Dacă nu am fi avut un „ghimpe”, l-am fi inventat… Dar nu a fost nevoie. El a apărut de la sine! Căci, vorba aceea, avem materiale satirice din belşug, pentru toţi şi pentru toate, pentru blajini ori nevricoase. S-a conturat dară după rânduiala spinilor din cele mai hazlii înţepături ale celor mai buni graficieni satirici. Şi, slavă Domnului, avem destui graficieni! Ba, nu sunt ele pagini cât să le cuprindă acidele cronichete pe care le sâvârşesc din vârful peniţelor acide.
Pentru noi, editorii, treaba a fost de la început simplă… Doar am deschis filele „Naţiunii” iar ei, adevăraţii cronicari de suflete şi ipostaze, mânuitori de catrene grafice, pestriţe despre oameni pestriţi, cenuşii despre politicienii morocănoşi sau în unduire de ferpar pentru cei cazaţi pe veşnicie în antecamera obtuzităţii, neluaţi în râs, dar dedaţi derâderii prin complexitatea frustărilor de a nu înghiţi hapurile acide, au venit.
Lucrările lor au fost mereu bomboanele de pe coliva arpacaşului unei societăţi tot mai colofonice. În ţara manelelor manelizate, al umorului pervers, cultivat pe mormanele de lături servite de prozeliţii ţâfnoşi, dar băftoşi, noi nu am uitat rostul şi locul satirei de calitate. Nu am uitat de lucrările lor muncite, îndelung cumpătate, trasate cu vârful bont ori ascuţit al banalului creion într-o banalitate (pentru ei!) a grandorii neasumate, al poftei de a haşura tarele cerebrale ale unei societăţi dezcerebrate ce a dat de necaz dar a uitat să se mai şi „răcorească” prin haz.
Subiecţii lor sunt şi subiecţii noştri! Şi unii şi alţii ne inspirăm şi transpirăm în aceaşi emoţie creativă. Noi, prin forţa cuvântului, suntem poate mai colerici. Mai revoltaţi. Trăim cu teama că rândurile de grabă aşternute nu vor fi citite la timp. Căci nu pot trăi atâta vreme cât le este dat linilor de grafică să vieţuiască în ruptul capului celor vizaţi. E dară firesc ca publicistul şi graficianul satiric să se întâlnească în aceaşi pagină. Să tulbure dimpreună atavismele societăţii. Noi stârnind rictusuri de furie, ei rupând zâmbete din malurile hazului de necaz. Noi îndatoraţi aşteptării de după lectură… Aşteptării trezirii şi a pătrunderii celor spuse, conştienţi fiind de neajunsurile propriului atuu. Acela de a putea aşterne de grabă slovele revoltei.
În schimb, ei, graficienii, deşi durează poate mai mult cuprinderea momentului sub tuşa peniţei, au un alt avantaj: şansa captării primelor semnale de la prima întâlnire a ochiului cu lucrarea. Cuvântul trebuie pătruns; linia ondulată sub pensula satirei te pătrunde ea. Şi transmite mesajul de la sine, încă din primul contact al retinei cu imaginea.
De aceea, de la „Ghimpele Naţiunii” la deschiderea ferestrei în faţa „Retinei cu spini” nu a fost decât un pas. Cele două se completează, prima, literară, pătrunzând în carnea liniilor grafice a celei de a doua. Iar amândouă binedispun pe cei nu şi-au pierdut hazul sub povara necazului ori enervează apaticii, ţâfnoşii şi gomoşii
„Ghimpele Naţiunii” şi „Retina cu spini”, o rubrică literar-caustică dimpreună cu o fereastră de grafică satirică, ambalate între filele electronice şi „electrice” ale Ziarului Naţiunea, dar şi între literele de (ne)plumb ale clasicele sale apariţii pe hârtie, vor fi mereu la dispozia celor cu ace de „Urzică” în vârful degetelor, sâvârşind albumul unei asanării necesare. Cea a mediului social-politic…
P.S.:
Ca partener media al Salonului Național de Grafică Satirică, Ziarul Națiunea vă invită la expoziția deschisă la Sala Orizont, București, în perioada 7-19 mai a.c.
Lasă un răspuns