Lupta pentru recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei

La 14 septembrie anul 1992, un număr însemnat de preoți și credincioși ortodocși, constituiți într-o Adunare eparhială, au decis reactivarea Mitropoliei Basarabiei, drept pentru care au trimis la București o delegație pentru a adresa Patriarhiei Române rugămintea de a primi Mitropolia sub jurisdicția sa canonică. Existența Mitropoliei și apartenența ei la Biserica Ortodoxă Română au fost recunoscute prin „Actul Patriarhal și Sinodal” al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de la 19 decembrie 1992.

De remarcat aici că Patriarhia Română este singura entitate bisericească şi persoană juridică din lume care putea beneficia de dreptul de succesiune pe linie ascendentă în raport cu Mitropolia Basarabiei. Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate nr. 459-XII din 22.01.1991, Articolul 30 (Proprietatea organizaţiilor religioase) prevedea ca „…După încetarea activităţii organizaţiei religioase chestiunea folosirii bunurilor care s-au aflat în proprietatea ei este rezolvată de către organele de conducere ale acestei organizaţii  sau de către organizaţia religioasă ierarhic superioară, cu participarea organelor locale ale puterii de stat.

Bunurile care s-au aflat în proprietatea organizaţiilor religioase, după încetarea activităţii lor, trec către organizaţia  religioasă  ce le-a format…”. Patriarhia Moscovei a acuzat Patriarhia României că se amestecă în treburile canonice ale Bisericii Rusiei şi într-o scrisoare către Patriarhia Română a făcut şi puţină istorie, cu interpretări cel puţin forţate ale datelor istorice, vorbid de drepturile canonice ale Bisericii Ruse asupra Bisericii Basarabiei, care de fapt au fost, necanonice, urmări ale diferitelor ocupaţii armate ale Basarabiei. Ce ar trebui să ştie Patriarhia de la Moscova? Că în canonul 34 apostolic se spune limpede: „fiecare episcop şi credincioşii săi, vor asculta de cel mare din neamul lor”. Or, moldovenii sunt români şi Patriarhul românilor este la Bucureşti. Biserica rusă şi-a arogat de la sine putere jurisdicţia canonică asupra Basarabiei, în urma unui fals istoric, pactul Hitler-Stalin. Mai mult, ocupaţia politică a însemnat şi ocupaţia canonică, chiar şi fără un tratat, fie el legal sau mai puţin legal. Oare aşa cum Patriarhia Română şi-a menţinut jurisdicţia în Banatul Sârbesc, în fosta Jugoslavie, în Ungaria, în Basarabia de ce nu a putut sa o facă? Pentru că Biserica Ortodoxă Română nici nu a fost întebată, nu i s-a cerut permisiunea, orice i-a aparţinut de drept fiindu-i confiscat cu arma în mână. În perioada anilor 1992-2002 Mitropolia Basarabiei a dus o luptă acerbă cu instituţiile din Republica Moldova pentru recunoaşterea dreptului de succesiune.

La 8 octombrie anul 1992, Mitropolia Basarabiei solicita Guvernului Republicii Moldova să fie recunoscută, dar nu primeşte răspuns. La 16 octombrie anul 1992, Ministerul Culturii şi Cultelor cere Guvernului un aviz favorabil recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei. Guvernul refuză sa dea acest aviz, deşi Ministerul de Finanţe (la 14 noiembrie 1992), Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (la 8 februarie 1993), Ministerul Învăţământului (la 8 februarie 1993) şi Departamentul de Stat pentru Privatizare (la 15 februarie 1993) comunică Guvernului şi Preşedintelui Republicii Moldova că nu au obiecţii în legătură cu recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Chiar şi Comisia pentru Cultură şi Culte a Parlamentului Republicii Moldova face cunoscut la 11 martie anul 1993 (în urma unei scrisori a Episcopului de Bălţi Petru Păduraru) că statutul şi activitatea Mitropoliei Basarabiei sunt în conformitate cu legislaţia statului şi cere Guvernului să recunoască noua Mitropolie pentru a nu agrava situaţia socială şi politică din Republică.

