
De ziua Înălțării Domnului, liberalii au sărbătorit 137 de ani de la înființarea partidului lor. În Teleorman, ei s-au întrunit la Roșiorii de Vede în susținerea candidaturii deputatului George Dumitrică la funcția de primar al municipiului, prezent fiind și deputatul Ludovic Orban.
În prezența a numeroși simpatizanți ai candidatului liberal și a reprezentanților presei, Orban a adus un elogiu înaintașilor mișcării liberale, apreciind că după 1990 misiunea partidului s-a confruntat cu testul actualității și responsabilitatea angajamentului politic al urmașilor acestora nu este identică cu cea a partidelor nou apărute, care nu continuă o istorie, ci încep una. PNL îi revin merite precum Mica și Marea Unire, reforma agrară, votul universal, instaurarea monarhiei, arăta Ludovic Orban.
În legătură cu constatarea presei locale că în Teleorman nu prea funcționează USL, atât Orban cât și președintele organizației județene a PNL, deputatul Marin Almăjanu, au motivat că nu numai la Roșiorii de Vede PSD și PNL au candidați proprii la funcția de primar – important este ca Uniunea să își adjudece cât mai multe primării. Cum însă, după tradiție, funcția de primar în localitate a revenit PNL, liberalii teleormăneni consideră că nu au dreptul să piardă această funcție. De altfel, sondajele arată că George Dumitrică, cel mai tânăr dintre candidați, este foarte bine situat în intenția de vot a roșiorenilor și că în disputa pentru funcția de primar protagoniștii rămân reprezentanții USL.
Pe de altă parte, în opinia electoratului, relevată de presa locală și de sondajele intenției de vot, electoratul roșiorean al PNL nu și-ar fi dat votul pentru un candidat PSD în numele USL, tot așa cum nici electoratul social-democaraților nu și-ar fi dat votul pentru un candidat unional liberal.
Lasă un răspuns