Din ciclul „Învieri de primăvară”

Vechi păcat blagoslovit

 

A trecut și Ziua Crucii,

șerpii iese din pământ,

mănăstirea vrea să urce

înspre ceruri înc-un sfânt.

 

Azi canonizăm Natura

Cu-ale sale juvaiere

și alegem scurtătura

înspre Templul Învierii.

 

Toporași, cireși pedeștri

Au pornit pe Calea Florii,

Au ieșit furnici din peșteri

Să îmbrățișeze Zorii.

 

La Hârjauca freamăt Codrii

Într-o lină dezmorțire,

Vânt sfielnic dinspre Poduri

Bate-n toaca mănăstirii.

 

Ies călugări din chilii

Mustăcioși și rari în barbă,

Nu mai știu de veselii

și de-un joc de-a Baba Iarba.

 

Vechi tristeți, zise divine

Se pogoară din cupole,

Peste plaiurile creștine

Ning semințe de magnolii.

 

Și monahii bat metanii

Lâng-un sfânt nezugrăvit,

În măhală zbier cârlanii

Sub tăișul de cuțit.

 

Miel pascal cu gura-n sânge,

Te făcuși tu vinovat

De frânghia ți se strânge

Peste chipul tău curat?

 

Taie tata mielu-n curte

Cu satârul neascuțit

și ai casei o să se-nfrupte

din păcat blagoslovit.

Hârjauca, 24 martie 2012

 

Șansa de a nu muri

 

Se-agață șerpii de crenguțe

șopârle-și fac boia din iarbă,

cocorii vin ca să ne cruțe

de-atâtea viscole în barbă.

 

Ponoarele se fac hârtoape

și dealurile își dau binețe

nici moartea nu e pe aproape

și nici  adie a bătrânețe.

 

Cine-a scăpat din toi de ierni

și a intrat în primăvară

cu sania  cea făr” de  reni

mai are șansa să nu moară.

 

De multe zile bate vântul

 

De multe zile bate vântul

și se conjugă la răspântii

de se aude-n cer frământul

a Maicii noastre Sânte.

 

Mai vine lume la spovadă,

Mai trec pe stradă visători

și nimenea nu o să creadă

că salcia mai face flori.

 

Floriile cu muguri ne îmbie

și strop benefic de agheasmă

e ca un leac de apă vie

rostogolit pe-o capeteasmă.

 

Ciocârlia

 

Clopoțel sub astre,

Mică jucărie,

Mi-ai venit acasă

Cu o melodie.

 

Cântecul se-aude

Peste deal și vale,

Firave și crude

Ierbile natale

 

Își înalță săbii

Ca niște odoare—

Stol năuc de vrăbii

Cearcă o cântare.

 

Primăvara este

Zvâcnet și-nverzire,

Undeva pe creste—

Loc de mănăstire.

 

Patru perle monastirești

 

Printre-al codrilor ferești

Soarele despică raze,

Umbre-nalte, nelumești

Se împart în patru faze.

 

Semn de cruce întrevede

Codrul falnic și semeț,

Printre arbori nu se pierde

Monastirea Hârbovăț.

 

Față-n față stau pe culmi

Două perle din străbuni:

E ”Frumoasa” dintre ulmi

Și ”Hârjauca” cu aluni.

 

Iar în partea cea opusă

Pe al văilor traseu

Hârbovățul și Răciula

Ctitorite-s de un Zeu.

 

Din ceruri curg izvoare

 

Din ceruri curg izvoare

Pe funii de mătasă,

Pământuri sorb răcoare

Și în genunchi se lasă

 

Se-nchină până-n nori

Poienile cu cerbi

Le cad în coarne sori

Cu licăriri de servi.

 

Pițigoiul

 

Pasăre frumoasă

Cât un degețel

Cântece își coase

Pe un firicel

 

De brăduț cărunt

Să se-audă-n țară

Trilul ce-l ascult

Ca pe o vioară.

 

Și imită Piți

Toată păsărimea

Parcă e de viță,

Neam cu nobilimea.

 

Pasăre frumoasă

Cu penet bogat,

Limba-ți pare toarsă

Din argint curat.

