Fabianus

Niculăeş dragă, probabil atunci, peste ani, nu am să am chip să vin la coliba ta de la Colibaşi, nici să gust din colivă, pentru că aşa îmi spune inima şi anii: nu voi mai fi. Şi pagubă în colibe, sau colive, vei zice tu, carele vei fi snop întins pe păpurişul din balta natală. Sau poate fraţii tăi spirituali din ceata evlavioasă din cămara apropiată de Vatican  îţi vor zice în dulcea şi uitata noastră limbă ceva cu spiritus şi dominus. Nu ştiu dacă te vor petrece din vreo catedrală somptuoasă a muceziţilor muri din Florenţe şi Veneţii, dar la sigur, cine se naşte într-un sat cu biserică, sinagogă şi casă de rugăciuni, de undeva este dus cu picioarele înainte şi capul înspre pruturi, Galaţi, Brăila sau Fălticiu.

Îţi vor scrie pe piatra funerară, pe criptă mai bine zis, Nikolas Fabianus şi tu, colibăşean get-beget, fiu de pescar îndrăcit sau de cojocar, vei fi fudul că într-un fel te deosebeşti de ai tăi măcar prin faptul că alţi preoţi ţi-au strecurat nazal şi bucal un fel de aliluia rostită cu mult fast pe sub cupolele care încearcă să atingă cerul mereu de neatins. Şi ca mire nemiruit, ca bărbat nepicurat cu ceara din urechile doamnelor uşernice, inocenţa îţi va fi scrisă cu pix de boz pe obrazul necrăpat niciodată de ruşine.

Anotimpul trecerii tale fireşti ar putea fi chiar acesta, când vinul pe care nu l-ai consumat, prinde a se limpezi şi a face purici prin regiunea cepului. Eliza sau Ion,sora şi fratele, vor umbla printre musafiri-nuntaşi cu urciorul de compot sau de suc de coacăză trează tot pomenindu-te de bine şi citind din poezia ta pe care ai împărţit-o şi cu alţi ortaci.

Cu toate că te-ai ferit de neveste, ele s-au inspirat nu numai din icoana figurii tale, ci au încălecat ca şi călăraşii lui Budionnâi pe grumazul gândurilor tale. Nu te-ai scuturat ca un bidiviu nărăvaş, ci le-ai lăsat să te mâie, ca să nu zic un cuvânt mai de proastă calitate.

În fond, ţie acum ţii în cot. Ai costum nou, lenjerie de la fraţii spirituali şi cu deosebită afecţiune ai inelul de mărgean, prin care vei trece toate treptele şi vămile urcuşului spre nemurire. Te vei desprinde de trupul acesta de boaită înrobită şi ca un fir de aer nestăvilit vei culege toporaşi de pe-o creastă împădurită a unei planete subţiri şi invizibile ca umbrella ochilor mei.

Când vei merge pe cărări neştiute vei da nas în nas cu o mescioară şi patru scaune pe care mi le-ai dat întru sănătatea ta într-un sfârşit de august a anului 1981, pe când poposisem la harbuzăria din Găvănoasa a poetului  Boris Schiţco,de la Sofia legendară, pe unde a copilărit Lida Istrati.

Stai aşa, că încă nu ţi-am spus esenţialul. Acolo sus, printre aştri, ai toate şansele să te întâlneşti cu unul Traianus şi să vă înhămaţi la acelaşi car tras de o pasăre de cenuşă. Şi tot suflând scrumul spre învierea aripei drepte, vă veţi pomeni că stânga i-a rămas pe strada Bucureşti, fosta Iskra, în biroul 316, vizavi de 313, în care Sănduc Bostan se chinuie să se aleagă măcar cu o pană ca să-şi scrie testamentul de ţăţarcă genială, pasăre cu straie porumbace în chicăţele ca rochia poetei Ecaterina de Negară, rudă prin alianţă cu Honore de Balzac.

Vor mai roi în jurul vostru javrele şi câinii pe care i-aţi îmbrâncit cu câte un şut în dreptul cozii, pe când vă deplasaţi lejer spre cea mai ieftină cantină dinspre morga Spitalului de Urgenţă,din capitala noastră funestă. Vă veţi întâlni neapărat cu păunii şi alte paseri moderhodinite pe brazda scrisului românesc din  Ordeheiul secuiesc. Fi-vor şi butnari de poloboace, şi ciobeni de mioroaice, şi lungani de ispiscioace, cimpoieri mereu boieri, vasiloi şi vasiloaice, bucovi fără de bucoavnă, şi lupani cu lupi în lanţ, ici-colea câte-un zbârciog rătăcit sub un bujor. Fi-vor şi corvini matei cu bufeturi pe sub tei şi în curte c-un castan ce-nfloreşte aiurit într-un roz nedefinit parc-ar fi la guvernământ.

Fi-vor fără voia noastră, ci cu milă dumnezeiască, toţi ortacii care azi dau din coate spre nemoarte şi-şi înalţă postamente şi palate mai cochete. N-o să moară-n lumea asta doar un singur individ—ăla fără de partid. Ziua în amiaza mare căutat cu lumânarea, lumânarea de Soroca de pe piscul lui Becher şi chiar cu şumuiagul de la ţaţele cam smeade de la “rânokul ţentral”, n-o să dai de urma lui.

Dară ţie, Nicolae, ce să-ţi pese, alte juvaiere ţese un trâmdav de prost paing ce-şi preumblă ţesetura, prin urechi, prin fosta gură. Şi o fiară cât un bob, poreclită mai ieri snob va căta să-ţi dea poveţe, ritmul, rima să te-nveţe. Dară ţie ce să-ţi pese?

Eşti şi tu de bună seamă, cam lăsat pe o tânjală. N-ai arat de-a curmezişul, nici de-a lungul, nici de-a latul. Ai fost moale ca aluatul lui Palladi, când cu sfredeluşil lui dregea  gaura cepului şi bătea budăiul cu rusoaica lui care are alergie şi-a fugit într-o Rusie să n-o mai curme prin nas miros de la ierbi şi turme. Dar asta-i poveste cu alte neveste şi ţie ce să-ţi pese, când nu mai ai dureri şi nu aspiri la vinaţuri şi muieri.

Şi-abia acum îţi spui esenţialul. Un înţelept zicea: “Mulţumiţi-vă cu ce aveţi. Dar să nu vă mulţumiţi, niciodată, cu ceea ce sunteţi”. Poate îl cunoşti pe Miguel de Unamuno. El ne-a caracterizat astfel:”Fiecare om poartă înăuntru lui cele 7 virtuţi şi cele 7 vicii capitale opuse: este orgolios şi umil, lacom şi reţinut, lasciv şi cast, invidios şi milostiv, zgârcit şi generos, leneş şi harnic, mânios şi răbdător. Şi poate scoate din el însuşi, la fel de bine, pe tiran şi pe sclav, pe criminal şi pe sfânt, pe Cain şi Abel”.

Tu ce mai faci , Nicuilăeş? În faţa căror preoţi te-ai înfăţişat cu nimbul tău de sfânt apostol? Şi cine-ţi este călăuză prin spinoasa împărăţie , au nu cumva te-nghimpă cununa de cătină a marelui Dante, care hălăduieşte prin infern cu o făclie înmuiată în ţiţei de Văleni?! Aminteşte-ţi ce zicea nea Vodă…La sud e Patria mea. Şi a ta. Şi a Prutului. Şi a Cahulului, Galaţului, Fălciului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*