La 8 august anul 1995, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor Petru Păduraru, invocând articolul 235 al Codului de Procedură civilă, referitor la recursul judiciar în privinţa unui act al administraţiei, contrar unui drept recunoscut, reclamă Guvernul în faţa Judecătoriei de circumscripţie a sectorului Buiucani din Chişinău. El a solicitat anularea deciziilor de refuz în recunoaştere. Judecata a satisfăcut cererea lui şi a emis la 12 septembrie anul 1995 o hotarâre prin care se dispunea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. La 15 septembrie anul 1995 procurorul de Buiucani a introdus un recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani din 12 septembrie anul 1995 iar la 18 octombrie anul 1995, Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărârea din 12 septembrie 1995, pe motivul că judecătoria Buiucani nu era competenta să examineze cererea de recunoaştere a bisericii petiţionare.

În urma reformei sistemului judiciar moldovenesc, dosarul Mitropoliei Basarabiei a fost expediat la Curtea de Apel a Republicii care a dat dreptate Mitropoliei, însă la 9 decembrie anul 1997 Colegiul civil al Curţii Supreme de Justiţie a pronunţat o hotărâre, prin care a refuzat să admită cererea Arhiepiscopului Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei Petru Păduraru, şi altora de a obliga Guvernul Republicii Moldova să recunoască această Biserică şi să aprobe statutul Mitropoliei Basarabiei. La 3 iunie anul 1998 Mitropolia Basarabiei, reprezentată de Mitropolitul Petru Păduraru şi alţi 12, a depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). La 13 decembrie anul 2001 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Republica Moldova pentru violarea drepturilor prevăzute de articolele 9 şi 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în urma refuzului de a repune Mitropolia Basarabiei în legalitate.

Realizând că dosarul Mitropoliei Basarabiei la CEDO urmează a fi pierdut de către Republica Moldova, Guvernul Tarlev, la 26 septembrie anul 2001, adoptă Hotărârea nr. 1008 privind aprobarea modificării introduse în statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), conform căreia această Mitropolie a Patriarhiei Moscovei se autodeclară succesoare de drept a Episcopiei Chişinăului, Hotinului şi a Mitropoliei Basarabiei.

În momentul în care s-ar fi deschis procedura de restituire a acestor bunuri de către Stat ar fi rezultat, în termenii acestei hotărâri de Guvern, că Mitropolia Basarabiei nu şi-ar putea redobândi aceste proprietăţi, întrucât ar fi succedată de structura locală a Patriarhiei Ruse de la Moscova, fapt ce constituie o violare flagrantă a drepturilor de proprietate ale Mitropoliei Basarabiei, creatoarea şi deţinătoarea legală a acestor bunuri până la confiscarea sau naţionalizarea lor abuzivă. Hotărârea de Guvern contestată este un act de dezmoştenire a Mitropoliei Basarabiei şi echivalează cu o uzurpare a totalităţii drepturilor ei, înainte ca Guvernul să admită Mitropolia Basarabiei în legalitate şi să-i acorde protecţia prevăzută de legi, la care era şi este pe deplin îndreptăţită.

Puternic contestată şi atacată în justiţie în fata Curţii Supreme de Justiţie, care a dat câştig de cauză reclamantului (Mitropolia Basarabiei), Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1008 din 26 septembrie anul 2001 a fost anulată. Deoarece Curtea Supremă de Justiţie a anulat, la 2 februarie anul 2004, Hotărârea nr. 1008 a Guvernului Republicii Moldova din 26 septembrie anul 2001 prin care Mitropolia Moldovei a fost recunoscută succesoarea juridică a Mitropoliei Basarabiei, dar în acelaşi timp statuase ca Mitropolia Basarabiei ar putea fi doar succesoare istorică, canonică şi spirituală a Mitropoliei Basarabiei de până la anul 1944, Mitropolia Basarabiei a iniţiat în anul 2004 un nou dosar la CEDO pentru a demonstra ca în accepţia legilor Republicii Moldova, a CEDO şi a primului protocol din Convenţia Europeană, ratificat de Republica Moldova, succesiunea istorică, canonică şi spirituală înseamnă, de fapt, succesiunea de drept. Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 31 martie anul 2004 se stabilea ca aprecierea referitoare la inexistenţa succesorilor de drept nu contravine legislaţiei şi este adecvată. Sentinţa a fost confirmată printr-o nouă hotărâre a aceleiaşi instante din 14 aprilie anul 2004 privind cererea de revizuire înaintată de Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor.

