Conform exerciţiului democratic un partid sau o coaliţie majoritară fac guvern, fac legea în parlament, fac şi desfac şefii şi subşefii în raiaua spaţiului mioritic aflat în dovedită conflagraţie de interese cu FMI, BIRD şi alţi reprezentanţi ai noilor imperii financiare şi nu numai. Până aici, firesc, înţelegi nefirescul, că l-ai tot îndopat cu plecăciuni electorale în proporţii de aşteptare tot mai scăzută de la o legislatură la alta. Aşa s-au cocoţat în Dealul Mitropoliei păturici adeveriţi public ca hoţi cu pedigriu, lecturile de dosare penale devenind o predilectă preocupare până şi a celor mai adormiţi dintre uninominali.
Trecând cu silă condescendentă dincolo de vitrinele bine asezonate cu biografii perisabile, cu personaje dezgheţate din criogenia personajelor lui Caragiale, m-am rezemat întâmplător de titlurile broşurelor spânzurate de ani buni la chişcul de ziare, alături de sucuri, ţigări, chinezisme europene. Citez: „Cum am devenit miliardar”, „Secretele reuşitei în afaceri”, „Topul miliardarilor”, „Afaceri de profit”, etc, etc. „Nu le cumpără nimeni, mi-a destăinuit chioşcăriţa. Am avut şi Constituţia. Aia s-a vândut. N-a mai rămas nimic din ea!” Şi brusc m-am luminat. Dacă nimeni nu este interesat de maculatura asta chiftind iluzii nevandabile atunci care este mobilul, chichirezul de tot cheltuim voturile pe indivizi care, cum şi „operele” citate, îşi rostogolesc suficienţa pe holuri şi-n plenul parlamentar sau mută hectare de celuloză prin birourile ministeriale? O fi vorba despre sindromul prelungit al pasiunii pentru jocul naţional prezent şi-n alte geografii: „Loz în plic”? Cheltuieşti în ideea că dacă totuşi poate… Că şi Loteria promite. Iar la lozuri, ca şi la alegeri, ai o diversitate de „produse” la vedere: lozuri lecturabile prin filare – ca la pocher, lozuri decriptate prin radiere, lozuri cu figuri, floricele, animale zodiacale şi multe alte perversităţi imagistice. Dar a compara un partid sau un demnitar cu un loz în plic este impardonabil şi poate chiar neconstituţional, mai ales că în „ales” trebuie să pompezi bani la greu, deputatul, senatorul fiind câştigătorii de jure ai potului contributiv al cetăţenilor şi geometria animată a găurilor negre viitoare prin datoriile publice în creştere incomensurabilă. Şi refac ipoteza: demnitarul trebuie să întrunească absolut toate atributele unui profesionist (că-i din clasa/casta politică, deci profesionist politic) – cum ar fi instalatorul, tehnicianul auto, frizerul sau coafeza, etc, etc. – având obligaţia să îndeplinească trebuinţele sociale ale contribuabilului votant.
Or cine ar fi atât de idiot încât să apeleze la un peticar de instalator care i-a mai prăjit odată instalaţia electronică a centralei sau frizerul care l-a trimis la copcile de la urgenţă sau zidarul care i-a lipit bombat faianţa de-a explodat până la palierul de deasupra?! Ăştia, nepricepuţii, nu au altă şansă decât a destituirii, a oprobiului public, a radierii sau, mai grav, a coerciţiei penale. Li se ridică diploma, atestarea, avizarea, certificatul obţinut de-aiurea – ca primă şi obligatorie etapă a demersurilor de recuperare a pagubei. Şi mă uit la cifrele acumulate în datoria externă a Casei Române şi mă îngrozesc: ce „meşteri” au adus-o în halul ăsta? Şi primul pe care, iarăşi obligatoriu, îl amendez este propria persoană, mâna asta tembelă care l-a extras pe unul sau altul ca la loz în plic, fără un grăunte de glagorie. Aşa s-au ales, din aglomeraţia de indivizi cu pregătire superioară în alişverişuri primare, din cei înghesuiţi, mai nou, uninominal pe listele aceloraşi academii politice ale corupţiei, cele 6-7 partide cu asolament pe guvernare.
Sosesc implacabile alegerile. Ce facem cu votul? Loz în plic? Construim sau dărâmăm pe mai departe „Casa”?
Lasă un răspuns