Internetul şi coşmarul politicienilor falimentari

Fără a diminua cu nimic rolul relaţiilor intercomunitare, polarizarea unor state pe proiecte de interes comun, globalizarea ca sistem de unică coordonare, cu decidenţă suprastatală este tot mai larg percepută va o ameninţare la liberatatea de expresie naţională, de existenţă a individului în arealul său istoric. În sine, spun unii, asistăm la o desproprietărire a populaţiei care este tot mai acut împinsă spre mantinela lipsei de suveranitate. Identitatea naţională (sumă tezaurizată a experienţelor sociale, economice, culturale, politice într-un spaţiu geo-istoric distinct, recunoscut ca atare)este tot mai acut corodată şi nu atât din presiunea directă „din afară” cât de cea dinlăuntru, reprezentată fizic de indivizi şi grupuri de interes – recte partide – care câştigă enorm din servituţi asumate şi nu din construcţii socio-economice profitabile majorităţii populaţiei. În anii de guvernare post-revoluţionară proiectul de ţară (restaurarea economică, repoziţionarea pe piaţa externă prin industrii naţionale profitabile, asigurarea protecţiei sociale pe raport direct cu asigurarea condiţiilor legale de creare de locuri de muncă cu echivalenţă modernă în afară, etc, etc) a fost refuzat, de parcă ar fi împiedecat sau condiţionat ca frână în aderarea la structurile internaţionale de interes imediat: Comunitatea Europeană, N.A.T.O. Ciudat este şi faptul că aceste structuri au acceptat pauperizarea României sau, oricum, au creat impresia acestei mize de contract.

Conform lecturilor limitative ale multora dintre ocupanţii lojelor din structurile politice, cutuma haraciului către Înalta Poartă s-a resubstanţializat pe coordonate valutare, preocuparea de căpetenie a principalelor instituţii (legislativ, guvern, preşedenţie) vasalizate fiind garantarea plăţii de datorii prin sistemul coercitiv al taxelor şi impozitelor din care, procentual şi necum la vedere se asigură continuitatea poturilor imense, imperiale, concomitent cu adâncirea scufundării în disperată supravieţuire a masei plătitorilor, convenabilă încă în lipsa de reacţie.

Din tripticul „sărăcie, nevoi, neam” ne-am ales cu sărăcia galopantă, cu un neam ai cărui reprezentanţi alergizează din ce în ce mai puternic damful naţionalist al altor europeni ale căror nevoi sunt acoperite, într-o oarecare măsură, de îngenunchierea economiei româneşti ca existenţă reală concurenţială. Grupurile politice (că despre partide, în lipsă de ideologie, nici nu poate fi vorba) cu vad profitabil pe piaţa iluziilor (nevoilor) populaţiei şi-au întreţesut biografiile actanţilor principali devenind, la hurtă, o instituţie supra-statală cu veleităţi de ocupanţi ai înfeudatei Românii, o colonie marginală a Europei unde singurii europeni reali se cred tocmai politicienii (pe baza veniturilor pe veresie).  Scenariul puterii fiind clasicizat pe formula „vin ai noştri, pleacă ai noştri”, devin tot mai deranjante discursurile „naţionaliste” ale unor potenţiali leaderi de opinii, grupuri, formaţiuni din ce în ce mai solid construite prin intermediul Internetului şi care, culmea, consideră că pauperizarea este principalul virus al enclavizării, al deturnării României de la parcursul european pe care se afla de mai bine de 100 de ani! De ce sunt periculoşi aceşti agitatori ai ideii proiectului de ţară? Fiindcă cer re-inventarierea dosarelor de privatizare frauduloasă, analiza juridică a îmbogăţirii gen „1001 nopţi” a unor mafioţi care, ca politicieni, au nesimţirea de a comunica incultură, tupeu, mârlănism exacerbat drept activism modern ? Că se cere  controlul modului de disipare a valutei primite de la Comunitatea Europeană şi disipată inutil şi fără folos public la aceeaşi caracudă de neo-activişti? Iar acestea sunt doar câteva dintre interogaţiile tot mai amplificate de şansa Internetului, vânătoarea terminatorilor politici fiind abia la început.

Mizând pe aceeaşi umilă cerere de oxigen în infernala luptă de supravieţuire cacealmalele promisiunilor frizează absurdul, victimele preferenţiale fiind victimizaţii, deposedaţii cu bună ştiinţă ai aceloraşi „politicieni” recuperatori: pensionarii, funcţionarii publici, întreprinzii din zona IMM-urilor. Li se promite întoarcerea unei fracţiuni din sumele excrocate din veniturile cuvenite acestora concomitent cu anunţurile profetice de noi recesiuni, de noi taxe şi amenzi, de noi pugnităţi proaspăt copiate din exterior şi fără nici o relevanţă pentru realitatea românească.

În sine mişcarea protestatară de recuperare a demnităţii prin identitate naţională nespurcată de patapici, scârţăreşti şi alte personaje plătite în raport direct cu macularea simbolurilor naţionale, ale culturii autohtone pune în pericol clasa/casta politică, unificarea „vocilor”, construcţia platformelor priorităţilor comune ale sărăcimii şi proiectul de ţară, de recuperare a suveranităţii reale alertând triadele asupra crizei iminente spre care se îndreaptă poate chiar odată cu alegerile parlamentare din acest an. Şi nu mai este vorba de o „explozie a mămăligii” ci de o cruciadă de recuperare a demnităţii. Stupid peuple şi-a cam încheiat letargia atitudinală.

Şi închei cu ceea ce se impunea de scris la început: Nu cumva această coagulare a interesului naţional ca prioritate i-a obligat pe „portocalii” să semneze în viteză prefabricatul Tratat ACTA ca un colac de salvare prin reducerea, cenzurarea acestei campanii a demnităţii prin Internet? Fiindcă ăştia ştiu prea bine că pe Internet se lucrează voluntar, fără partizanate păguboase şi fără alte beneficii decât, în genere, de recunoaştere a unei existenţe reale a poporului român din Europa: creştin, muncitor, armonic în dialog cu restul lumii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*