Consider necesară o reevaluare istorică a războiului din răsărit de eliberare a Basarabiei din 1941 şi continuarea luptelor împotriva comunismului bolşevic până la cotul Donului. Recent revista Historia şi site-ul Front Press au publicat scurte biografii ale generalilor români participanţi la eroicul război împotriva URSS. România a participat la războiul de eliberare a Basarabiei şi pentru nimicirea comunismului rusesc cu peste 500.000 soldaţi şi ofiţeri.
În epocă, acest război a fost perceput ca unul sfânt de eliberare a teritoriului naţional răpit prin ultimatul sovietic din 28 iunie 1940, dar şi ca o reală cruciadă creştină împotriva răului absolut reprezentat de bolşevismul ateu. Luptele aprige duse de armata română în Basarabia, Crimeea, Odessa, Sevastopol, Harkov, Stalingrad, cotul Donului, stepa calmucă şi Munţii Caucaz sunt exemple de eroism unice în istoria militară a lumii. Vânătorii de Munte români au dat lecţii de eroism militarilor germani în munţii din sudul Rusiei. A fost o epopee militară care se poate compara cu războaiele lui Alexandru cel Mare, cuceririle suedeze din Rusia lui Petru I sau ofensiva lui Napoleon. Venirea comunismului peste noi în 1945 a ocultat aceeastă pagină istorică de eroism militar. Pe seama exemplului moral al luptei ostaşului român din stepa calmucă sau Munţii Caucaz se pot scrie romane celebre şi face filme artistice de referinţă.
„Ostași! Vă ordon: treceți Prutul!” Cu acest ordin s-a pornit „războiul sfânt, anticomunist, drept și național”. La 22 iunie 1941, armata română a trecut Prutul, atacând Uniunea Sovietică, alături de Germania și aliații săi. Această cruciadă demnă de o epopee nu este recuperată de istoriografie la reala valoare şi importanţă istorică şi nici intrată în conştiinţa opiniei publice prin filme, cărţi şi monumente istorice. Iarna aceasta când am fost pe malul Volgăi la Stalingrad şi pe dealul Mamaev, unde mureau zilnic în luptă 10.000 de soldaţi nemţi şi români pe un frig de -30 grade am realizat importanţa crucială a participării armatei române la cruciada anticomunistă din Rusia anilor 1940. Prin contribuţia la acest război împotriva dictaturii lui Stalin, România a fost un factor de echilibru major pentru apărarea unităţii şi civilizaţiei europene. Numele generalilor Alexandru Ioaniţiu, Platon Chirnoagă, Gheorge Avramescu, Corneliu Dragalină, Gheorghe Jienescu, Horia Măcelariu, Nicolae Ciupercă, Petre Dumitrescu sau Iosif Iacobici ar trebui introduse în cărţile de istorie. Valoarea şi faptele lor de luptă exemplare sunt comparabile cu inteligenţa şi eroismul mareşalilor francezi pe frontul rusesc Ney, Murat, Junot ai împăratului Napoleon.
După război, generalii mareşalului Antonescu au fost băgaţi în închisori, asasinaţi de ruşi sau au murit de boli datorită detenţiei. Câţiva dintre ei au decedat în anonimat până în 1989. Istoriografia românească e obligată moral să reevalueze destinele acestor mari generali români şi să se scrie biografiile lor în cărţi şi studii de referinţă sau în filme documentare. Exemplul lor de jertfă şi patriotism pot fi un reper moral pentru generaţiile tinere debusolate de consumerism şi politicianism.
Eu am prins la începutul anilor 2000 perioada când la Cluj-Napoca s-a încercat reabilitarea mareşalului Antonescu. Strada Primăverii a primit numele mareşalului şi s-a încercat ridicarea unei statui a lui Antonescu în cartierul Mănăştur. Autorităţile au ridicat soclu de beton care poate fi observat şi astăzi în faţa unei biserici ortodoxe. Ştiu lucrurile acestea pentru că am fost desemnat prin dispoziţia primarului să conduc comisia de construire a statuii Mareşalului Ion Antonescu la Cluj-Napoca. Statuia nu a mai putut fi ridicată deoarece construcţia acesteia a fost oprită de guvernul Năstase, în urma protestelor unor guverne occidentale, că nu acceptă cultul lui Antonescu şi dacă se ridică monumentul vor bloca intrarea Româneii în NATO şi UE.
Românii la sfatul “prietenilor” din Occident nu mai aveau voie să fie patrioţi şi să-şi respecte istoria şi personalităţile excepţionale, ca modele şi repere pentru români, ci numai să dea pe gratis firmelor europene/nord-americane bogăţiile solului şi subsolului: petrolul la OMV, aurul la RMGC sau cupru la canadieni etc. Oferirea averii naţionale a României către guvernele şi companiile occidentale nu contravenea cu integrarea în NATO şi UE, ci numai respectul firesc al românilor faţă de tradiţiile istoriei şi a personalităţilor excepţionale. Pentru mine e o datorie morală, ca istoric şi conducător al comisiei de înălţare a statuii lui Ion Antonescu la Cluj-Napoca din 2000, să repun în coordonatele istorice ştiinţifice contribuţia militară a mareşalului la apărarea creştinătăţii şi civilizaţiei europene, dar şi ca să se respecte o hotărâre de restaurare a memoriei acestui mare conducător de oaste românească.
Lasă un răspuns