine în interiorul operei lui Mihail Diaconescu. Prin urmare, Domnul Mihail Diaconescu reformulează, oarecum, romanul istoric. Nu numai mişcarea propriu-zisă a personajelor, cu dramele, intrigile, destinele lor îl interesează pe autor – ci, în egală măsură, ideile forţă, scenariile mari după care se face istoria, teoriile epocii, gândurile ei.

(Nicolae Georgescu, Flacăra, Bucureşti, An. XXXVIII, nr. 5 (1754), 3 februarie 1989)

Monumentala lucrare Istoria literaturii dacoromane de Mihail Diaconescu este o contribuţie fundamentală la edificarea istoriei noastre spirituale.

(Acad. Alexandru Surdu, Argeş, Serie nouă, Piteşti, An. II (36), nr. 7 (238), aprilie 2002)

Mihail Diaconescu, care a schimbat definitiv modul nostru de a percepe realul istoric transfigurat artistic, nu este singur pe drumul său literar. În istoria culturii române şi europene el este însă printre cei mai importanţi. Pentru opera epică, teoretico – estetică şi istorico -literară pe care el a edificat-o este la înălţimea celor mai importante înfăptuiri ale culturii române şi europene. El este mereu comparat cu marii clasici ai literaturii române şi universale, dar este, de fapt, un autor singular, profund original, inclasabil. Este foarte important pentru noi, românii, că această operă există şi că produce variate efecte benefice pe plan estetic, moral, ştiinţific şi civic. Este ştiut că opera de artă generează în cei ce o contemplă noi atitudini şi noi impulsuri creatoare (…). Este sigur faptul că pe drumul pe care el a mers vor veni în viitor tot mai mulţi creatori.

(Preot Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu, Fundamentele teologice ale fenomenologiei narative, 2005)

*

Prof. Univ. Dr. Mihail Diaconescu a fost distins cu premiul Academiei Române “Mircea Florian”, secţiunea filosofie, pentru tratatul său “Prelegeri de estetica Ortodoxiei”, publicat la Editura „Doxologia” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, din municipiul Iaşi, în anul 2009 bucurându-se de Prefaţa – Studiu a Domnului Acad. Prof. Univ. Dr. Alexandru Surdu. Pe data de 15 decembrie anul 2011, într-o atmosferă de mare solemnitate, s-a desfăşurat ceremonia de acordare a premiilor Academiei Române pentru realizări deosebite în domeniile ştiinţei, filosofiei şi artei. Ceremonia s-a desfăşurat în Aula Magna, în prezenţa membrilor titulari, a membrilor corespondenţi, a membrilor de onoare ai Academiei Române şi a unor invitaţi.

Aşadar, premiul “Mircea Florian” la secţiunea filosofie a fost acordat lui Mihail Diaconescu pentru tratatul său fundamental “Prelegeri de estetica Ortodoxiei” (vol. I – Teologie şi estetică; vol. II – Ipostazele artei). Academia Română a considerat acest tratat o contribuţie de o excepţională valoare la evoluţia culturii române şi europene, o demonstraţie riguroasă a faptului că gândirea speculativă este activă în filosofia contemporană. Calitatea de apologet activ al Ortodoxiei este evidentă în tot ceea ce Domnul Profesor Mihail Diaconescu a scris, dar mai ales în sinteza Istoria literaturii dacoromane şi în tratatul de estetică premiat recent de Academia Română. Reamintim aici faptul că numeroase capitole din “Prelegeri de estetica Ortodoxiei” au fost prezentate iniţial la Facultatea de Litere şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Constantin Brâncoveanu” din municipiul Piteşti. Ulterior aceste capitole au fost completate cu noi prelegeri rostite de Domnul Mihail Diaconescu la Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie a Universităţii din Bucureşti, la Facultatea de Limba Română şi la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti, precum şi la Facultatea de Sociologie şi Psihologie a Universităţii Hyperion, tot din Bucureşti. În tratat au fost incluse şi unele prelegeri ţinute la Secţia Romanistică a Institutului de Romanistică al Universităţii Humboldt – Berlin, unde Domnul Mihail Diaconescu a avut cursuri şi a condus seminarii pentru studenţi şi doctoranzi. Prin ideile şi demonstraţiile pe care le conţin, aceste cursuri sunt o noutate în domeniul vast al teoriilor despre frumos şi despre variatele sale încorporări.

Comparat adeseori cu “Prelegerile de estetică” ale lui Hegel, cu “Estetica” lui Nicolai Hartmann, cu “Estetica” lui Benedetto Croce şi cu “Estetica” lui Tudor Vianu, tratatul Domnului Profesor Mihail Diaconescu se caracterizează prin abordările sale interdisciplinare şi transdisciplinare, dar mai ales prin consecvenţa cugetării speculative, care îl străbate. Principiile oferite de teologia dogmatică ortodoxă, teologia liturgică ortodoxă, patrologia ortodoxă (sunt utilizate operele Areopagitului, ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, îndeosebi “Ambigua”, şi ale altor mari dascăli ai credinţei creştine), de variatele teorii despre frumos, de istoria artei româneşti şi europene, de logica formală, îndeosebi de preocupările pentru axiomatică, pentru definiţii şi pentru noţiunile de maximă generalitate (genera generalissima, indefinisabilele), dar şi de filosofia vieţii, aşa cum a fost ea practicată de trăiriştii români – Nae Ionescu, Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae (în opera sa de filosof al culturii), Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă, Constantin Noica, Traian Brăileanu (care este şi unul dintre cei mai importanţi sociologi din istoria culturii noastre), Virgil Bogdan, Petre Ţuţea, Octav Onicescu (unul dintre marii matematicieni ai epocii sale), Arşavir Acterian şi alţii – au constituit puncte de plecare ferme pentru acaparantele şi riguroasele abordări teoretice întreprinse de Domnul Profesor Mihail Diaconescu în monumentala lucrare, intitulată  “Prelegeri de estetica Ortodoxiei”.

Noutatea, originalitatea profundă şi forţa de impact a acestor Prelegeri demonstrează cu prisosinţă faptul că gândirea speculativă este singura aptă să ne introducă în străvechea şi fundamentala problemă a transcendenţei, dar şi în variatele ipostaze ale frumosului, aşa cum sunt ele gândite şi percepute în zilele noastre. Premiul pentru filosofie acordat de Academia Română Domnului Profesor Mihail Diaconescu încununează o creaţie teoretică fundamentală, una dintre cele mai importante realizate în istoria esteticii româneşti şi europene…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*