Moțiunea a trecut fără a mai lăsa vreo speranță Pieții Universității; de unde o nouă clasă politică atât timp cât cea actuală se salvează trecându-și cameleonic norul acid pe deasupra tuturor? Gândirea malefică se repliază în forme noi și spulberă orice speranță profitând de echivocul nevoințelor legitime. Iată de ce cred că oamenii care nu se solidarizează în ce nu se salvează nici în cum și se pierd lamentabil în vremelnicie. Cu atât mai mult aceia care se înșală între ei riscă să fie înșelați de propria istorie. Să rememorăm totuși: Am scăpat de „guvernul șantajabil” în speranța unui altul echilibrat (adică noncontradictoriu), eficient prin competență (numai competențele inalienabile pot fi productive). Însă clasa politica, cu orice risc al deconturilor, încă mizează pe un electorat constrâns, în lipsă de oferte restructurate, să se limiteze la aceleași partide megapode care practică matematica permutărilor transdoctrinare.
Eliminarea din noua formulă guvernamentală a UDMR-ului, care se cam dedulcise la ultrapetit, ar putea să le aducă ungurilor răgaz pentru restructurări, iar majoritarilor liniști naționaliste (problema Universității maghiare de la Tg. Mureș totuși nu e deloc ușoară în actualele condiții legislative, iar ungurii se vor plânge ca de obicei forurilor europene). În altă ordine de idei, partidul lui Victor Ponta ar fi de așteptat să găsească o formulă guvernamentală satisfăcătoare pentru USL, fiindcă liberalii lui Crin Antonescu se pot regăsi, cu toate achizițiile lor din PDL, pe un loc sub așteptări și în loc să revendice energic ceea ce li se cuvine, după criterii morale, dar și după criteriul numărului de voturi pentru moțiune, să se dezbine în aripi și aripioare ca în anii ʼ90 (deocamdată Crin Antonescu se vede trecut în planul secund al actualității și asta e greu de acceptat). Printr-o astfel de experiență a trecut PNTCD-ul și nici azi nu își mai poate reveni. Dacă USL se ferește cu abilitate de disensiuni până la alegerile locale, înseamnă că a făcut un pas important dintr-un algoritm ce ar trebui să finalizeze în instalarea lui Crin Antonescu la Cotroceni mai devreme sau mai târziu. Dar dacă PDL, purificat de intruși și clientelă, se va trezi din șoc și va veni degrabă cu un lider nou (de pildă Mihai Razvan Ungureanu), având în teritoriu încă un coeficient de încredere deloc neglijabil, va părea fundamental reformat, ceea ce nu s-a prea întâmplat în USL, fiindcă se simte în ascensiune. Lupta formalizată se va relua la nivel de imagine.
Dintr-un alt punct de vedere, USL va trebui să promoveze testul unor urgențe, inclusiv cele monitorizate de UE, care nu mai suportă amânare și care tocmai acum se poate întoarce ireversibil împotriva Executivului Ponta, fiindcă votul de investitură oricum nu mai este o problemă în Parlament. Pe de altă parte, în plan social, lucrurile sunt încă sensibile: problema reîntregirii pensiilor, a salariilor în sectorul bugetar, reformarea sistemului sanitar, bulversarea legislativă a învățământului și așa afectat de problemele calității și ale investițiilor etc. Și toate acestea trebuie să primească un răspuns concret până la alegeri, ca și retrocedările către foștii proprietari a imobilelor confiscate abuziv în regimul comunist, ca și datoria către FMI. Nu trebuie uitat totuși un lucru: Sindicatele se pot arăta oricând la orizontul revendicărilor. Tuturor acestora nu li se mai poate oferi un răspuns translucid. Din această direcție cred că USL s-a grăbit să acceadăla putere înainte de vreme, deși a fost avertizată că decontul nevoințelor echivoce de la orice nivel social ar fi trebuit mai bine evaluat și decizia avansării moțiunii să nu lase impresia explicită a unor vanități imature.
Lasă un răspuns