Aparent, lucrurile par a se fi „echilibrat” pentru PNL… Ceea ce formaţiunea liberală tocmai pierduse prin plecarea unui lider important, Teodor Meleşcanu, a recâştigat, înzecit chiar, prin venirea lui Sorin Frunzăverde. Dar nu este decât bucuria de o clipă a unei frunze adusă de vântul politic pe lampa tot mai stinsă a liberalismului românesc. Pentru că, deşi reprezintă în primă fază un aport politic uriaş şi direct pentru PNL şi USL, actualii beneficiari ai dezertării lui Sorin Frunzăverde din PDL vor fi curând şi marii perdanţi ai acceptului de a fi găzduit, cu onoruri chiar, un dezertor politic. Iar cei ce sunt acum, în partea opoziţiei, perdanţii gestului făcut de fostul vicepredinte PDL, social-democraţii, care nu au reuşit să pună ei mâna pe această piesă grea (care apleacă acum talerul forţelor putere-opoziţie în favoarea ultimei, dar se va constitui şi într-un balast ce va atârna în campania reproşurilor electorale), sunt cei vor avea în cele din urmă de câştigat. Dacă vor şti cum…
De fapt, pentru social-democraţi, intrarea lui Frunzăverde în PNL ar trebui să constituie momentul unei decizii politice radicale: asumarea rolului pe care îl aşteaptă milioane de români. Ar trebui să fie declanşatorul ieşirii de sub tutela anemică a USL, al despărţirii de PNL şi al asumării rolului de primă forţă a opoziţiei. Ar fi ideal şi necesar acum, pentru că oricum ruperea de PDL se va produce mai devreme sau mai târziu. Iar PSD ar trebui să profite la timp de fisurile politice generate de dezertarea lui Sorin Frunzăverde, putând să-şi construiască un capital politic acuzând PNL-ul pentru uşurinţa de care a dat dovadă în asumarea rolului de ghenă a rezidurilor PDL.
Este o ocazie unică prin faptul că, pe de o parte, PSD s-ar putea impune în faţa unui PDL care se destramă pe măsură ce feluritele vieţuitoare portocalii părăsesc barca nesigură a democrat-liberalilor pentru luntrea strâmtă a PNL-ului, iar pe de altă parte, ar putea minimiza încercările liberalilor de a culege roadele transferului de forţe politice dinspre putere. În primul rând, prin accentuarea felului uşuratic al liberalilor de a face politică prin transformarea în vasul colector al dejecţiilor puterii.
Este adevărat, mişcarea făcută de Sorin Frunzăverde ar putea da şi un alt înţeles atitudinii blazate şi neacide afişate în ultimele luni de Crin Antonescu. Ar fi o explicaţie pentru gestul acestuia de a anunţa, nu cu mult timp în urmă, posibilitatea de a nu mai fi candidatul PNL la preşidenţia României, ba, poate, nici măcar preşedintele formaţiunii, dând ca posibil termen postfactumul alegerilor locale. Pentru că este tot mai probabil ca preşedintele PNL să fi ştiut de „dezertările” grele ce urmau a se produce în barca PDL, dar să-i fi fost impusă preluarea fără rezerve a „dezertorilor” democrat-liberalilor. A acelor dezertori care ar putea fi, înainte de simpli fugari şi traseişti politici, adevăraţii cai troiani ai supravieţuirii PDL…
Or, dacă preşedintele PNL a fost sau nu nevoit să accepte transferul portocaliu sub fularul gălbui al liberalismului, cu riscul ca PNL să ajungă, nu la lada de gunoi a istoriei politice recente, ci însăşi tomberonul istoriei politice postdecembrist, rămâne de văzut.
Important este că tot ceea ce se întâmplă acum s-ar putea întoarce împotriva liberalilor. În primul rand poentru faptul că PNL nu-şi pune o problemă esenţială. Cât îşi va permite să absoarbă, ca racolare politică, din cadavrul PDL? Cât va mai putea călca pe beregata propriilor candidaţi fără a risca să deschidă fisuri în propria-i formaţiune, fisuri generate de frustările acelora care sunt daţi acum la o parte pentru a face loc „racolaţilor”, persoane mai importante decât proprii candidaţi?
Oricum, scenariul Cotrocenilor de a „rebrendui” PDL-ul prin tehnica iliesciană a transformării de acronime şi culori politice, fără a îndepărta principalii responsabili politici, s-ar putea dovedi o alegere total greşită. Vremurile sunt altele, electoratul s-a schimbat şi chiar dacă PDL încearcă să-şi pună oamenii la adăpost, prin înlocuirea decorului portocaliu cu unul verde-popular sau chiar galben-liberal, alegătorul s-ar putea să aibă o altă decizie.
Ba, chiar dacă nu se va încerca reambalarea miezului PDL-ist într-un nou partid, ci aşezarea acestuia în cuibul de cuci al unei formaţiuni de „împrumut”, prin balansarea PNL dinspre USL spre „UPL”-ul unei uniuni de „mişcări” populare rebotezate, vremea oamenilor portocalii (nu doar a partidului care i-a adăpostit) s-a sfârşit.
P.S.:
Sorin Frunzăverde este privit ca un erou de către PNL-USL… Poate şi pentru că trăim vremuri în care dezertorii sunt eroi, iar eroii devin paria nedevenirii noastre. Şi el, ca şi alţi venetici democrat-liberali, ce fug acum mâncând pământul portocaliu de „dezgust” şi oroaree faţă de acţiunile criminal-sociale ale PDL-ului. Dar unde era Sorin Frunzăverde când se închideau spitalele? Inclusiv cele din fieful lui judeţean. De ce nu a plecat atunci? S-a trezit acum că PDL a construit un stat poliţienesc, şi varsă lacrimi pentru asta, dar unde era când, înainte ca PDL să construiască statul poliţienesc de astăzi, puterea construia statul criminal care i-a lăsat pe români fără ajutoare sociale, fără salarii şi pensii, fără spitale şi medicamente, fără căldură, lapte praf ori alocaţii pentru nou-născuţi?
Lasă un răspuns