Școala, sufocată de hârtii

Cei mai vârstnici din învățământul românesc au prilejul să compare starea actuală a sistemului cu cea din anii ʼ85-ʼ90 și, printre multe schimbari evidente în plan calitativ, sunt unele disfuncții care au instaurat un alt fel de birocratism în școală. Această schimbare are tendința să deplaseze centrul de greutate din școală dinspre informal spre formalul excesiv.

E adevărat, în școală sunt lucruri care s-au făcut dintotdeauna, după cum o atestă și arhivele: planificări ale materiei de predat, cu sau fără obiective operaționale, ședințe de consiliu profesoral, actvități metodice, activități educative diverse, activități în comunitate (odinioară cercuri de citit, muncă propagandistică chiar), pregătire pentru obținerea gradelor didactice, inspecții curente etc. Sunt însă în școala de astăzi atât de multe activități colaterale procesului educativ, încât s-a creat o adevărată birocrație didactică de sistem. Și am să fac aici o succintă enumerare  a celor mai importante argumente, fără pretenția de a fi epuizat șirul lor.

Începând din acest an școlar, s-a introdus o așa-zisă foaie de parcurs, care jalonează o serie de evenimente educative urmărite cu atenție epcială în timpul ministrului Funeriu (analiza periodică a absenteismului, nivelul de lectură, exigențe față de examenul de bacalureat, sarcini pentru inspectori etc.). Apoi s-au schimbat termenii calendarului mișcării personalului didactic cu o atenție deosebită pe consorțiile școlare și angajarea personalului didactic pe posturile disponibile (comisiile pe consorțiu, rolul consiliului de administrație din școală). Înainte de vacanța de Paște a elevilor, o noutate (fără să excludem rolul benefic al unor acțiuni) s-a referit la săptămâna „școala altfel”, cu angajarea în atâtea activități a elevilor încât aceștia nu au putut să le guste decât în pas alergător, din nevoia ca fiecare cadru didactic să-și justifice în contrapartidă numărul săptămânal de ore pentru care e plătit. La acestea se mai adaugă acțiunile din graficul de inspecții al inspectoratului școlar (fiecare școală a fost  prinsă măcar în două-trei acțiuni de îndrumare și control). Să nu uităm că la nivelul fiecărei unități de învățământ funcționează minimum 18 comisii de sprijin (comisie pentru evaluarea calității, comisie de curriculum, comisie de disciplină, comisie pentru proiecte și programe cu atragere de bani europeni etc), fiecare cu dosarul ei de activitate.

Lunar se fac raportări privind programul laptele și cornul (iar unul, două sau trei cadre didactice, în funcție de numărul de clase, se ocupă de recepția și distribuția produselor). Inspectoratele școlare, pe de altă parte, derulează cu bani europeni o serie de programe cu participarea directorilor de școli sau a cadrelor didactice, cointeresate printr-un număr de puncte ce contează la acordarea gradației de merit. Să mai adăugăm olimpiadele școlare cu programele lor speciale de pregătire, aprobate de conducerile școlilor, organizarea de zile festive (Ziua Pământului, Ziua Francofoniei, Ziua Internațională a Femeii, Ziua Internațională a Apei, Ziua Internațională a Poeziei etc.).

Dacă nu mă înșel, anul acesta nu am mai auzit de concursul revistelor școlare, însă s-a accentuat încheierea de parteneriate (punctate și ele la obținerea gradației de merit), apoi simpozioane, comunicării științifice, publicații (fiecare cadru didactic, are sau nu înclinații, scrie și publică, fiindcă tot se publică orice, dacă ies puncte la dosar). Activitățile de analiză ale comisiei pentru calitate includ evaluări inițiale ale elevilor, evaluări periodice, evaluări finale cu concluzii și cu noi programe de remediere, cu programe de sprijin pentru copiii cu nevoi speciale sau cu dizabilități. Problemele disciplinare ale elevilor cad în sarcina diriginților și ele trebuie soluționate prin ședințe de consiliere cu părinții. Și fiindcă orice profesor vrea să se înscrie la concursul pentru acordarea unei gradații de merit (25 la sută din salariul tarifar), atractiv, dar tot mai greu accesibil, trebuie să fi obținut calificativul foarte bine pe ultimii cinci ani, rezulate deosebite, cuantificabile în munca la clasă și la sfârșit de ciclu, rezulate la olimpiade (cel mai adesea olimpiada devine un scop în sine al elitelor, altul decât cel al clasei în întregimea ei), rezultate în activitățile culturale, practice și de voluntariat cu elevii, rezultate în munca de coordonare a elevilor în proiecte și programe, participare la cursuri de formare, performanțe deosebite în inovarea didactică (evaluator de manuale, autor sau coautor), în activitatea de mentorat, de metodist, de inițiator de acte normative, crearea de softuri profesionale, de platforme de e-learninguri avizate de MECTS, programe realizate cu Banca Mondială, cu Institutul Goethe, cu Organizația Salvați Copiii. Și nu în ultimul rând, contribuții la creșterea prestigiului unității școlare, promovarea imaginii școlii pe site-ul acesteia, actualizat periodic. Însă peste interesul personal al cadrului didactic, determinat salarial, se așază interesele unității de învățământ evaluate periodic de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversiatar (ARACIP), evaluare care interesează acreditarea unității de învățământ, directorul școlii și consiliul de administrație asumându-și rezultatul evaluării. ARACIP urmărește existența, structura și conținutul documentelor proiective (proiectul de dezvoltare și planul de implementare, organizarea internă a unității de învățământ, existența și funcționarea sistemului de comunicare internă și externă (promovarea ofertei educaționale), gestionarea informației, asigurarea serviciilor medicale pentru elevi, capacitatea instituțională (bază materială, documentele școlare, resursele umane), eficacitate educațională, managementul calității și funcționarea structurilor de asigurare a calității, conținutul programelor de studiu, activitatea financiară a unității, transparența informației de interes public etc.

De aici, opiniile se împart: specialiștii spun că tocmai aceasta înseamnă eficiență în învățământ, educatorii spun că asta este birocrație neaoșă, iar elevii spun și ei ce ar mai fi de spus la testele naționale, la bacalaureat, prin deprinderile de lectură și scriere tot mai îngrijorătoare. Un lucru e totuși de remarcat: am auzit pe un post de televiziune pe cineva din minister recunoscând (nu știu dacă cu consecințe sau nu) că în sistem s-a strecurat prea multă birocrație. Mai rămâne de făcut totuși un pas; pasul decisiv.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*