Borboly Csaba şi ,,Micii grădinari”

S-au împrăştiat,  în cursul lunii aprilie a.c., prin toate şcolile judeţului o fiţuică zămislită în cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, scrisă în limbile română şi maghiară.

Bine gândită şi frumos concepută, nimic de zis. Prin ea, Borboly Csaba vrea să-i determine pe elevii ciclului primar să devină cu toţii ,,mici grădinari”. Tocmai cu acest scop a iniţiat dumnealui programul ,,Micii grădinari”. Ei vor trebui să-şi îndrepte atenţia înspre ,,munca pământului”, mai precis înspre legumicultură. Dacă vor face acest lucru, ,,micii grădinari” ar putea ,,cultiva cu mânuţele lor” legume şi zarzavaturi cu mult mai gustoase decât cele din spermarketuri.

Sigur, nimeni nu ar avea ceva de spus rău faţă de această iniţiativă a lui Borboly Csaba, mai ales în condiţiile actuale, când lumea s-a îndepărtat de pământ, iar vechea credinţă ţărănească ,,cine n-ar pământ nu e om, e câine”! a răma doar o amintire chiar şi în lumea satelor. Este, desigur, o anormalitate, ca multe altele din zilele noastre, în care anormalitatea a devenit normalitate. Avem speranţa că ,,ce e val, ca valul trece”, ia lumea se va întoarce cu faţa spre pământ, spre pământul ţării ce ,,la pieptul ei ne ţine, hrănindu-ne pe mine şi pe tine”, cum spune poetul.

Da, domnule Borboly Csaba. E vorba de pământul ŢĂRII, nu de pământul secuiesc. Fiindcă, chiar dacă am admite faptul că există un pământ secuiesc(cu toate cő secui nu prea mai sunt, conform datelor ultimului recensământ), acesta face parte din PĂMÂNTUL ROMÂNIEI!

Din păcate, într-o astfel de anormalitate se înscrie şi fiţuica la care facem referire. De ce ? Pentru simplu fapt că Borboly Csaba le spune copiilor din judeţul Harghita că ,,pământul secuiesc este al vostru”! De parcă ar vorbi despre două proprietăţi asupra pământului ţării: ,,pământul secuiesc” şi pământul românesc. Iar cel dintâi, adică cel secuiesc, nu are nimic în comun cu pământul românesc. Oare n-ar fi fost destul să-i îndemne pe copii, pe ,,micii rădinari” să lucreze pământul pe care locuiesc ei şi părinţii lor, pentru ca să se bucure de roadele pământului, obţinute prin munca lor? Ce zici, stimate domnule Borboly?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*