Vechi păcat blagoslovit
A trecut și Ziua Crucii,
șerpii iese din pământ,
mănăstirea vrea să urce
înspre ceruri înc-un sfânt.
Azi canonizăm Natura
Cu-ale sale juvaiere
și alegem scurtătura
înspre Templul Învierii.
Toporași, cireși pedeștri
Au pornit pe Calea Florii,
Au ieșit furnici din peșteri
Să îmbrățișeze Zorii.
La Hârjauca freamăt Codrii
Într-o lină dezmorțire,
Vânt sfielnic dinspre Poduri
Bate-n toaca mănăstirii.
Ies călugări din chilii
Mustăcioși și rari în barbă,
Nu mai știu de veselii
și de-un joc de-a Baba Iarba.
Vechi tristeți, zise divine
Se pogoară din cupole,
Peste plaiurile creștine
Ning semințe de magnolii.
Și monahii bat metanii
Lâng-un sfânt nezugrăvit,
În măhală zbier cârlanii
Sub tăișul de cuțit.
Miel pascal cu gura-n sânge,
Te făcuși tu vinovat
De frânghia ți se strânge
Peste chipul tău curat?
Taie tata mielu-n curte
Cu satârul neascuțit
și ai casei o să se-nfrupte
din păcat blagoslovit.
Hârjauca, 24 martie 2012
Șansa de a nu muri
Se-agață șerpii de crenguțe
șopârle-și fac boia din iarbă,
cocorii vin ca să ne cruțe
de-atâtea viscole în barbă.
Ponoarele se fac hârtoape
și dealurile își dau binețe
nici moartea nu e pe aproape
și nici adie a bătrânețe.
Cine-a scăpat din toi de ierni
și a intrat în primăvară
cu sania cea făr” de reni
mai are șansa să nu moară.
De multe zile bate vântul
De multe zile bate vântul
și se conjugă la răspântii
de se aude-n cer frământul
a Maicii noastre Sânte.
Mai vine lume la spovadă,
Mai trec pe stradă visători
și nimenea nu o să creadă
că salcia mai face flori.
Floriile cu muguri ne îmbie
și strop benefic de agheasmă
e ca un leac de apă vie
rostogolit pe-o capeteasmă.
Ciocârlia
Clopoțel sub astre,
Mică jucărie,
Mi-ai venit acasă
Cu o melodie.
Cântecul se-aude
Peste deal și vale,
Firave și crude
Ierbile natale
Își înalță săbii
Ca niște odoare—
Stol năuc de vrăbii
Cearcă o cântare.
Primăvara este
Zvâcnet și-nverzire,
Undeva pe creste—
Loc de mănăstire.
Patru perle monastirești
Printre-al codrilor ferești
Soarele despică raze,
Umbre-nalte, nelumești
Se împart în patru faze.
Semn de cruce întrevede
Codrul falnic și semeț,
Printre arbori nu se pierde
Monastirea Hârbovăț.
Față-n față stau pe culmi
Două perle din străbuni:
E ”Frumoasa” dintre ulmi
Și ”Hârjauca” cu aluni.
Iar în partea cea opusă
Pe al văilor traseu
Hârbovățul și Răciula
Ctitorite-s de un Zeu.
Din ceruri curg izvoare
Din ceruri curg izvoare
Pe funii de mătasă,
Pământuri sorb răcoare
Și în genunchi se lasă
Se-nchină până-n nori
Poienile cu cerbi
Le cad în coarne sori
Cu licăriri de servi.
Pițigoiul
Pasăre frumoasă
Cât un degețel
Cântece își coase
Pe un firicel
De brăduț cărunt
Să se-audă-n țară
Trilul ce-l ascult
Ca pe o vioară.
Și imită Piți
Toată păsărimea
Parcă e de viță,
Neam cu nobilimea.
Pasăre frumoasă
Cu penet bogat,
Limba-ți pare toarsă
Din argint curat.
Clinchet argintiu
Se prelinge-ncet—
Trilul tău e viu,
Pițigoi cochet!
