Ce vrea PNDC? Principalele idei politice

I. România și Uniunea Europeană

Majoritatea membrilor PNDC suntem eurosceptici. Nu este o întâmplare, ci una dintre explicațiile că ne aflăm laolaltă, în același partid. De ce suntem eurosceptici? Este tot mai evident că Uniunea Europeană are două agende de lucru:

1. Agenda publică, pusă în discuția tuturor, a presei, a politicienilor etc. După această agendă lucrează tot aparatul birocratic, de la Bruxelles și din țările afiliate, guvernele respective etc.

2. Agenda discretă, al cărei cuprins nu-l știu decât „inițiații”, dar ale cărei ținte se fac tot mai vizibile: un control centralizat, diminuarea suveranității naționale, favorizarea instituțiilor internaționale, mondializante.

Criza în care se zbate Uniunea Europeană denotă una din două:

  1. neputința organismului european de a funcționa, deci incompetența celor care au gândit acest organism și încearcă să-l țină în viață
  2. reaua credință a celor ce au gândit și controlează acest organism.

Cele două alternative, din păcate, nu se exclud. Avem motive să credem că avem de-a face și cu o concepție greșită, dar și cu o atitudine greșită, numită mai sus rea credință. În principal, este vorba de încredințarea unor lideri, a unor cancelarii, că Uniunea Europeană este ocazia bine venită pentru a impune o stratificare a Europei, pentru a impune supremația unor entități asupra unor state și popoare. Entitățile de care vorbim nu au neapărat un caracter național. Se poartă transnaționalismul în Uniunea Europeană! Numai că aceste transnaționale sunt mai mult ale unor anumite națiuni, câteva numai!

Cazul României este extrem de elocvent: în 1990 România avea o economie autarhică! Importa foarte puține produse de primă necesitate și exporta de toate, foarte multe produse cu un grad înalt de prelucrare. Că să fie primită România în Uniunea Europeană, guvernanții ajunși la putere cu sprijin masiv din afara Țării au acceptat distrugerea economiei românești, de-căderea României la starea de țară consumatoare, piață de desfacere pentru producția altora, țară cu un export cvasi-inexistent! Lozinca sub care s-a produs distrugerea economiei românești a fost privatizarea! O privatizare cu orice preț, inclusiv cu prețul demolării uzinelor privatizate! Nici vorbă să se fi făcut o privatizare pentru a spori rentabilitatea, productivitatea muncii, ridicarea nivelului de trai! Guvernele de trădători de care am avut parte după 1990 au acceptat această „privatizare”, ale cărei efecte distructive nu le-ar fi produs nici un război atomic!

Comentatorii lucizi au vorbit despre îngenuncherea României înainte de a fi primită la festinul european! În această poziție se află și azi România: o țară îngenuncheată, sărăcită, căreia i s-a luat până și speranța redresării! Căci, este tot mai evident, nu mai poate fi vorba de o redresare a Țării atâta timp cât mai rămânem în Uniunea Europeană, iar Uniunea Europeană rămâne mai de parte ce este azi!

În concluzie: ori se schimbă radical gândirea pe baza căreia funcționează Uniunea Europeană, ori ieșim din această cooperativă păguboasă pentru noi și ne …privatizăm, ca popor! Adică ne luăm soarta în propriile mâini și punem capăt relațiilor de servitute cu Uniunea Europeană! Planul Valev, respins de comuniștii naționaliști în 1964, era floare la ureche pe lângă regresul economic pe care ni l-a impus intrarea în UE!

În plus, discutând strict „tehnic” datele problemei, avem următoarele obiecții:

– intrarea României în UE s-a produs prin fraudă și înșelăciune. Trebuia să se facă un referendum național strict pe acest subiect, așa cum s-a procedat în toată Europa! Un asemenea referendum ar fi prilejuit dezbateri pro și contra. În aceste condiții creștea riscul ca poporul român să respingă oferta dubioasă a UE! A unui nou lagăr de țări „surori”!

– ca să evite un referendum cu răspuns clar, răspicat, guvernanții pe care i-a adus lovitura de stat din decembrie 1989 au introdus în Constituție aderarea la UE, ceea ce era un abuz față de orice teorie de drept constituțional. Au mai făcut câteva modificări păguboase pentru români, și au supus toate aceste modificări unui referendum al cărui obiect era un așa zis nou proiec de Consituție. Ceea ce era iarăși un abuz, căci la un referendum supui votului o singură problemă, o singură întrebare, o singură modificare!

– în ciuda acestor manevre nerușinate ale clasei politice, electoratul din România a respins noul proiect. A fost nevoie ca guvernul Năstase să prelungească cu  24 de ore durata votului, și tot nu ar fi obținut rezultatul dorit dacă nu se opera și o fraudă propriu-zisă, prin adăugarea de voturi care nu fuseseră de nimeni exprimate…

– avem dreptul oricând să invocăm ilegitimitatea Constituției adoptate în 2003, cu toate consecințele produse, iar în măsura posibilităților avem dreptul să anulăm ori să îdreptăm aceste consecințe.

– așadar, falsul comis în 2003, ne obligă la reconsiderarea aderării noastre la Uniunea Europeană!

