Deziderate, sloganuri, gratulări

Pentru cine a urmărit cu atenție congresul-miting al USL de sâmbătă (Sâmbăta lui Lazăr!), a fost evidentă ideea unui tur de forță (10.000 de participanți) menit să impresioneze, să copleșească. Iureșul de la Complexul expozițional ROMEXPO a fost un test al Uniunii înainte de alegerile locale marcat de sloganuri, deziderate și schimburi ceremonioase de amabilități, subliniate de frenetice ovații de care se vede că suntem încă în stare.

Care a fost totuși mesajul acestei întruniri? Simplu: o declarație belicoasă la adresa lui Traian Băsescu și a PDL, cu care nici un armistițiu nu mai este posibil. Pentru UDMR, mesajul a fost unul de ținere la distanță, o invitație categorică de a rămâne în opoziție (dacă mai accede în Parlament) după apropiatele alegeri. Trecând însă peste festivismul excesiv al prilejului, ar fi fost de așteptat o analiză responsabilă a actualei situații economice în legătură cu care să se prefigureze soluții mai puțin dure pentru traversarea crizei prelungite, oricum altele decât cele promise și în 2008, când moneda electorală a fost majorarea salariilor cadrelor didactice. Să ne amintim că, în ciuda avertismentelor lui Călin Popescu Tăriceanu, PSD și PDL considerau că majorarea de 50 la sută este posibilă. Nu peste mult timp aveau să ajungă la putere și să se confrunte cu situația penibilă de a nu-și putea onora promisiunea electorală.

Tocmai de aceea, la mitingul de la ROMEXPO nu s-au mai făcut promisiuni, fiindcă ar fi trebuit să se indice totodată și sursele de creștere economică. Nu s-a spus nici un cuvânt despre eșuarea licitației cu canadienii de la Roman Copper pentru Cupru Min, iar discursul lui Sorin Oprescu, cel de al patrulea mușchetar, a trecut repede peste paternitatea unor proiecte edilitare bucureștene motivând, până la urmă pe bună dreptate, că în primul rând contează interesul cetățeanului.În ciuda aceluiași mesaj categoric, discursul lui Crin Antonescu ni s-a părut a fi mai coerent decât cel al lui Victor Ponta care, furat emoțional de ovațiile asistenței, nu a avut elocință ‒ și nu e o noutate – decât în ton cu atmosfera încinsă până la isterizare prin ruperea scrisorii președintelui Traian Băsescu.

Așadar, s-a anunțat explicit o campanie electorală acerbă, fără proiecte, fără argumente, lipsită de persuasiune, însă centrată pe un singur obiectiv: schimbarea! Nimic nou. Am mai auzit asta în 1996, apoi în 2000 (schimbarea schimbării) și tot așa, în 2012, când o curiozitate sociologică ne determină să așteptăm și poate să și vedem dacă românul care se declara în ianuarie împotriva actualei clase politice în Piața Universității va fi consecvent și la urne în iunie și în noiembrie. O doză de scepticism mai păstrăm totuși, fiindcă ar mai putea fi destui aceia care votează după criterii de carismă, cum au mai facut-o și altă dată, sau după consistența mitei electorale cu toate că ar trebui să nu le mai fie indiferent nimic din ceea ce se petrece în preajma lor de mai bine de douăzeci de ani. USL ne propune cu toate acestea o provocare deloc atractivă dacă se rezumă doar la lupta cu Traian Băsescu și cu PDL.

Este o luptă exterioară intereselor imediate ale românului de pe orice treaptă socială. Scriam în 16 ianuarie tot în aceste pagini despre epidemia revoluționară și Piața Universității, însă mă tem că în curând voi scrie cu suficiente argumente despre amnezie în determinarea socială la români dacă nu va apărea, cu inteligența oportunității, o alternativă politică aptă să atragă atenția și speranțele majorității electoratului. Cea privind monarhia a eșuat din 1992, chiar dacă discursul regelui în Parlament, din toamnă, mai reverberează încă în conștiința istorică a multor români.

Altfel, râmânem în situația amar-ridicolă a Cetățeanului turmentat: Nae Cațavencu sau Agamemnon Dandanache?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*