La Brăila
La Brăila scriu de-acasă
Cartea mea cea mai frumoasă.
Credeam că mi-o dictează satul meu,
Dar mi-o șoptise Însușii Dumnezeu.
Și am scris-o-ntr-o părere
S-o las lumii la vedere.
Și am scris-o românește
S-o citeasc” cine dorește.
Și am scris-o în Bărăgan
S-o citească și-un mocan.
Și am scris-o în Banat
S-o citească-ntregul sat.
Și am scris-o-n Chișinău
S-o citească neamul meu.
Vrui s-o scriu în alte graiuri,
Dar mă rătăcii prin plaiuri.
Prima zi în Brăila
Stau la etajul șapte al hotelului Traian
De unde se vede urbea danubiană
În toată splendoarea
De oraș moleșit, cosmopolit,
Îmbătrânit pe la brâie de case,
Ponosit pe la acoperișuri
și foarte gălăgios la talcioc
Ca într-u bazar oriental.
Caut turcul de odinioară
Cu o tipsie de baclava
Și ovreul cu șiragul de covrigi,
Prins la pieptu-i pirpiriu
Și o grecoaică cu halva,
Dar nu-i târgul de cândva.
Stau în fotoliu și beau cafea
Trag turcește din narghilea
și de sus mi se vede
orologiul cam necăjit
Și parcul fără bătrâni,
Bănci fără îndrăgostiți,
Câini vagabonzi și flămânzi
Și chioșcul de ziare
Unde o femeie între două vârste
Decupează rețete naturiste
Pentru maică-sa care zace la pat
Din a treia zi a Revoluției.
Mi s-ar vedea și Dunărea,
Dar nu-i în fața mea
E în partea apusă
Sub ape ascunsă…
De când fac schimb de experiență
La ”Observatorul de Brăila”
Am primit în vizită
Niște scriitori celebri prin părțile locului—
Pe Gheorghe Calotă care a trudit
Asupra cărților mele ca să le recenzeze
și pe Gheorghe Lupașcu—
poet fără de cusur.
Ambii sunt fără antecedente penale
Și n-au cântat în gura mare
Cincinale și furnale.
Salvarea
Afară e ceață și-i rece
Ca într-un spital de ftizie
Prin care bietul Istrati
Își scuipă plămânii
Și-n Dunăre vrea să se-nece.
Pe la Florii când pornesc liliecii
Chiar a vrut să se-nece.
Cum ,Doamne, să se înece
În apa ca gheața de rece?
Dar s-au grăbit să vină
Eroii să-l țină de mână
Era Codin și moș Anghel
Și unii pe care încă
Nu-i adusese în carte.
Și așa se făcuse lumină—
Dunărea de Istrati scăpase
Și Istrati –de Dunăre.
Parcă tunase și-i adunase—
Doi pribegi fără de casă—
Unul prin Francia
Beregata își hăcuise—
Dunărea plesnind în maluri
Mânzul apelor își omorâse.
A fost demult și-adevărat
De plouă ne udă otoroacă.
Unde să te dai la dos
Când în jur e doar toloacă
Și un cer de nouri ros?
Puneam pe cap câte-un sac
Din pânză tare, cubaneză,
Iar timpul năuc și posac
Ne vântură ca pe-o faleză.
– Umbrelă, tati, nu aveai?
Mă-ntreabă unul dintr-ai mei.
– Păi cum, la cinci aveam un ceai
Și la chindie laptele cu mei.
De fapt, nu asta vrui să spui—
Copilăria mea e de poveste…
Mai stau și-acum într-un gutui
Și-s împărat pe-ntinse creste.
Iar uneori izvoare-mi vin
Până la prispa-mbătrânită
Și mă întreabă de mai țin
În brațe clipa fericită
În înfloriții ochii mei.
Chiar ieri, de Nouă Mart,
M-am tolănit în ghiocei
Și cerul parcă mi s-a spart
În înfloriții ochii mei.
Lasă un răspuns