Hackerii electorali

Alături de bodyguarzii oficiali, de detaşamentele „civile” – băieţii buni la lipit afişe electorale dar şi la înghionteli de descurajare a masei de gură-cască de la mitingurile electorale, democraţia noastră de bazar este, recunoscut sau nu, „genitoarea” hackerilor electorali, cei care asigură, în deplin anonimat, plata voturilor clar direcţionate, argumentate în special prin fotografia pe telefon a buletinului de vot valid cauzei partidului patronal/plătitor.

Cum există hackerii,  există şi o importantă masă de oameni pregătiţi pentru acest barter al momentului, racolaţi, în genere, fie din categoria asistaţilor sociali, a celor aflaţi în deriva existenţei dar şi ţeparii de alba-neagra, lumea lui Gaiţă. Şi chiar dacă nu sunt majoritari, raportaţi la populaţia cu drept de vot, cea care absentează din faţa urnelor din convingeri nedeclarate sau din lehamite sau, sau, sau…., „zilierii” decid, până la urmă, înclinarea balanţei şi accesul la putere. Şi facem o aritmetică de circumscripţie electorală: din 2000 de cetăţeni cu drept la vot se prezintă 30%, adică 600. Din ceşti 600, 400 sunt cei de pe listele de hacker. Mânăstire-ntr-un picior, ghici cine va avea majoritatea de voturi?

Lupta electorală reală s-a mutat din terenul jucătorilor în zona invizibilă observatorilor oficiali, oneghiştilor civici sau mai ştiu eu cine este acreditat pe aşa ceva către combat-ul din vestiare, acolo unde se întocmesc şi  „se pun în operă” listele de plată ale celor care, în finalul finalului, decid unghiul de înclinare al accesului la victorie, la putere. Până la urmă nici nu contează cine pierde sau câştigă, vedetele din teren fiind inter-şanjabile iar organigramele post-electorale asigurând suficiente variante de conservare/restaurare activă a aparenţilor perdanţi, în realitate indivizi bine înşurubaţi pe platformele bugetului public imposibil de controlat…public. De aici şi explicaţia gonflării schemelor de personal din administraţia publică în ultimii 15-20 de ani, de aici şi apariţia, conform modelului masonic, a posturilor de păstrare „în adormire” a unor personaje utile viitoarelor campionate de leapşa electorală.

Jucând ei în-de-ei, aceleaşi persoane profesionalizate ca „oameni politici” de tot parlamentul şi de  toată guvernarea (centrală sau locală), ambele echipe (triadele) sunt echipate cu un important stoc de cartonaşe roşii pentru orice alt posibil concurent la masa succesorală a arendei ălor mulţi, impozabilii. Singurii adversari reali sunt cei care încearcă să formeze grupuri de opinie, partide centrate pe morala civică, pe proiecte de ţară, pe demnitatea naţională şi multe alte parascovenii de tip feudal într-o perioadă istorică în care naţiunea tot urcă coborând pe toboganul europenismului de tip nou încă în curs de experimentare. Prescriindu-şi unii altora micile ticăloşii dar şi marile hoţii, jucătorii politici de pe afişul electoral principal sunt convinşi că vor continua să defileze la nesfârşit pe autostrăzile inexistente ale patriei, prin cimitirele industriale, prin satele tot mai depopulate agitând, cum marii cuceritori ai evului mediu în ţinuturile „sălbatice”, mărgelele colorate ale promisiunilor unui bine garnisit cu amedamente. Iar în tot acest răstimp hackerii electorali continuă să întocmească liste, să butoneze respiraţia comunitară, aia cu drept de vot, pregătind o nouă negociere care să le asigure „adormirea” bine plătită pe următorii 4 ani.

Din nefericire pentru parcursul tot mai subteran al existenţei, mai apar şi indivizi incomozi, că de lustrabili am scăpat prin legalizarea inversă. Ce l-a apucat, spre exemplu, pe individul ăla de la Iaşi, tipul care-şi flutură stetoscopul în direcţia primăriei nichitiene, să ceară instituirea unei amenzi de 1000 de lei pentru cei care refuză libertatea obligaţiei civice de a vota? Păi, dacă votează 90% din populaţie, o mulţime aproape imposibil de controlat, nu ne mor hackerii? Pe ăştia cum îi declari la Oficiul de şomaj? Victime colaterale ale exploziei de mămăligă? Sau, şi iar mă întorc la urgentistul ieşean, dacă o să ceară acum un amendament la „votul secret” în sensul asigurării imposibilităţii practice de a se mai fotografia în cabină – spre exemplu vizualizarea jumătăţii superioare a cabinei şi instituirea unei linii galbene, ca la bancă, după care să stea „observatorii”?

Plus c-a venit şi Dan Diaconescu cu trucajul sau ce naiba sunt filmările cu camera ascunsă! Trucaj, domnule! Că ăla, hackeristul, dacă o fi pe real şi nu un actor plătit pentru asta, de unde şi până unde cu lauda că ar lucra mână în mână cu cel mai iubit preşedinte post-revoluţionar, cu Ponta şi Oprescu? Orice se iartă dar apropoul ăsta depăşeşte până şi ideea de lesmajestate! Noroc că suntem într-un stat de drept, drept care CNA-ul va desfiinţa OTV-ul până la pixelii finali. Şi chiar de-ar fi adevărat, cum neadevărată a fost şi chestia cu palma Şefului, domnul Traian Băsescu, ca om de lume ce este ar înghiţi şi afrontul ăsta dar marea problemă este jignirea hackerului electoral din filmuleţul acela, un bărbat demn, poate chiar însurat cu nevastă-sa, poate chiar respectat în cartier şi pe unde mai umblă el.

Îngrijorat profund, ca atâţia alţi cetăţeni ai patriei, îl asigur pe simpaticul nostru Şef că suntem foarte, dar foarte alături de el şi că nu suntem de acord ca pe chestia aia mincinoasă să-şi dea demisia de onoare tocmai acum când s-a schimbat guvernul ca să nu mai umple ăia Piaţa Revoluţiei cu idealisme păguboase (identitatea naţională, resursele intangibile, locuri de muncă, stârpirea hoţiei politice, etc,etc) şi îl anunţăm că sunt toate şansele ca aceşti umili şi harnici hackeri să rămână pe poziţie conform principiului baltă să fie că de broaşte se ocupă ei!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*