Ceea ce se întâmplă acum în școlile noastre cu înscrierea în clasa I și în grupa pregătitoare nu este o condamnabilă reacție reticentă a românului la înnoire, ci multă disimulare, dar și mai multă speculație și demagogie în numele a ceea ce se vrea o restructurare a sistemului. Orice analiză globală a situației riscă eșecul dacă nu sunt numiți actanții cu interesele lor: părinții pe de o parte (fiindcă pe copii nu-i mai întreabă nimeni ce vor), școala pe de alta și nevoia de înnoire cu determinările ei socio-culturale deasupra tuturor, în loc să se găsească pe poziții de egalitate cu beneficiarul șifurnizorul de educație.
Lucrurile au o derulare doar aparent diferită în provincie față de capitală și față de alte mari aglomerări demografice. Criteriul unei încadrări cu personal didactic de excelență e doar un scop, dar lucrurile merg progresiv spre prejudecată dacă se fac raportări la tradiția școlii fără a lua în calcul că educația este un sistem complex și dinamic de relații profesor (și mai puțin școală) ‒ elev ‒ familie ‒ societate ‒ scopuri educative ‒ nevoi culturale ‒ mediu instituțional, cu determinările lor obiective și subiective (mai mult sau mai puțin prioritare) tot mai greu de cuantificat. Abandonul de sine al sistemului în favoarea școlii a produs în rândul unităților o concurență neloială după modelul holdingurilor; școlile în care s-a investit mai mult au făcut de mult un pas în față și au furat startul competiției. Oferta școlii, mai ales în condițiile demografice actuale, oricât de atractivă s-ar arăta, e zădărnicită nu atât de prestigiul altora cât de firma acelora. În plus, distribuția bugetară după numărul de elevi vine să închidă ușa după ultimul plecat din micile școli, așa-zise „de cartier”.
Desigur, în aceste condiții a invoca competiția de expertize e o demagogie, fiindcă deja perdanții sunt cunoscuți. Prevederea MECTS de la art. 9 pct. 2 din Metodologia aprobată cu Ordinul 3064/2012 este tot o demagogie care detaliază criterii fără să controleze cât de serioase sunt motivele unui părinte să opteze pentru o unitate din altă circumscripție. Cum poate să determine ISJ sau ISMB un părinte din circumscripția Școlii X să revină de la Scoala Y, la care și-a înscris în virtutea unei libertăți de decizie copilul, atât timp cât însuși ISJ sau ISMB aprobă, după transmiterea machetelor de încadrare, înființarea de noi clase la Școala Y în detrimentul Școlii X ? În mod normal criteriile menționate la literele a), b), c), d) și e) de la pct. 2 al art. 9 din Metodologie ar trebui să prevaleze în fața criteriilor proprii ale școlii, aprobate în prealabil și ele de ISJ sau ISMB, și care atrag interesul părinților și îl protejează prin scopuri proprii ascunse sub formulări de genul: 1.Parinții să fi fost elevi ai școlii; 2. Bunicii copiilor să fi fost cadre didactice ale școlii; 3. Locul de muncă al parinților să se afle în apropierea școlii – ceea ce, în cazul Școlii Y, aduce ceva în plus decât Metodologia i-a dat inițial.
Cu alte cuvinte Școala Y devine un holding educativ, iar școala X nu mai are decât speranța etapei a IV-a (2-9 mai), când ar trebui să se înscrie copiii care nu au participat la etapele anterioare sau nu au fost înmatriculați din diferite motive, or aceștia, se știe, se vor prezenta la școala „de cartier” la 15 septembrie, când nu li se poate refuza dreptul constituțional la învățătură. Cine sunt acești elevi? Cei cu care Școala X va trebui să facă față înspecțiilor RODIS sau evaluărilor ARACIP după exigențe invariabile.
Lasă un răspuns