 

Clinchet argintiu

Se prelinge-ncet—

Trilul tău e viu,

Pițigoi cochet!

 

La Brăila

 

La Brăila scriu de-acasă

Cartea mea cea mai frumoasă.

 

Credeam că mi-o dictează satul meu,

Dar mi-o șoptise Însușii Dumnezeu.

 

Și am scris-o-ntr-o părere

S-o las lumii la vedere.

 

Și am scris-o românește

S-o citeasc” cine dorește.

 

Și am scris-o în Bărăgan

S-o citească și-un mocan.

 

Și am scris-o în Banat

S-o citească-ntregul sat.

 

Și am scris-o-n Chișinău

S-o citească neamul meu.

 

Vrui s-o scriu în alte graiuri,

Dar mă rătăcii prin plaiuri.

 

Prima zi în Brăila

 

Stau la etajul șapte al hotelului Traian

De unde se vede urbea danubiană

În toată splendoarea

De oraș moleșit, cosmopolit,

Îmbătrânit pe la brâie de case,

Ponosit pe la acoperișuri

și foarte gălăgios la talcioc

Ca într-u bazar oriental.

 

Caut turcul de odinioară

Cu o tipsie de baclava

Și ovreul cu șiragul de covrigi,

Prins la pieptu-i pirpiriu

Și o grecoaică cu halva,

Dar nu-i târgul de cândva.

 

Stau în fotoliu și beau cafea

Trag turcește din narghilea

și de sus mi se vede

orologiul cam necăjit

Și parcul fără bătrâni,

Bănci fără îndrăgostiți,

Câini vagabonzi și flămânzi

Și chioșcul de ziare

Unde o femeie între două vârste

Decupează rețete naturiste

Pentru maică-sa care zace la pat

Din a treia zi a Revoluției.

Mi s-ar vedea și Dunărea,

Dar nu-i în fața mea

E în partea apusă

Sub ape ascunsă…

 

De când fac schimb de experiență

La ”Observatorul de Brăila”

Am primit în vizită

Niște scriitori celebri prin părțile locului—

Pe Gheorghe Calotă care a trudit

Asupra cărților mele ca să le recenzeze

și pe Gheorghe Lupașcu—

poet fără de cusur.

Ambii sunt fără antecedente penale

Și n-au cântat în gura mare

Cincinale și furnale.

 

Salvarea

 

Afară e ceață și-i rece

Ca într-un spital de ftizie

Prin care bietul Istrati

Își scuipă plămânii

Și-n Dunăre vrea să se-nece.

 

Pe la Florii când pornesc liliecii

Chiar a vrut să se-nece.

Cum ,Doamne, să se înece

În apa ca gheața de rece?

 

Dar s-au grăbit să vină

Eroii să-l țină de mână

Era Codin și moș Anghel

Și unii pe care încă

Nu-i adusese în carte.

 

Și așa se făcuse lumină—

Dunărea de Istrati scăpase

Și Istrati –de Dunăre.

Parcă tunase și-i adunase—

Doi pribegi fără de casă—

Unul prin Francia

Beregata își hăcuise—

Dunărea plesnind în maluri

Mânzul apelor își omorâse.

 

A fost demult și-adevărat

 

De plouă ne udă otoroacă.

Unde să te dai la dos

Când în jur e doar toloacă

Și un cer de nouri ros?

 

Puneam pe cap câte-un sac

Din pânză tare, cubaneză,

Iar timpul năuc și posac

Ne vântură ca pe-o faleză.

 

– Umbrelă, tati, nu aveai?

Mă-ntreabă unul dintr-ai mei.

– Păi cum,  la cinci aveam un ceai

Și la chindie laptele cu mei.

 

De fapt, nu asta vrui să spui—

Copilăria mea e de poveste…

Mai stau și-acum într-un gutui

Și-s împărat pe-ntinse creste.

 

Iar uneori izvoare-mi vin

Până la prispa-mbătrânită

Și mă întreabă de mai țin

În brațe clipa fericită

În înfloriții ochii mei.

 

Chiar ieri, de Nouă Mart,

M-am tolănit în ghiocei

Și cerul parcă mi s-a spart

În înfloriții ochii mei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*