Răsadurile Democraţiei

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei… Fără îndoială, este unul dintre cele mai nefericite nume de organizaţie nonguvernamentală. O etichetă dată fie de lipsa de inspiraţie a membrilor fondatori, fie, mai grav, creată dintr-o provocare venită dinspre sau din afara acestora.

În orice fel s-a ajuns la acest nepotrivit melanj, cei ce l-au aşternut pe umerii societăţii civile, pe rol de apărător, au dat naştere unei structuri care nu veghează la binele fiecăruia dintre noi prin democraţie, ci la menţinerea noastră, ca un tot unitar supus, în vecinătatea anti-democraţiei.

Şi nu este întămplător, fiind nenumăraţi aceia care s-au tot perpelit de grija felului în care şi noi, cei ce am luptat în ’89 pentru libertate, ar trebui să înţelegem mecanismele democraţiei. Ale democraţiei pe care o vor ei… Felul în care ar trebui să ne pliem în formatele stabilite de feluriţii analişti de prin televiziuni pentru a nu deşira contururile în care ar trebui să ne înghesuim în numele dreptului de a şti şi a libertăţii de a alege.

„Implementarea Democraţiei” este expresia aparentă al unui nevinovat şi întâmplător non-sens care ar trebui să ne provoace doar o uşoară mirare. Nu o zvâcnire de repulsie, chiar dacă intuim că în spatele titulaturii sale se ascund posibilii colţi îndreptaţi tocmai împotriva deşteptării noastre. Împotriva conştientizării falsului în care suntem ţintuiţi de două decenii.

„Implementarea Democraţiei” este însă şi o ofensă la adresa tinerilor ce s-au jertfit în Decembrie ’89 pentru ca nici un regim sau sistem politic să nu se mai „implementeze” în România. Este o provocare la care privim de atâta vreme şi într-un fel atât de indiferent încât poate nici nu-i mai sesizăm colţii ce pândesc ieşiea noastră din „cadenţă”.

O privim drept în ochi ori de câte ori ni se ţin felurite lecţii de conduită socială, dar nu vedem în profunzime. Pentru că nu numai că ne-am astupat urechile, dar ne sufocăm şi ochii. Chiar dacă este tot mai clar că nu suntem în faţa unei oglinzi în care se reflectă fascinantul vârtej al dorinţelor dintr-un sistem liber, ci în faţa uneia în care citim acelaşi şi acelaşi comunicat al condamnării la anti-democraţie dat, de acolo, de pe tanchetele „eliberării” de sub botniţa unui alt regim. O condamnare scrisă în grabă, pe mulţi ani de acum înainte, de părţile supravieţuitor-„eliberatoare” ale vechiului regim.

De fapt, atât de mult ne-am obişnuit cu aceste aberaţii, încât ne pare că aşa ar trebui să fie Democraţia. Suntem părtaşi atâtor exagerări şi manipulări încât nu mai reacţionăm nici măcar în faţa unor formule cu adevărat vitroliante. Chiar dacă, în interiorul nostru, ştim poate că democraţia nu poate fi aşa.

Şi suportăm astfel de etichete chiar dacă suntem conştienţi că Democraţia, măcar ea!, nu se „implementează”. Nu se sapă o cavernă în trupul social-politic ale societăţii. De „implementat” se poate implementa orice altceva. Dictatura, autarhia… Orice… Dar nu Democraţia.

Ea se aşează de la sine pe un corp dornic să o primească, un corp eliberat de toate celelalte feluri de „implementări”, şi creşte singură, vegheată doar de grija de a-i nu rupe lăstarii. De a nu permite strecurarea buruienilor altor „isme” care pândesc la cotiturile vremurilor… De a nu da voie scursurilor din alte sisteme să se prelingă printre rândurile ei.

Or, pentru a construi structuri care să vegheze democraţia, se pot găsi orice altfel de nume. Dar nu acelea care sunt condamnate a purta în sine germenii îndoielii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*