Un timp al incertitudinii

Bine. O Moţiune “de succes” a generat un interimat zis “de şase luni”. În regulă, dar să nu-i apuce ameţeala pe proaspeţii beneficiari. Încă o dată avem o şansă: de la politica PDL – “tot timpul trebuie furat ceva”, la luciditatea lui “hai să construim ceva viabil, totuşi”, ca normă USL şi ţintă a lui V. Ponta.

Ideal este să valorifice acest prilej, esenţial este să nu-i dea cu piciorul (remember Geoană!). Este timpul ca trainicul lanţ cauzal al greşelilor de 22 de ani să se rupă. Dar totul e ca la noi, la români: începe cu o pauză, un interimat. Şase luni.

V. Ponta are datoria de a nu ameţi, iar C. Antonescu are obligaţia să supra-vegheze acest fenomen. Pentru că, dacă USL scapă de sub control acest moment politic nu va mai avea loc de refugiu. Nu se va mai regăsi în inima niciunui segment electoral, călcînd pe urmele PDL, partidul care din 27 aprilie 2012 începînd, din Vinerea Neagră a clanului Udrea-Băsescu-Blaga, a intrat în malaxorul dezagregării politice, la fel ca PNŢ, după 1999-2000.

Pentru PDL trebuie să urmeze perioada penală (perioada albastră, la Picasso), în timp ce pentru USL trebuie să urmeze perioada de reconstrucţie “de partid şi de stat” (perioada roz, la Picasso).

Poţi spune multe despre T. Băsescu, dar un singur lucru este cert: el nu a fost nici o clipă un preşedinte “cu acoperire naţională”, al tuturor românilor. El a fost mai puţin preşedinte şi mult mai mult premierul-fantomă (the Ghost-prime-minister) al artefactului hibrid politic PDL, atît de vid în doctrină şi atît de avid în interese.

Dacă USL (PSD, în special) va lucra cu aceeaşi matriţă politică, încrederea imprimată iniţial se va disipa ca fumul de ţigară în atmosfera toxică a unei Românii infestate de corupţie.

Convergenţa necesară: Asumare, e cuvîntul de ordine.

Dacă V. Ponta nu impune asumarea, cu adevărat, a răspunderii, prin aplicarea de corecţii politice radicale, nu va mai fi nici Cuvînt şi nici Ordine.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*