De curând, Mircea Albulescu a dat un interviu în „Adevărul”, care a stârnit o mulțime de reacții și stupefacții prin afirmația cunoscutului actor cum că în ianuarie 1941 i-a văzut cu ochii săi pe evreii, celebrii evrei uciși de legionari și atârnați în și mai celebrele cârlige de la Abator. Declarația sa, a unui ins ce mâine-poimâine va fi un cunoscut octogenar, nu dă totuși un plus de credibilitate unui eveniment despre care se știe bine acum, adică de vreo 20 de ani, că este o poveste inventată, că nu au existat evrei uciși la Abator. Demonstrația cea mai convingătoare în acest sens a făcut-o domnul Radu Ieftimovici, cunoscut scriitor și istoric al medicinii. O demonstrație definitivă, între oameni serioși!
Ca medic și savant, Radu Ieftimovici a fost coleg cu Nicolae Cajal, fostul președinte al Federației Comunităților Evreiești din România. Mai mult, cei doi, aflați într-o bună colegialitate, au semnat împreună câteva cercetării științifice (de microbiologie – dacă nu mă înșel). Niciodată Nicolae Cajal sau alt reprezentant al Comunității nu au contestat demonstrația impecabilă, prin logică și documente, făcută de dl Radu Ieftimovici.
Cei care n-au pregetat să se mire, unii cu indignare, de afirmația neașteptată a lui Mircea Albulescu, au ridicat problema vârstei, șase ani și câteva luni, pe care o avea M.A. la data aceea. Cum e posibil să fi ajuns un copilaș să vadă acele cadavre? Era în drum spre grădiniță? Părinții săi l-au dus la Abator, ca la o grădină Zoo, să vadă ceva ce nu s-a mai văzut?! Perplexitatea în care ne bagă declarația lui M.A. e cu atât mai tulburătoare cu cât din stradă nu puteau fi văzute acele cadavre atârnate în cinghele! Trebuia să intri în Abator, iar cine își mai aduce aminte cum arăta Abatorul de pe Splaiul Dâmboviței, realizează ușor că ce povestește M.A. nu avea cum să se întâmple… Și atunci?
Eu, citind declarația lui Mircea Albulescu, am avut sentimentul că nu-i aparține! Că nu avea cum să facă o declarație atât de nelalocul ei!… Dar numai Mircea Albulescu și redacția ziarului pot interveni pentru a lămuri dacă au ceva de retractat…
Altă impresie ar fi că distinsul actor nu mai este în toate mințile sale. De câteva ori, întâlnindu-l pe Magheru, la ora când își face plimbarea de seară – pare că are acest obicei, l-am salutat cât am putut de respectuos, ușor teatral cum se cuvine, și nu totdeauna am primit răspunsul la salut. Părea de câteva ori dus dintre noi, trecători pasageri pe traseul său… Doamne, ferește!
Revista „România Mare”, care-mi publică destul de des articolele, mă invită să-mi spun părerea în această chestiune. Iat-o:
Nu exclud ca Mircea Albulescu să fie totuși de bună credință când afirmă aiureala publicată în „Adevărul”! O fi auzit în casă povestea aceea, așa cum și eu, copil fiind, auzeam că nemții lui Hitler arestau oamenii grași și îi făceau săpun. Pe vremea aceea, în toată Constanța era un singur obez, renumitul Pompilică, a cărui apariție pe stradă stârnea inevitabil acest comentariu care se voia ironic și spiritual: „Cum ai scăpat de nu te-au luat nemții să te facă săpun?!”
Se zice că niciodată nu iese fum fără să facă cineva foc undeva!… Deci și la Abator, nu cumva ceva-ceva este adevărat?!
Se pare că ideea de a atârna cadavre la Abator, ca o batjocură adusă ființei umane, a trecut prin țeasta cuiva și nu s-a limitat la a face din această idee o întreagă poveste inventată sută la sută! Se pare că la Abator, în acele zile, chiar au fost atârnate niște cadavre, în batjocură, pe post de vite sau porci! Animale, în orice caz! Numai că nu au fost cadavrele unor evrei, ci ale unor legionari! Ale unor români! Cadavre culese din stradă, băgate în Abator și atârnate, spre a fi fotografiate pe post de cadavre ale unor evrei. Dăm mai jos declarația lui Constantin Dărășteanu dată în fața notarului. Toată greutatea și verosimilitatea acestei declarații rezidă într-un detaliu: „jidanii de la Abator”. La Abator lucrau așadar la acea dată mai mulți evrei. Ar putea fi găsiți în arhivele Abatorului. Erau cumva evrei și în conducerea Abatorului? Acea conducere despre care declară Dărășteanu că a manipulat toată înscenarea?
În orice caz, unul dintre evreii care lucraseră la Abator în ianuarie 1941 se mai afla în serviciul aceleiași instituții în 1946, când se produce un document extrem de convingător, publicat prima oară de dl Radu Ieftimovici după 1990: scrisoarea prin care un grup numeros de angajați ai Abatorului dezmint categoric zvonul privitor la crimele anti-evreiești de la Abator. Pasămite, Procuratura s-a auto-sesizat atunci când evreii au ajuns mari și tari după august 1944, și a demarat o anchetă. Poate că și dosarul acelei anchete mai este undeva, în vreo arhivă. Ancheta a murit de moarte bună căci nu s-a găsit nici cea mai mică dovadă care să confirme sinistra poveste. Dar nu este exclus ca dosarul acelei anchete sistate din lipsă de probe împotriva legionarilor să conțină dovada că declarația lui Constantin Dărășteanu este corectă, cuvînt cu cuvînt!
În orice caz, în 1946, un evreu, tinichigiul Segal, care fusese angajat al Abatorului și în ianuarie 1941, semnează și el, alături de ceilalți salariați, precum că nu au existat evrei uciși și/sau atârnați la Abator în cârlige! Declarația acelui evreu de ispravă, Segal, se contrapune declarației lui Mircea Albulescu, descalificându-l pe autor. Nu cumva confundă realitatea trăită cu cea din filmele în care a jucat?! Că, slavă, Domnului, din puține filme mincinoase a lipsit Mircea Albulescu…
Lasă un răspuns