La cele de mai sus se adaugă declinul generalizat al Uniunii Europene. Cu sau fără contribuția noastră, a euro-scepticilor, Uniunea Europeană dă semne că nu va mai rezista multă vreme. Astfel că:

a. Pe termen lung, trebuie să urmărim ieșirea României din Uniunea Europeană

b. Pe termen scurt, să începem pregătirile pentru ce va urma după ieșirea din UE. Avem de imaginat și de examinat două variante: (1) ieșim din UE odată cu desființarea acesteia sau (2) ieșim printr-o decizie și o mișcare politică unilaterală, „pe cont propriu”!

Desființarea sau falimentul Uniunii Europene să nu ne prindă nepregătiți. Cel mai bine ar fi dacă concomitent vom lucra pe ambele planuri: să ne pregătim pentru ce va urma, dar să punem și noi umărul la demolarea monstruosului edificiu. Să nu repetăm greșeala din decembrie 1989, când demolarea comunismului s-a făcut în beneficiul altora, nu al românilor! Suntem convinși că marii sforari ai planetei au mai multe planuri, bine puse la punct, cum să facă din desființarea Uniunii Europene o ocazie tot lor favorabilă, profitabilă. Trebuie să ne ferim cu orice chip să intrăm în planificarea altora ca factor pasiv, inert, la dispoziția diversiunilor țesute în jurul existenței noastre.

Problema suveranității. Mai poate fi România un stat suveran?

Politicienii corupți până-n măduva oaselor de care avem parte, iar alături de ei liderii de opinie aflați în solda acestor politicieni, se străduiesc să ne convingă ce mult avem de câștigat prin renunțarea la atributele suveranității. De ceva vreme încoace nici nu se mai feresc să se prezinte ca unii care au abandonat cauza suveranității. În paralel, fac propaganda cea mai parșivă împotriva ideii de stat, de statalitate. Ai zice că încearcă să ne pregătească sufletește pentru momentul când va dispărea statul român! Alt sens nu poate avea pledoaria permanentă pe ideea că statul este un prost gospodar, este un proprietar dezinteresat, incapabil să managerizeze ori să gestioneze economia etc.

Pledoarie înșelătoare, ticăloasă: statul este o construcție abstractă, care necesită un înalt grad de conștiință civică a populației, conștiința că suntem un popor, o națiune, iar nu o adunătură întâmplătoare de destine! Puține sunt popoarele care au reușit să-și constituie un stat național. Românii sunt unul dintre popoarele cu cea mai veche continuitate statală! Și ne trezim azi, cu tot soiul de mucoși imberbi și încrezuți, care inundă televizoarele cu perorațiile lor stupide, prost argumentate, dar sonore, împotriva „etatismului”, a suveranității noastre naționale, gudurându-se pe lângă politicienii care lucrează la demolarea suveranității naționale!… Buni de pus la zid și unii, și alții

Așadar, dacă ieșim din UE, ce cale avem de urma? Firește, nu faci ce vrei, după un concept teoretic, elaborat fără a ține seama de context, de condițiile existente în timp și spațiu, adică la un anumit moment, într-un loc anumit pe harta lumii! Dacă e să învățăm ceva din dramele și pățăniile istoriei, cred că modelul spre care ar trebui să tindem este acela care îmbină ideea de suveranitate cu cea de neutralitate!

Ca stat, am fost un stat binevoitor cu toți vecinii, chiar dacă nu am trezit astfel reciprocitatea tuturor vecinilor. Mai putem aștepta, încrezători în viitor, în partea cea bună și frumoasă a omului. Buna vecinătate trebuie căutată, cultivată! În această chestiune este normal să existe și să sporească în timp autoritatea comunității internaționale! România este interesată de buna funcționare a unor astfel de instituții, de eficiența lor

Ca stat care își declară vocația neutralității, România trebuie să devină gazda unor instituții ale bunei conviețuiri pe planetă, să cheltuiască, adică să investească în acest scop.

Neutralitatea noastră nu va conveni unora, destul de mulți și de puternici. Nu e suficient să te declari neutru! Neutralitatea trebuie acceptată și recunoscută, respectată ca atare pe plan internațional. Neutralitatea se construiește și se dobândește în timp. Ea are și o componentă internă sine qua non: o viață politică corectă, normală, tihnită, care să descurajeze ideea unor imixtiuni din afară în viața politică internă, în competiția politică. Este evident că, cu actuala clasă politică, cu metehnele și abuzurile din viața politică, e de neimaginat neutralitatea guvernului, a statului! Un stat mafiot nu poate fi un stat suveran! Într-un stat mafiot neutralitatea devine cârdășie și complicitate cu mafia externă, internațională, din statele vecine etc., adică intrarea într-un sistem complicat și secret de servituți!

Firește, politica externă o hotărăște guvernul, bazat pe o majoritate parlamentară. PNDC este departe de a fi în această situație. Problema raporturilor cu Uniunea Europeană este însă o chestiune care depășește sfera politicii externe și totodată ale unei singure guvernări. Soluționarea acestei probleme nu stă în puterea unui singur partid. Este o chestiune de interes național și maxim! Considerentele de mai sus le-am expus pentru a le introduce în circuitul public, unde câteva se află deja. La vremea când ele vor putea fi luate înserios, luate în seamă, este foarte probabil ca eșichierul politic românesc să arate cu totul altfel, să nu mai rămână din PNDC nici măcar amintirea! Sau dimpotrivă! S-ar putea ca la acel soroc PNDC să conteze mai mult decât azi, să conteze propriu zis în luarea deciziilor de „interes național maxim”!

Doamne, ajută!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*