Luarea în vizor a lui Laszlo Borbely şi azvârlirea lui în dinţii telejustiţiei, destul de tociţi faţă de alte cazuri de înfierare la comandată, a semănat teribil cu o încercare de compromitere a UDMR. O discreditare pe care nu am fi regretat-o, căci ar fi fost pe deplin justificată moral şi juridic. Moral, ca răspuns la tupeul cu ifose iredentiste al maghiarimii politice, pe care liderii UDMR ni l-au servit ani de zile, juridic ca mijloc de posibilă anihilare a uneia dintre cele mai mari imposturi politice din România post-decembristă. Fiinţarea și finanțarea ca partid politic a unei formaţiuni neînregistrate vreodată la tribunal.
Nu a fost însă o încercare de desfiinţare a UDMR-ului. Pentru că nici una dintre formaţiunile de pe eşichier, din arcul guvernamental sau din opoziţie, nu are interesul să o facă. Fiecare are nevoie de UDMR şi nu ar risca să arunce pe marginea drumului roata de sprijin al celor mai ciudate alianţe şi coaliţii postdecembriste.
Este adevărat, primul gând se lega de o posiblă discreditare comandată de la Cotroceni. Numai că, dacă Traian Băsescu ar fi dorit să se lepede de UDMR, ar fi făcut-o în momente mult mai nimerite. În fapt, ţinta a fost doar o rotiţă din mecanismul UDMR, rotiță care a scos la iveală, pentru o clipă, mizerabilele mecanisme care fiinţează între Executiv şi Palatul Cotroceni.
Pentru că nu poate fi o concidenţă faptul că aruncarea valului de acuze posibil penale asupra lui Borbely (evident, ținute la sertar pentru un astfel de moment), acțiune care a condus la asumarea demisiei de către acesta, s-a produs la câteva zile după ce fostul ministru al mediului a făcut mai multe declaraţii riscante. A „produs” mai multe contra-argumente în cadrul unei banale emisiuni de televiziune, reușind să salte cortina omertei de pe cele mai mari scandaluri guvernamentale post-decembriste, totul ca o dovadă cumulată a felului în care PDL-ul a tratat şi tratează România ca pe o feudă, amanetând şi vânzând părţi din ea după bunul plac şi propriile necesităţi financiare.
Nu a fost pentru prima dată când Borbely deranja poltica „la vârf”… De fapt, prin refuzul de a accelera preluarea de către canadieni a exploatării de la Roşia Montana (un lucru admirabil, chiar dacă nu trebuie să ne facem iluzii că liderul UDMR a refuzat acordarea avizului de mediu cu gândul la nevoile şi trebuinţele noastre!), ministrul avea deja cel puţin o bilă neagră pe masa de pocinoguri politice a preşedintelui.
A urmat scandalul privatizării exploatării de cupru, iar în plin foşnet de presă Laszlo Borbely a făcut câteva declaraţii cu adevărat jenante pentru felul în care guvernul postula apărarea intereselor naţionale în vreme ce punea la cale fel şi fel de acţiuni dubioase. Că i-a scăpat ori nu „perla”, rămâne de văzut (deşi este prea puţin probabil ca Laszlo Borbely să fie un candidat al premiilor decernate lui Gâgă-politicianul!). Cert este că prin sublinierea faptului că el, ca ministru al mediului, nu a avut habar de ceea ce scrie în actele de privatizare a exploatării „Cuprumin” a relevat modul de acţiune discreţionar al premierului.
A dovedit poziţiile de bişniţari-șefi ai premierului şi preşedintelui care, disperaţi să pună la îndemâna puterii câteva sute de mii de euro electorali, au dispus practic vânzarea la un preţ de dumping chiar şi pentru piaţa de chilipiruri, a resurselor naturale ale României.
A fost cea de a doua bilă neagră care a dărâmat piesele frumos ordonate pe tava de ornare a gândurilor prezidenţiale.
A treia lovitură dată de ministrul Borbely premierului şi preşedintelui, dar și cea mai dură, a fost acordul său verbal, ca oficial al guvernului în acel moment, de desecretizare a clauzele contractuale din dosarul unei alte afaceri dubioase. Explorarea gazelor de şist.
Acesta a fost adevăratul bulgăre rostogolit care avea nu numai să tragă după el realitatea faptului că feluriţii investitori nu explorează „în orb” resursele ţării, ci au la îndemână hărţi care nu ar fi trebuit să fie în posesia lor (deci, din guvern se scurg informaţii secrete chiar într-un moment în care în fruntea executivului se află un fost sef de servicii secrete!), dar a produs şi reacţia imediată a respectivilor investitori care au negat exercitarea de presiuni asupra părţii române, adică a guvernului!, pentru secretizarea contractelor.
Astfel, reacţia americanilor de la Chevron, interesaţi de gazele de şist, nu s-a oprit aici. Sfătuiţi probabil de diplomaţii unchiului Sam, „investitorii” nu au riscat naşterea unui posibil sentiment anti-american, care se simţea deja prin manifestările în masă anunţate în mai multe oraşe, care să pericliteze principalul interes american în România. Instalarea scutului anti-rachetă.
Borbely a reuşit dară să rostogolească, doar prin câteva cuvinte, multe piese de pe masa de biliard a preşedintelui. Un castel de interese care s-a năruit în clipa în care compania americană Chevron a făcut la rându-i câteva afirmaţii din care orice român putea înţelege felul anti-naţional în care acţionează guvenul, inclusiv prin încheierea de contracte în numele unor privatizări care ar fi trebuit să treacă mai întâi prin referendumuri naţionale, dar apostilate de guvern după propria-i voinţă ca secrete contractuale.
Or, lansarea unor acuze la adresa lui Borbely, care nu valorează nici măcar cât o încuietoare de la termopanele mătuşii Tamara, pot fi înţelese ca fiind un mesaj dat UDMR-ului de a-şi ţine miniştrii „în lesă”. Un preaviz pentru aceia care ar fi şi ei tentaţi să facă anumite „dezvăluiri”. Pentru că nici nu ne putem închipui ce am putea afla de la ceilalţi miniştri ai UDMR-ului dacă aceştia ar rupe omerta guvernamentală. Ce am putea desluși, bunăoară, doar de la ministrul sănătăţii. Şi cum am completa de fapt tabloul acţiunilor anti-româneşti cu gesturi şi acţiuni în care mai venetici decât veneticii sunt proprii tăi guvernanţi…
Ce se va întâmpla cu fostul ministru? Sincer, nu ne interesează. Pentru că nu el trebuie să fie subiectul următoarelor săptămâni „de dezvăluiri”. Chiar dacă asta se va încerca prin telejustiţia la comandă. Privirea trebuie să rămână aţintită pe piesele rostogolite de declaraţiile fostului ministru. Dar, mai ales, pe felul în care guvernanţii vor încerca să acopere locurile neiscălite de Borbely pe anumite avize de mediu.
P.S.:
Prinsă în organizarea congresului propriei urâţenii politice, un melanj de nechezol politic livrat ca formulă salvatoare de „trei în unul” al unei deşteptări electorale întârziate, opoziţia a ratat din nou momentul acţiunii concrete. Pentru că, nu prin bileţelele prezidențiale rupte demonstrativ ori prin rime şchioape, gratulate de turnătorii nonangenari, se va clădi acea forţă politică de care are nevoie ţară.
Lasă un răspuns