Am auzit la o televiziune naţională cum că Sorin Frunzăverde ar fi vărsat lacrimi în timp ce îşi anunţa plecarea din PDL. Mă îndoiesc ca lucrurile au stat aşa. M-am aflat la nici trei metri depărtare de el, la aceeaşi masă, şi nu am văzut lacrimi în ochii lui. Broboane de transpiraţie da, dar asta e cu totul altceva.
Discursul fostului lider democrat-liberal a fost unul al disperării, iar ca să respectăm adevărul, el vine târziu pentru a mai impresiona pe cineva în afară de trepăduşii şi lingăii din preajma lui, care îl vor urma fără să crâcnească. Pentru a 46-a oară în ultimii ani – expresia îi aparţine –, le-a vorbit celor din conducerea PDL despre haosul administrativ, vrajba politică şi statul poliţienesc din România, fără ca cineva să-l asculte. Din aceste motive s-a hotărât să părăsească partidul, să-şi dea mâna cu Crin Antonescu, pentru ca amândoi să pună bazele Dreptei moderne din România.
De ascultat, putem să-l ascultăm pe Sorin Frunzăverde. Nu ne costă nimic, în condiţiile în care zeci, sute de politicieni ne-au aburit cu teorii de tot felul de-a lungul anilor. Dar asta nu înseamnă că trebuie să îl şi credem pe cel supranumit Împăratul, Ayatolahul, Zeus şi mai ştiu eu cum. De ce nu a avut puterea să o rupă cu partidul ticăloşit şi neascultător în dimineaţa Convenţiei PDL? De ce i-a întors spatele lui Vasile Blaga şi Moţiunii acestuia, alături de care făcuse campanie în rândul PDL? Dacă l-a interesat la modul sincer soarta naţiunii, pe care o deplânge în aceste zile, de ce nu le-a ordonat parlamentarilor de Caraş-Severin să nu voteze închiderea spitalelor din Bocşa, Bozovici şi Anina? Sau de ce Valentin Rusu, Iosif Secăşan şi Gheorghe Hogea nu s-au opus tăierii a 25 la sută din salariile bugetarilor, căci, nu-i aşa?, lui Frunzăverde i se frângea inima de starea de sărăcie în care ajunsese ţara asta.
Dacă ar fi făcut acest pas în urmă cu doi ani, sau chiar un an, când partidul era pe val, ar fi fost de apreciat. Acum, însă, când organizaţia sa judeţeană scăzuse sub 30 la sută în toate sondajele, un astfel de discurs nu mai ţine. Ca unul dintre cei mai importanţi cinci oameni din PDL, Sorin Frunzăverde a fost, vrând-nevrând, părtaş la haosul administrativ, vrajba politică şi existenţa statului poliţienesc. Acum îşi toarnă cenuşă în cap şi, pentru că tot suntem în Postul Paştelui, se spovedeşte. Precum un fariseu.
Din acest considerent, cred mai degrabă în „Lacrima lui Ovidiu” decât în cea a lui Sorin Frunzăverde!
Lasă un răspuns