Un paradox al descentralizării în învățământ

Cred că nici actualul executiv și nici viitorul produs electoral nu își vor permite, deliberat sau nu, pași înapoi în străveziul progres românesc de după 1989, cu atât mai mult în bulversatul învățământ. Legea 1/2011 deschide calea descentralizării și articolul 254 din Statutul personalului didactic, la punctul 3, menționează ad literam: În învățământul preuniversitar de stat și particular, posturile didactice se ocupă prin concurs organizat la nivelul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Desigur, acesta este principiul; legea cuprinde deziderate pe care le detaliază ulterior prin metodologii, norme și precizări. Judecând după conținutul articolului citat, școala este determinată și interesată să-și asigure cadrele care  să o conducă spre competitivitate. Numai că a lăsa mână liberă consiliilor de administrație înseamnă a le scăpa de sub controlul politic sau/și de alte ingerințe. Pașii parcurși până acum în consorții au pornit de la același art. 254, care, la punctul 4, evocă dreptul unității de învățământ de a vacanta posturi didactice, respectiv, în consorții se cunosc posturile didactice  titularizabile sau ocupabile pe o perioadă determinată, ceea ce nu e nimic nou.

În consorții, spre deosebire de unitățile care și-au asumat responsabilitatea organizării concursului, comisiile de concurs au fost validate de consiliile de administrație ale unităților de învățământ componente pe temeiul bunei credințe. Candidații s-au înscris la concurs și, într-o primă etapă, se derulează probele practice care constau în lecții pe care aceștia le susțin în unitățile care au posturi vacantate. Consorțiile au solicitat unităților componente liste de metodiști și de cadre didactice cu gradul unu care să asigure observarea la clasă a concurenților. Metodiștii, doi observatori pentru fiecare candidat la fiecare oră, fac  rapoarte de inspecție și consemnează în procese verbale observațiile, apoi acordă un punctaj care va fi considerat la media finală împreună cu nota la proba scrisă din 2 august 2012. Directorul școlii interesate în angajarea unor cadre didactice apte de performanță profesională nu are însă dreptul să participe la aceste inspecții.

Delegarea de încredere nu ar trebui să fie exclusivă și directorul, care are contract managerial cu unitatea pe care o conduce, se vede doar  teoretic în contextul art. 97 din lege, care la punctul 2 îi enumeră atribuțiile, printre care și pe aceea de a fi reprezentantul legal al unității de învățământ și realizează conducerea executivă a acesteia iar, în cele din urmă, își asumă, alături de consiliul de administrație, răspunderea publică pentru performanțele unității de învățământ pe care o conduce.

Or, dacă directorul unității, cu toate prerogativele pe care le are prin lege, este exclus de la observarea concurenților în vederea selecționării lor pentru angajare, efectiv nu mai poate să gireze personal nevoile de competență ale colectivului didactic, dar este obligat prin lege să își asume răspunderea publică a perfomanțelor, cu alte cuvinte este văduvit de mijloacele care asigură scopurile. În această situație, veto-ul consiliului de administrație este din start formal și contestabil. În concluzie, consorțiile au devenit, prin metodologie, o verigă de intermediere, nu de mediere a descentralizării, dar asta nu înseamnă să schimbi Legea 1/2011 pentru că provoacă o disfuncție, ci doar să îi asiguri coerențele prin metodologii și norme de aplicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*