Angrenarea agentului verde desfrunzit în echipa săgeţilor fără direcţie nu a reuşit să producă mult aşteptata deplasare a liniei frontului opoziţiei înspre coastele tot mai costelive ale puterii. Cel puţin, nu la nivelul la care s-ar fi aşteptat mărăcinii malurilor politichiei dâmboviţene. A reuşit, e drept, să determine o armare a săgeţilor din tolba liberală, după ani de contemplare politică, dar nu pentru multă vreme. O armare sifonată uimitor de repede într-o supratensionare a deja fragilelor corzi din arcul cu trei ţepe al opoziţiei.
Or, costurile defectării agentului verde desfrunzit şi al reşapării sale coloristice par a fi deja cu mult mai mari decât beneficiile pe care le-a produs acţiunea de sădire a acestuia în mixtura eşalonului întâi din jardiniera liberală.
De aceea, PSD-ul se poate felicita cu faptul că nu a încercat să-l „deplanteze” pe Sorin Frunzăverde din lutul portocaliu pentru a-l planta ca pe o buruiană otrăvitoare (politic, desigur!) printre tufele sale roşii. Pentru că, ţinând cont de pierderile grele care se produc acum la liberali, într-o compensare de karma politică traseistă, aducerea unei asemenea piese „grele” ar fi însemnat poate riscul asumării pierderii unui lider de calibrul lui Chiliman. Un personaj gata să dea cu propria-i bunăstare afară din partid, eventual tot un primar, nivel la care se joacă loturile…
Până acum, dară, agentul verde desfrunzit a reuşit să producă doar o revărsare de sudoare pe linia frontului. O mişcare care a înfiorat PDL-ul, aducându-l chiar până în pragul unei decompensarii politice, dar destul de repede depăşită. Mai ales după ieşirea la rampă a câinelui de pază al (ne)democraţiei-liberale.
Da, supurarea portocalie nu a încetat… Dar buldogul de serviciu a reuşit să reducă mult cotele de descompunere. Ba, însăşi purulenţa bubelor nedulci din trupul portocaliu s-a mai stăvilit, iar faptul că măcar câteva vreascuri ale opoziţiei s-au făcut surcele de săgeţi tocite în bocceaua democrat-liberală, constituie un semnal de alarmă. Nu pentru ei, politic mână în mână şi în schimbul de trădătorii, ci pentru noi, electorat condamnat să voteze la aceeaşi urnă cu reziduuri şi false închipuiri de noutate.
De aceea, valoarea pentru PNL a agentului verde desfrunzit a fost în mod clar supralicitată. Iar piesa s-a dovedit „grea”, nu ca nivel de completare al apei stătute din copaia opoziţiei, ci prin volumul politic deplasat din mâzga portocalie, dar nu atât de tragic pe cât s-a sperat. Căci, linia democrat-liberală a fost ea scuturată binişor, julită pe ici-colo, dar a rămas tot la butoane. Inclusiv la butoanele fondurilor prin care se pot determina primarii-pokemoni, cameleoni şi leguminoşi să-şi revizuiască nuanţele după nevoile de finanţare ale propriilor urbe.
Iar faptul că liberalii nu au reuşit să-l convingă pe fostul lor liberal, traseist „apolitic” cu interese de sistem, să nu aloce fonduri către primării, dând o gură de oxigen acelor democrat-liberali care păreau că nu mai pot fuma iasca verde de acasă a partidului, vorbeşte de la sine despre posibilitatea liberalilor, dacă a existat vreodată o intenţie sinceră, de a se organiza credibil.
Pe de altă parte, însă, poate că tocmai aceste dezertări, defectări şi eliminări de personaje constituie acel nod gordian dorit de Cotroceni. Nu pentru a-l tăia politic, ci pentru a-l strânge mai bine… Poate că „pierderea” celor două piese grele ale liberalilor, Meleşcanu şi, încă sub semnul întrebării, pochemonul de la unu, scăpate din mână într-un interval politic periculos de scurt, la care ar trebui să adăugăm şi piesa mai veche rejectată vanghelic de către PSD, acea oaie neagră prostovană devenită pata albă de speranţă de vot la bila neagră în senat, plus alte şi alte personaje, vor strânge totul în mişcarea nemişcată politic de care are nevoie Traian Băsescu. Şi pe care opoziţia i-o livrează piesă cu piesă.
P.S.:
Desigur, vorbind la rece, lucrurile sunt cu mult mai simple! Valoarea pieselor pierdute sau câştigate de o parte sau alta se măsoară în banii pe care îi poate aduce la partid un personaj, dar şi în numărul de dosare de care se debarasează formaţiunea care l-a găzduit. Pentru că, dacă poţi pierde fără a fi câştigat vreodată, nu poţi câştiga fără a-ţi asuma şi riscul de a pierde. Banii, credibilitatea, voturile în cele din urmă…
Lasă un răspuns