Povestea asta se întâmpla pe la 1971. Eram repartizat la practică la Şcoala nr. 22 de la Bariera Sculeni. Profesoară de limba şi literatura moldovenească era Vera Markovna, o evreică foarte cumsecade. Învăţăceii mei erau în clasa a VI B, toţi din această margine a Chişinăului.
Urma să am o lecţie deschisă la care trebuia să asiste Constantin Dobrovolschi. A venit şi ziua cu pricina. Şi nu ştiu ce spiriduş m-a împins să schimb tema creaţiei „Ţara mea” de Em. Bucov pe „Opera tânărului poet Ion Proca”. I-am pregătit din timp pe micii mei învăţăcei. Măriuţei Codreanu, cea mai silitoare din clasă, i-am încredinţat biografia tânărului poet, iar la desert—fiecăruia câte o poezie ca s-o recite vajnic chiar de pe foaie.
De cum Vera Markovna şi Const. Dobrovolschi, şi-au făcut loc în bănci, am şi început teroarea.
– Copii, ce aţi pregătit pentru astăzi?
– Noi avem, zice dolofanul Bebea, de învăţat poezia tânărului poet Ion Proca.
– Bine, copii. S-o începem cu biografia, că aşa se cuvine.
Şi Codreanu iese în faţa clasei, îşi drege glăsciorul de fată eminentă şi foarte serios zice:
– Tânărul poet Ion Proca s-a născut în satul Coloniţa, judeţul Vadul-lui-Vodă, într-o familie de colhoznici săraci. De mic copil a îndurat mizeria sărăciei.
Şi deodată se aude vocea tunătoare a profesorului Dobrovolschi:
– Vera Markovna, vă rog să părăsim lecţia.
Şi a plecat. Vera Markovna a rămas să atenueze cumva pericolul de a nu-i „strica” clasa. Lecţia a decurs normal. Numai că nu mi-au prea ajuns poezii şi până la recreaţie mai aveam vreo cinci minute. Şi atunci i-am întrebat pe micii mei complotişti:
– Copii, vreţi să vedeţi un poet viu?
– Vrem!
– Uitaţi-vă bine! Aista-s eu…
Am luat nota doi la practică şi mai să fiu exmatriculat, dacă nu ar fi intervenit Ion Mocreac, decanul Facultăţii Litere. Am convenit să mai susţin o lecţie. De data aceasta tema mi-a ales-o C. Dobrovolschi. „Zbuciumul copilăriei în „Zbor frânt” de Vladimir Beşleagă”.
– Romanul nu-i în programa şcolară…
– Tu mai ai nas să mi te răţoieşti? m-a apostrofat profesorul.
M-am pus cu burta pe carte şi lecţia mea a avut un succes nemaipomenit. Am luat nota maximă. Astfel „Zbor frânt” nu m-a doborât. Am citit mai apoi ACASĂ, IGNAT ŞI ANA, NEPOTUL ş.a., dar nu mai aveam în faţă clasa a şasea de la margine de târg, nici pe iertătorul Mocreac, nici pe Dobrovolschi, care într-un fel m-a salvat şi nu m-a turnat la securitate.
Lasă un răspuns