În noiembrie anul 2004, Adunarea Generală a Mitropoliei Autonome a Basarabiei a încheiat procesul de reactivare a vechilor sale eparhii sufragane (început încă din anul 1992), având următoarele titulaturi: Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi, Episcopia Basarabiei de Sud şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (s-a ţinut seama de configuraţia actuală a graniţelor Republicii Moldova). În anul 2006, Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a recunoscut Mitropolia Autonomă a Basarabiei, ca „succesoare spirituală, canonică şi istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv”, cu eparhiile ei componente: Arhiepiscopia Chişinăului (înregistrată juridic încă din decembrie anul 2004), Episcopia de Bălţi, Episcopia Basarabiei de Sud şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria. Această hotărâre a confirmat juridic un drept istoric şi canonic al Mitropoliei Basarabiei. Prin urmare, în luna octombrie anul 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a luat act, cu binecuvântare, de această recunoaştere oficială a reactivării eparhiilor care au aparţinut Mitropoliei Autonome a Basarabiei.

Atitudinea autorităţilor de la Chişinău faţă de Mitropolia Basarabiei a atras o mustrare din partea Consiliului Europei deoarece, potrivit Raportului Internaţional cu privire la libertatea religioasă pentru anul 2005, Biserica Ortodoxă din Moldova (Mitropolia Moldovei) a fost favorizată în comparaţie cu alte grupări religioase. Aceste constatări survin Raportului Internaţional cu privire la Drepturile Omului din anul 2003, care făcea referire la libertatea religioasă din Moldova arătând că, deşi a reuşit să se înregistreze şi să activeze în calitate de cult recunoscut de stat, reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei susţin că dreptul de proprietate este, în continuare, violat. În acelaşi sens, Raportul din anul 2005 menţiona că Mitropolia Moldovei a avut de înfruntat doar mici dificultăţi în redobândirea proprietăţilor sale – biserici, scoli, spitale, orfelinate şi proprietăţi administrative, iar în cazul celor distruse Guvernul a oferit compensaţii alternative. În schimb, litigiile de proprietate dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei nu au fost rezolvate.

În plus, în cadrul şedinţei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei de la 8 februarie anul 2006, fiind discutată problema respectării de către Guvernul moldovean a deciziei CEDO din anul 2001 privind Mitropolia Basarabiei, s-a constatat că decizia nu a fost implementată pe deplin deşi au trecut patru ani de la emitere. De asemenea, se constată necesitatea accelerării procesului legislativ în sensul adoptării unei noi legi privind cultele, lege care să fie în concordanţă cu decizia CEDO. Cu toate că instanţa a dat câştig de cauză Mitropoliei Basarabiei, recuperarea proprietăţilor ce au aparţinut instituţiei religioase în perioada interbelică este împiedicată de faptul că nu s-a stabilit dacă există o legislaţie naţională adaptată regulilor europene pentru revendicare, precum şi dacă Mitropolia va trebui să se adreseze în acest sens instanţelor naţionale imediat după adoptarea legislaţiei de retrocedare a proprietăţilor înstrăinate ale cultelor sau instanţei europene (până la adoptarea unei legislaţii naţionale concordante). Atât în anul 2007 cât şi în anii 2008 şi 2009, oficialii Mitropoliei Basarabiei au făcut cunoscuta Curţii Europene situaţia precară în care se află demersurile autorităţilor moldovene, privind respectarea drepturilor Mitropoliei Basarabiei.

În procesul de recuperare a proprietăţilor cel mai dificil este să se facă proba dreptului de proprietate a Mitropoliei Basarabiei asupra diferitelor imobile şi obiecte de cult din perioada interbelică, situaţie determinată de faptul că arhivele fostei Mitropolii, care cuprindeau actele şi inventarele de bunuri ale instituţiei ecleziastice, fie au rămas în Basarabia ocupată de sovietici în anul 1940, fie, cele care au fost parţial transferate în Romania, la Craiova şi Râmnicu Vâlcea, în anul 1944, au fost cedate Uniunii Sovietice, respectiv R.S.S. Moldoveneşti, în anul 1952.