Aprinși de alb ca de-o eroare
Cireșii mei au dat în floare
De zumzăie dumnezeiesc albini
Tu ce mai faci, mămico, în străini?
La voi o fi potop de flori în rai
La noi e carantină grea de guturai
Că primăvara-i mult întârziată
Și are frig pe la nădragi, în bată,
Iar zarzării s-au moleșit încă din fașă
Și numai păpădia ca un porc se-ngrașă
Ca o arătare bleagă vine pe o cărărușă
Bursucul care n-are nici un pai în gușă
Furnici mai lenevesc în tristul furnicar,
Un graur în frac slinos de biet coșar
Se laudă c-un cântec rupt din discotecă
Și-și face cale strâmbă pe-o potecă.
În fond e primăvară ce-n toate va erupe
Și sufletu-mi pe grâie verzi o să se surpe
Ca să ajungă în veri la tainic seceriș–
Podoabă galbenă cu mâinile cruciș
Iar din tării vor curge veșnic primăveri
Să-și amintească ce a fost mai ieri
Și să mă ia drăguț de dalbe subsiori
Ca să-mi arate cireșul fără de flori.
Lasă un răspuns