În toate scrierile religioase pe care le-am citit până acum, doar Iuda era socotit trădător al Mântuitorului Hristos. El este doar cel care L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginți. Eu cred că Iuda nu este singurul care L-a trădat pe Domnul Hristos. La fel a făcut și Petru. Nu L-a vândut, dar s-a lepădat de El cu jurământ. S-a blestemat că nu-L cunoaște, deși cu câtva ore mai înainte se jurase în fața Lui că nu-L va părăsi, chiar dacă ar fi să moară. Amândoi sunt trădători: Iuda Îl trădează pentru câștig material, din interes; Petru Îl trădează de frică, pentru ca să nu fie și el arestat și torturat, cum era Iisus. Amândoi au beneficii din actul trădării: Iuda își umple buzunarul, Petru scapă nevătămat dintr-un posibil pericol. Amândoi fuseseră chemați de Iisus la apostolat; amândoi își părăsiseră familiile, bruma de avere, ocupațiile, prietenii și propriile idealuri de până atunci și-L urmaseră pe Iisus. Îl urmaseră zi și noapte pe toate drumurile și potecile timp de trei ani și jumătate, împărțiseră cu El o pâine și un urcior de apă, Îl ascultaseră mai mult ca oricine altcineva vorbindu-le despre împărăția Lui, despre rolul lor de prieteni apropiați ai Lui; Îl văzuseră în fiecare zi făcând minuni peste minuni asupra naturii, asupra oamenilor și asupra Lui Însuși. Avuseseră destule dovezi ca să se convingă că Iisus nu este un om oarecare, ci este Dumnezeu. Amândoi nutreau speranța că va veni vremea când vor fi așezați pe cele mai înalte locuri în împărăția lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, când se ivește prilejul, când sunt ispitiți, unul de arghirofilie, adică de iubirea de bani, altul de frică, cedează amândoi cu ușurință. Amândoi își regretă gestul. Iuda se duce la arhiereii care-i dăduseră banii și le aruncă punga înapoi. Cu banii aceștia arhiereii cumpără țarina olarului, unde intenționau să îngroape străinii. Petru ,,a plâns cu amar”, așa cum spune Sfânta Evanghelie. Până aici, amândoi apostolii Petru și Iuda se aseamănă ca două picături de rouă. Momentul acesta al regretului înseamnă însă și ,,despărțirea” lor. Din acest moment, drumurile lor se despart pentru totdeauna: Petru are puterea de a se întoarce, căindu-se, plângându-și păcatul și cerându-și iertare; Iuda nu mai are această putere a căinței, a întoarcerii, ci cade în deznădejde și se spânzură. Pentru Petru mântuirea e posibilă. Mai mult chiar, Petru devine cel dintâi dintre Apostoli, întemeiază Biserica din Roma și este printre cei dintâi care moare pentru că-L mărturisește pe Hristos. Pentru Iuda mântuirea nu mai este posibilă. Distanța dintre ei este distanța dintre rai și iad.
Mulți dintre oamenii din toate timpurile și din toate locurile se pot asemăna cu apostolii în discuție. În vremuri de prigoane, de dictatură și de încercări, mulți și-au trădat crezul, demnitatea, conștiința, credința, pe Dumnezeu, pe semeni de-ai lor. Mulți s-au ridicat pe mormintele celor pe care i-au trădat, mulți și-au torturat semenii, și-au denunțat pe cei cunoscuți și necunoscuți, fie pentru a câștiga bani, poziții sociale, diplome, funcții sau altceva, fie din teamă. Faptele multora le-a acoperit pământul și numai Dumnezeu le știe; faptele altora au fost sau sunt date în vileag, autorii disprețuiți de mulțime. Un cuvânt înțelept spune: ,,Adevărul vă va face liberi!” Mărturisirea curată și sinceră, totală și cu zdrobire de inimă, cu lacrimi de regret și cu dorința de îndreptare aduce iertarea și reabilitarea. Petru este o dovadă incontestabilă. Rămânerea în starea de păcătoșenie, convingerea că nimeni și nimic nu-l mai poate salva și reabilitare duce la deznădejde, la soluții disperate, la situații ireparabile. Iuda este un exemplu clar de acest fel. Avem posibilitatea fiecare dintre noi, când ne aflăm într-un caz critic, într-o încercare grea, într-o cădere spirituală majoră să luăm aminte la experiența celor doi apostoli și să tragem concluziile cele mai constructive și folositoare pentru sufletul nostru. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Lasă un răspuns