În Tradiţia ortodoxă, participarea la Sfânta Liturghie, care are caracter de Cină şi de Jertfă, precum şi împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos, presupun o pregătire specială. În parabola nunţii fiului de împărat (Matei 22, 1-14), Mântuitorul atrage atenţia asupra celui care venind la nuntă fără să aibă haină de nuntă a fost exclus de la cină. Liturghia este nunta Mielului lui Dumnezeu la care trebuie să participăm împodobiţi în haină de nuntă. Iar haina de nuntă constă în curăţia sufletului pe care o câştigăm prin multă rugăciune şi asceză, ca şi prin faptele bune, ca expresie a iubirii concrete a semenilor, precum şi prin mărturisirea păcatelor în faţa preotului duhovnic.
O tradiţie care s-a impus din Evul Mediu, cere ca împărtăşirea cu Sfintele Taine să se facă de patru ori pe an, adică în cele patru posturi (Paşti, Crăciun, Adormirea Maicii Domnului şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel) cu spovedanie prealabilă. Astăzi credincioşii se împărtăşesc, cum este firesc, mult mai des, unii chiar regulat, adică la fiecare Sf. Liturghie (cum este cazul în Bisericile greacă, rusă, antiohiană…, din păcate, mai puţin, în Biserica română).
Spovedania nu este legată totuşi în mod necesar de Împărtăşanie. Ea este legată de păcatele săvârşite. Obiectul spovedaniei îl formează deci păcatele, îndeosebi cele grave, cum sunt: lepădarea de Iisus Hristos, crima (inclusiv avortul sau împiedicarea de a naşte copii prin medicamente „anticoncepţionale” care provoacă avort timpuriu), adulterul, desfrânarea, trăirea în concubinaj, ura, asuprirea semenilor…, care ne despart de Iisus Hristos şi de Biserică cu care Iisus Hristos se identifică. Spovedania este Taina reconcilierii cu Biserica, Taina repunerii în starea de membru deplin al Bisericii, din care am căzut datorită păcatului. Tocmai de aceea în rugăciunea pe care o rosteşte preotul după spovedanie se spune: „… împacă-l Doamne şi-l uneşte pe dânsul (penitent) cu Sfânta Ta Biserică în Hristos Iisus Domnul nostru…”
Cine comite păcate grave nu se poate împărtăşi decât după spovedanie şi după săvârşirea unui canon de pocăinţă care poate dura mai mulţi ani. Bineînţeles că la spovedanie făgăduim lui Dumnezeu să nu mai repetăm, cu ajutorul Lui, păcatele săvârşite.
Astfel haina de nuntă sau haina luminoasă a botezului pătată de păcat se curăţă prin spovedanie care ne angajează totodată la şi mai multă rugăciune şi asceză. Conştienţi de păcatele noastre, ne angajăm tot mai mult pe drumul rugăciunii şi ascezei. Căci rugăciunea şi asceza ne purifică sufletul şi ne uneşte cu Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să devină respiraţia omului credincios, pentru că pe Dumnezeu nu-l putem simţi ca pe realitatea cea mai profundă a existenţei noastre decât rugându-ne mult, chiar „neîncetat”, cum ne îndeamnă Sf. Apostol Pavel (I Tesaloniceni 5, 17). De aceea Părinţii Bisericii au alcătuit o sumedenie de rugăciuni, pentru toate împrejurările vieţii, inclusiv pentru a ne împărtăşi cu Sf. Taine ale lui Hristos. Canonul de Împărtăşanie este de o frumuseţe deosebită. Rugăciunea spontană nu este nici ea exclusă.
Pe lângă rugăciune, asceza – adică postul alimentar, privegherile de noapte, metaniile, lupta împotriva păcatului sau pentru despătimire în cazul în care suntem stăpâniţi de o patimă – toate acestea au în Biserica Ortodoxă un rol deosebit de important. Viaţa creştină este în fond o viaţă ascetică. Ea este „calea cea strâmtă” (Matei 7, 14) împreunată cu multe ispite şi greutăţi pe care nu le putem birui decât prin răbdare şi stăruinţă în post şi rugăciune, prin cumpătare în toate şi înfrânare de la tot ceea ce poate dăuna sufletului în tinderea sa către Dumnezeu. De aceea Biserica Ortodoxă a păstrat vechile rânduieli privitoare la post, la înfrânarea conjugală pe durata postului şi înainte de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului (I Corinteni 7,5), ajunul euharistic… Deşi la prima vedere toate aceste rânduieli par a îngrădi libertatea omului, în realitate tocmai prin ele dobândim adevărata libertate.
Lasă un răspuns