Compromisuri și compromiteri în politică

Dacă admitem că astăzi avem presa pe care o merităm, tot la fel trebuie să admitem că avem și politicienii pe care îi merităm, tolerându-i și reconfirmându-i din patru în patru ani cu o inocență greu de imaginat. O precizare trebuie făcută însă: în chestiunea presei se observă că opțiunile încep să se decanteze, fiecare ziar având deja un public țintă căruia-i hrănește slăbiciunile numai ca să-l păstreze chiar dacă se sfidează cel puțin funcția educativă a mesajului mediatic.

În esență, cam la fel stau lucrurile și în politică, ceea ce conduce la o constatare la fel de valabilă: spațiul socio-cultural românesc este prea rarefiat din pricini criterial valorice și funcțional axiologice. În timp ce în plan mediatic însă așteptările se regăsesc în general în răspunsuri după criteriul cerere/ofertă, în planul politicului așteptările se intersectează cu răspunsurile doar în campanii electorale și se rezumă, în general, la identificarea de interese, stadiu la care, de regulă, se și opresc. Și dacă tot teoretizăm puțin pe acest subiect, nu trebuie să scăpăm din vedere ușurința cu care se fac compromisuri și apetitul cu care se compromit numeroși politicieni glosând mult mai apoi pe „obiectivitatea” determinărilor pentru spălarea păcatului moral. Cel mai adesea se invocă demagogic scopuri înalte, cu argumente care vor să facă o distincție mai mare decât este posibilă între certitudine și ipoteză.Teoretic, compromiterea în politică vine din mai multe direcții începând de la erodarea imaginii până la anacronism, apoi dinspre inconsecvență, corupție, incompetență efectivă etc.

Dacă am asistat la câteva plecări importante din PSD pentru a forma, de pildă în 2010, un pol progresist exterior prin Gabriel Oprea, Marian Sârbu, Cristian Diaconescu ori Neculai Onțanu spre a preveni eșecul stângii prin partidul lui Ion Iliescu – gest ce nu poate fi asimilat traseismului politic, cu Mircea Geoană lucrurile au stat altfel. El nu s-a angajat, din principiu, în alt partid, însă a pierdut considerabil din imagine tocmai pentru că nu a dat curs nici unei așteptări. Un compromis politic în favoarea propriei cariere a făcut liberalul Cătălin Predoiu care și-a continuat ministeriatul la Justiție după guvernarea Tăriceanu în guvernarea Boc chiar dacă i s-a cerut să părăsească partidul, fiind acuzat „de lipsă de caracter și de decență politică”.

Teodor Meleșcanu, autosuspendat din partid pentru a primi conducerea SIE într-un guvern PDL, este și el exclus din PNL, cu toate că seniorul liberal rămâne să graviteze doctrinar ca și Mircea Geoană în jurul aceluiași nucleu politic. Nu același lucru se întâmplă și cu Andrei Chiliman, înlocuit la șefia organizației PNL București cu Eugen Nicolăescu. Chiliman anunță la scurt timp după înlocuirea sa că intenționează sădemisioneze din partid, gest ostentativ, deși Crin Antonescu îi acorda toate șansele să recâștige pentru un nou mandat Primăria sectorului 1. Dacă rămânem doar la nivelul declarațiilor politice, acestea sunt mișcări strategice preelectorale în sensul obiectivelor USL, pași ai PNL care ar trebui urmați de pași la fel de fermi ai PSD; compromisuri care nu duc totuși la compromiteri. Nu același lucru se poate spune despre tabăra PDL, de unde Sorin Frunzăverde, prim-vicepreședinte al partidului, pleacă spre PNL convins fiind că, după ruperea alianței DA și după guvernarea pe timp de criză, PDL „nu mai are nicio șansă în alegeri”. Că se întărește drepata prin reașezare haotică deocamdată după simțul puterii e greu de spus, tot așa cum e greu de spus dacă mai avem nevoie de o dreaptă sau de o stângă tranșante, intolerante, conflictuale.

Despre compromitere politică se poate vorbi abia după condamnarea unora dintre aleși, ca în cazul Năstase, Sorin Apostu, Mihai Boldea, Mircia Gutău (înscris în UNPR după eliberarea condiționată după doi ani de detenție) etc. Dincolo de ei sunt traseiștii politici, cei cu un simț al puterii mult mai evident, nedispuși să aștepte și, în consecință, gata să facă pact cu oricine. Biografia lor politică e încărcată de astfel de compromisuri, și aceștia se regăsesc mai ales la nivel local în jurul unor funcții care vizează deconcentratele din toate județele, funcțiile de primari, directori de servicii publice, de unități de învățământ, șefi ai poliției etc. Compromiterea grosolană în jurul unui scop de scurtă durată nu arată un ideal de carieră politică, ci doar unul de trepăduș între propriile interese și compromiterea unei filiere pe verticală, concepute și întemeiate pe astfel de temelii. Iată de ce nu este o acuză neîntemeiată afirmația că încă afirmăm un spațiu socio-cultural prea rarefiat din pricini criterial valorice și funcțional axiologice, în lipsa unui cod deontologic al demnitarului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*